Ciprian Iacob (senator AUR): ”USR a avertizat ani întregi că ”vin rușii”. Acum, DIICOT confirmă că au ajuns chiar la USR”
„Ani întregi, USR a folosit sperietoarea că vin rușii ca armă politică împotriva adversarilor. Cine nu repeta discursul lor devenea „putinist”, „omul Moscovei” sau „pericol pentru Europa”. Acum, vedem că DIICOT a descoperit pro-ruși tocmai la USR.
Alexandru Munteanu, vicepreședinte al USR Dâmbovița și consilier local la Târgoviște, a fost reținut pentru 24 de ore de DIICOT într-un dosar privind presupusa încălcare și eludare a sancțiunilor internaționale. Anchetatorii cercetează transferul unui utilaj industrial de aproximativ 1,75 milioane de euro, cu dublă utilizare, care ar fi trebuit să ajungă, prin intermediari, la o entitate din Belarus aflată sub sancțiunile Uniunii Europene.
Așadar, partidul care ani întregi a văzut „oamenii Moscovei” în curtea altora a descoperit acum că are un vicepreședinte de filială reținut într-un dosar care privește tocmai presupusa eludare a sancțiunilor impuse unei entități din Belarus, un stat aliat cu Rusia lui Putin, cu o conducere pro-rusă. Asta se numește ipocrizie politică!
Când AUR vorbește despre interesul național, USR strigă „pro-rușii!”. Când AUR critică o decizie europeană care afectează interesele României, USR strigă „pro-rușii!”. Când cineva îndrăznește să aibă o altă opinie, USR scoate imediat etichetele de „putinist” și „pro-rus”. Dar când DIICOT ajunge la vicepreședintele propriei filiale, USR își amintește brusc de prezumția de nevinovăție și uită cu totul de eticheta de „pro-rus”.
Acum USR are de dat explicații despre propriul om. Ce știa conducerea partidului despre activitatea vicepreședintelui USR Dâmbovița? Când a aflat și ce verificări a făcut? Iar dacă acuzațiile procurorilor se confirmă, ce măsuri concrete va lua conducerea USR dincolo de excluderea lui Alexandru Munteanu din partid? Pentru că o simplă excludere nu răspunde întrebărilor politice ridicate de acest caz și nu poate fi folosită pentru a închide subiectul. USR trebuie să explice public cum a ajuns un om cu relații în Belarus și Rusia să ocupe o funcție de conducere în partid.
Nu poți să joci ani la rândul rolul procurorului moral al României, să împarți adversarii între „pro-europeni” și „pro-ruși”, iar când anchetatorii ajung în propria organizație să descoperi subit nuanțele, prudența și prezumția de nevinovăție”, a declarat Ciprian Iacob, senator AUR.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Donează direct în conturile Asociația Active Press de la CEC Bank - Banca Românilor:
RO31CECEB00030RON4264812 (lei) | RO84CECEB000C1EUR4264821 (euro)
Pe același subiect
Cristela Georgescu, interviu exploziv, cu lacrimi în ochi, la Alex Jones. Celebrul realizator american: ”Cu toții suntem Călin Georgescu! Globaliștii vor sfârși ca Ceaușescu dacă nu se opresc” - VIDEO ACTUALIZARE CU TRANSCRIERE. Ziua 11 la Arestul Central
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
S-a găsit ”putinist” pro-America la Casa Albă: Trump, acord gigantic cu Putin - Milioane de tone de motorină pentru americani. Răsturnare spectaculoasă în geopolitica mondială - pacea vine zâmbind. Șoc și groază la Kiev, Bruxelles și București
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
Demonstrații masive în România și în străinătate pentru eliberarea lui Călin Georgescu: New York, Paris, Londra, Roma, Milano, Madrid, Berlin, Frankfurt, Stuttgart, Munchen, Bruxelles, București, Timișoara, Arad, Baia Mare, Suceava și alte orașe din țară
Recomandările noastre
Un nou început: Firma ActiveNews se închide azi, la împlinirea a 13 ani. Le mulțumim celor care ne-au ajutat până acum așa cum mulțumim tuturor cititorilor și susținătorilor noștri! Fără Dvs nu am putea exista mai departe. PENTRU LIBERTATEA PRESEI!
6 octombrie: 124 ani de la nașterea lui Petre Țuțea și Ziua înființării ActiveNews. În grandoarea istorică a Poporului Român suntem o rotiță invizibilă, dar suntem!
VIDEO LIVE de la Arestul Central - ActiveNews, singurul site care transmite protestele seară de seară, CENZURAT BRUTAL pe Facebook de SCLAVII SISTEMULUI de la Factual după editorialul lui Victor Roncea ”Călin Georgescu - Execuție Ritualică”. NU CEDĂM!
ASCULTAȚI! George Simion - discurs istoric într-un moment de răscruce al României. Românii sunt așteptați să-și spună cuvântul în fața nelegiuirii încarcerării lui Călin Georgescu, primul Deținut Politic de după căderea regimului comunist, în 1989 - VIDEO
Secțiuni: Politic Prima pagină Știri
Persoane: Alexandru Munteanu
Locații: România
Subiecte: Sanctiuni Rusia
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)