Cod galben de ploi torențiale și vijelii în 23 de județe, până luni seara

Meteorologii au emis o atenționare Cod galben de ploi torențiale și vijelii, valabilă în 23 de județe din centrul, nordul și estul țării până luni seara, anunta Agerpres.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 14 iulie, ora 13:00 - 15 iulie, ora 21:00, la munte, în nordul și vestul Moldovei, nordul Munteniei și local în Transilvania vor fi perioade cu înnorări accentuate și averse ce vor avea și caracter torențial.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20 - 25 litri/mp și izolat 40 - 50 litri/mp. Pe arii restrânse vor fi și descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului și, posibil, grindină.
Județele avertizate de meteorologi total sau parțial sunt: Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea și Vrancea.
Potrivit ANM, astfel de fenomene, dar pe suprafețe mai restrânse și în intervale scurte de timp, se vor semnala și în restul teritoriului.
În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza această atenționare prin avertizări de vreme severă imediat
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)