Civilizaţie necunoscută, descoperită cu ajutorul serviciului Google Earth

Urmele unei civilizaţii necunoscute, datând din urmă cu mai multe sute de ani, au fost descoperite de o echipă de arheologi în Amazonia, cu ajutorul serviciului Google Earth.
Peste 200 de structuri circulare şi dreptunghiulare au fost descoperite în inima pădurii amazoniene, după ce acel teritoriu a fost supus unei despăduriri accelerate, realizată pentru a asigura nevoile alimentare ale fermelor de animale din regiune, coform ancient-code.com.
Descoperirea a fost făcută în apropiere de graniţa dintre Brazilia şi Bolivia. Cu ajutorul Google Earth, arheologii au descoperit numeroase şanţuri şi gropi, care au adâncimi cuprinse între 1 şi 4 metri şi lăţimi cuprinse între 11 şi 12 metri.
Cercetătorii au descoperit, de asemenea, fragmente de ceramică, pietre sculptate şi alte elemente care atestă existenţa unor aşezări umane în regiune. Deşi nu toate siturile descoperite conţin artefacte, oamenii de ştiinţă sugerează că unele dintre ele ar fi avut funcţiuni protocolare, în timp ce altele ar fi putut fi rămăşiţe ale unor structuri defensive. Vârsta acestor structuri este cuprinsă între 750 şi 1.800 de ani.
Formele lor geometrice indică şi o probabilă semnificaţie simbolică, siturile respective fiind probabil utilizate pentru oficierea unor ceremonii. Potrivit arheologilor, unele dintre satele din zonă ar fi avut până la 5.000 de locuitori, o cifră importantă pentru acea perioadă istorică şi, mai ales, pentru regiunea în sine, deoarece populaţia locală era obligată să se mulţumească cu resursele de hrană oferite de pădure, întrucât oceanul se afla la o distanţă prea mare. Este posibil ca alte structuri să fie prezente în zonele în care copacii nu au fost tăiaţi.
Cercetătorii speră să descopere mai multe detalii în anii următori şi să identifice motivul din spatele dispariţiei acelei civilizaţii din Amazonia. Potrivit teoriilor actuale, civilizaţia respectivă a fost victima bolilor aduse de coloniştii europeni în urmă cu 500 de ani. Amazonia a devenit în ultimii ani un „şantier” uriaş.
Descoperirea bogăţiilor ascunse în subsolul ei a determinat un veritabil aflux de aventurieri veniţi din toate colţurile lumii. Solul şi subsolul din Amazonia conţin bogăţii fabuloase, în special mii de tone de minereuri preţioase – fier, cupru, mangan, bauxită şi aur.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)