Cîțu cedează și vrea să ne dea ca Ceaușescu, 100 de lei de Paști: slujba până la 5 dimineața și magazine deschise încă două ore. A prelungit starea de alertă A UNSPREZECEA OARĂ, cu derogări pentru ortodocși și mahomedani

ACTUALIZARE 23:30 Guvernul a aprobat, în ședința de joi, a UNSPREZECEA prelungire a stării de alertă pe teritoriul României „cu maximum 30 de zile”. Aceasta intră în vigoare de marți, 13 aprilie, păstrând în vigoare toate restricțiile existente și oferind derogări pentru creștinii ortodocși în noaptea de Înviere și pentru mahomedani în noaptea dinaintea sărbătorii Ramadanului. Pentru că pe 1 mai ar trebui să înceapă sezonul estival pe litoralul Mării Negre, hotărârea limitează gradul de ocupare a unităților de cazare din stațiuni la cel mult 70% din capacitate.
- În zilele de 23 și 30 aprilie, în toate localitățile, operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, își pot organiza și desfășura activitatea în intervalul orar 5:00 - 20:00.
- Va fi ridicată interdicția de circulație pe timp de noapte în perioada 1 mai - 2 mai, în intervalul orar 20:00 - 5:00, pentru deplasarea și participarea creștinilor ortodocși la slujbele religioase din Noaptea de Înviere.
- Va fi ridicată interdicția de circulație pe timp de noapte în perioada 8 mai - 9 mai, în intervalul orar 20:00 - 5:00, pentru a participa mahomedanilor la sărbătoarea Ramadanului.
- Se impune limitarea gradului de ocupare a unităților de cazare din stațiunile de pe litoralul Mării Negre la cel mult 70% din capacitatea maximă a acestora. Sunt avute în vedere stațiunile Mamaia Nord, Năvodari, Mamaia și Mamaia-Sat, Constanța, Agigea, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Tuzla, Costinești, Neptun-Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche.
„Propuneri importante pe care le transmit astăzi CNSU - pentru cei care vor merge la slujba de Paște, circulația pe timpul nopții să fie permisă până la ora 5:00”, anunță Florin Cîțu, citat de SpS.
De asemenea, el propune ca magazinele să rămână deschise până la ora 20.00 vineri înainte de Paște.
„Stațiunile de pe litoral să fie deschise, respectând toate regulile în vigoare, dar cu capacitate de maximum 70% (exact așa cum sunt acum stațiunile de la munte)”, este cea de-a treia propunere transmisă CNSU.
Propunerile ne aduc aminte de suta de lei oferită de Ceaușescu populație în decembrie 1989, când era pe făraș.
După părerea noastră, este mai curând o cedare, pentru că de data aceasta nimeni nu ar mai fi putut stăvili credincioșii de Paști.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Florin Cîțu Nicolae Ceauşescu
Locații: România
Subiecte: Sfintele Paști
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)