Cine deține, de fapt, controlul? Un oficial de la Casa Albă spune că vorbele lui Biden „nu reprezintă poziția oficială a administrației”

După ce Joe Biden a descris situația de la granița cu Mexic drept o „criză”, niște oficiali anonimi de la Casa Albă au încercat să atenueze remarcile sale, astfel că CNN a relatat: „Termenul de „criză” folosit de președinte nu reprezintă poziția oficială a administrației, a transmis Casa Albă luni, referitor la un cuvânt pe care oficiali de top ai administrației au refuzat să îl rostească, deși numărul migranților a crescut considerabil.”
Potrivit LifeSiteNews, secretara de presă a Casei Albe, Jennifer Psaki, a insistat că folosirea de către Biden a acelui cuvânt a avut exclusiv intenția de a descrie greutățile care îi aduc pe migranți în SUA, în primul rând, și nu problema pe care administrația Biden a creat-o la granița SUA-Mexic.
„Președintele nu consideră că micuții care vin la granița noastră, căutând refugiu din calea violenței, dificultăților economice și a situațiilor disperate, reprezintă o criză”, a spus Psaki luni, în cadrul unei conferințe de presă. „El crede, însă, că criza din America Centrală - circumstanțele cumplite din care evadează mulți - este situația asupra căreia trebuie să ne aplecăm, investind timp și depunând efort, dacă ne dorim într-adevăr să prevenim ca și mai mulți migranți să sosească în anii următori.”
Discrepanța dintre mesajul aparent spontan al lui Biden către jurnaliști și felul în care Casa Albă îi atenuează remarcile, într-o încercare de a „repara daunele”, ridică serioase întrebări cu privire la cine decide, de fapt, la Casa Albă.
Pe același subiect

EXCLUSIV: LISTA CU BANII ÎNCASAȚI DE FIRMELE PRESEI MITUITE DE GUVERN PENTRU A RĂSPÂNDI TEROAREA COVID ÎN ROMÂNIA

Tucker Carlson: COVID-ul a fost doar ÎNCEPUTUL. Dictatura Globală se va instaura în acest Weekend

PLANUL MERGE ÎNAINTE. Claudia Marcu: Ordin de la Comisia Europeană: Toată populația trebuie vaccinată! DOCUMENT

A început Etapa a III-a: Variola Maimuței încununează Marea Resetare și nașterea Omului Nou

Jurnalistul medical care a recomandat acum șase luni Resveratrol, în loc de vaccinul lui Bill Gates pentru pandemia de variolă „prezisă” de miliardar, a murit acum trei luni. Belgia, prima țară care introduce carantina obligatorie pentru variola maimuței

O ARMATĂ de 5000 de militari păzește elitele globaliste ale lui Klaus Schwab, care resetează lumea la Davos. Zelenski i-a luat locul lui Putin: EL deschide reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial
Recomandările noastre
Persoane: Joe Biden
Locații: SUA
Organizații: Administrația Biden Casa Alba CNN Life Site News
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)