Am văzut Dosarul Revoluţiei. Din întâmplare, prin ușa întredeschisă a unui birou din Parchetul General. Era întins pe mese și pe podea, teancuri uriașe de declaraţii, documente și certificate medico-legale care nu mai interesau pe nimeni. Ţin minte că procurorul de atunci aștepta cu nerăbdare declararea ca neconstituţională a imprescribilităţii crimelor săvârșite înainte de data la care ele au fost considerate veșnic judecabile.
 
Procurorul primise Dosarul Revoluţiei ca o pedeapsă. Să nu vă imaginaţi că-n justiţie există justiţiari gata să sacrifice totul pentru dreptate și adevăr. Filmul „De ce eu?” nu e deloc o ficţiune, e doar un ciob dintr-o uriașă cameră cu oglinzi... 

 Procurorului i se dăduse Dosarul Revoluţiei, pe post de piatră legată de gât. El știa asta și spera să scape onorabil, prin decizia Curţii Costituţionale care, judecând o speţă banală, ar fi aruncat prescrierea și asupra crimelor de la Revoluţie. N-a fost să fie, acea cerere a fost respinsă de CCR. Ȋnsă puţin mai târziu, procurorul a avut totuși noroc și-a scăpat de piatra de moară, prin declinarea competenţei către secţia Parchetelor Militare.
 
Ȋmi amintesc exact cum arăta Dosarul Revoluţiei, întins pe mese și pe jos, ca un mort fără vreo speranţă prin măruntaiele căruia niște funcţionari mai căutau nu știu ce hârtii. Ei nu puteau vedea ceea ce eu zăream prin ușa întredeschisă, sutele de vieţi distruse și adunate acolo, între coperţile îndoite de atâtea disjungeri și declinări. Cu familiile unora dintre victime am stat de vorbă. Cu altele, m-am împrietenit. Le-am împrumutat, în timp, din plâns, din neputinţă și din cruce. Ȋn dosarele penale nu încap însă și poveștile de viaţă. Morţii devin cifre, cifrele devin statistici, iar statisticile devin istorie... Să fim serioși, Revoluţia e o întâmplare din secolul trecut! 
 
Atitudinea procurorului criminalist, un procuror tânăr, încă neînghiţit cu totul de sistem, mi-a  dezvăluit, încă de pe atunci, soarta acestui dosar. Nimeni, nici măcar cineva din rândul magistraţilor încă nepervertiţi, n-avea de gând să dispună vreodată trimitea lui în faţa vreunei instanţe. Un SUP, un NUP, o disjungere, o declinare de competenţă, un pocnit de câlcâie, un „am înţeles, să trăiţi”, asta e tot ce s-a putut face, vreme de 26 de ani.
 
O clasare, în ciuda deciziilor CEDO și a imprescibilităţii crimelor, și asta s-a putut, am văzut ieri. De unde rezultă că procurorul general Tiberiu Niţu, soldat în termen la Revoluţie, poate infinit mai mult decât predecesorii săi, care măcar au mimat lupta pentru aflarea adevărului.
 

 Oficial, la Revoluţie au murit 1.142 de oameni. Ȋn dosarul în care Parchetul General a dat soluţia de clasare „s-au făcut cercetări” în legătură cu 709 persoane decedate, celelalte cauze fiind deja „rezolvate” anterior, prin alte dosare, închise sau finalizate cu condamnări ce n-au mai fost niciodată executate.
 
Pentru cele 709 crime rămase nerezolvate, Parchetul General, a dispus, prin Ordonanţa din 14 octombrie 2015, „clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de omor, tentativă de omor şi instigare la infracţiunea de omor, reţinându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sau existenţa autorităţii de lucru judecat, dar şi faptul că decesul nu s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală sau că fapta nu există.”
 
O soluţie disperată și aberantă, care nesocotește prevederile art.121 din Codul Penal („prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul infracţiunilor contra păcii şi omenirii, indiferent de data la care au fost comise, dar nici în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 174–176 – omorul - şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei”), dar și deciziile Curţii Constituţionale a României.
 
Mai mult, decizia procurorilor, de clasare a Dosarului Revoluţiei, nu încalcă doar legile aflate în vigoare în România, ci sfidează, într-un mod grosolan, și hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului. La 21 mai 2011, în cauza „Asociaţia 21 Decembrie și alţii v. România” nr.33810/07 şi nr.18817/08, CEDO a subliniat „importanţa dreptului victimelor şi a celor în drept de a cunoaşte adevărul cu privire la circumstanţele evenimentelor ce implică încălcarea masivă a drepturilor fundamentale cum este dreptul la viaţă, ce implică dreptul la o anchetă judiciară efectivă şi eventualul drept la reparaţie. Din acest motiv, în cazul utilizării masive a forţei letale împotriva populaţiei civile în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale precedând tranziţia de la un regim comunist la un regim democrat, cum este cazul de faţă, Curtea nu poate accepta ca o anchetă să fie efectivă în cazul în care se termină prin efectul prescripţiei răspunderii penale, în vreme ce înseşi autorităţile au rămas inactive.
 
De altfel, astfel cum Curtea a arătat deja, amnistia este în general incompatibilă cu obligaţia statelor de a ancheta actele de tortură [Ould Dah împotriva Franţei (dec.), nr. 13113/03, din 17 martie 2009] şi de a lupta împotriva nepedepsirii crimelor internaţionale. La fel şi în ceea ce priveşte graţierea (Abdülsamet Yaman împotriva Turciei, nr. 32446/96, pct. 55, 2 noiembrie 2004).”
 
Procurorii sunt cei aflaţi în linia întâi a luptei pentru adevăr și dreptate. Asta, în cărţi, în filme și-n cursurile care se predau la Facultatea de Drept. Ȋn viaţă, avem acum dovada, procurorii încalcă flagrant legile interne și deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului. Dreptatea e o lozincă. Iar adevărul... Cine mai are azi nevoie de adevăr? 
 
Dacă însă peste zece ani, copiii noștri vor ieși în stradă, ca să-și apere drepturile, se vor găsi alţii care vor da ordin de foc și vor trage în ei, știind că astfel de fapte nu se pedepsesc. Iar copii noștri ar putea să moară, așa cum s-a murit și la Revoluţie, doar pentru că noi acum dormim. Şi ne prefacem că nu înţelegem că, o dată cu clasarea acestui dosar, statul de drept a capitulat. 
 
Nu doar peste Revoluţie s-a pus cruce, ci peste toată democraţia pentru care acei oameni au murit atunci... 



2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.