Clipe de groază la o școală din Oradea: Un elev s-a prăbușit în timpul orei în fața colegilor săi

Profesorii și elevii unei clase de-a VII-a de la Școala Gimnazială Avram Iancu din Oradea au trecut prin momente de panică joi dimineață, când unui elev i s-a făcut brusc rău și s-a prăbușit, devenind inconștient, fără să fi făcut vreo activitate fizică solicitantă, transmite BIHOREANUL.
„S-a întâmplat brusc, la ora de științe sociale, imediat după ora 10. Copilului i s-a făcut rău în timpul orei, s-a prăbușit, profesorul a sunat la numărul de urgență 112. Într-un interval de 3-5 minute a venit primul echipaj SMURD, apoi și altele”, a declarat vineri pentru BIHOREANUL directorul Călin Serac.
Între timp, sala de clasă în care se afla copilul a fost evacuată, iar medicul școlii a mers, de asemenea, în respectiva încăpere. Echipajul de urgență SMURD a început manevrele de resuscitare a copilului, iar apoi l-au intubat și l-au transportat la Spitalul Județean din Oradea.
„Medicul școlii este o persoană cu experiență, dar nu avea ce să facă mai mult, pentru că nu a avut timpul necesar, echipajul SMURD a ajuns repede. Când am ajuns eu în sala de clasă, din cancelarie, copilul era deja resuscitat”, a mai spus directorul, în contextul în care un cititor a reclamat BIHOREANULUI tocmai faptul că doctorul unității de învățământ n-ar fi demarat procedura de resuscitare. „Am auzit și eu reproșuri, dar nu sunt de acord. Cum vă spuneam, nici timp să intervină nu a avut, pentru că salvatorii au ajuns repede. În plus, ei au echipamente pentru resuscitare, nu un stetoscop, ca doctorul școlii”, a precizat Serac.
Cert este că elevul a fost dus de urgență la Spitalul Județean din Oradea, unde vineri se afla în stare gravă, dar stabilă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Social Știri
Locații: Oradea
Subiecte: efecte adverse ale vaccinurilor covid
Organizații: Spitalul Județean Oradea
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)