Codul roşu de inundaţii a fost prelungit. Sute de case şi mii de terenuri, afectate

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a prelungit Codul roşu până joi, la ora 12:00, pe râul Crasna din județul Satu Mare.
Până la ora 16:00 ANM anunţă Cod Galben pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa la intrarea în ţară (sector aferent s.h. Valea Vişeului), Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş – judeţele Maramureş şi Satu Mare, Someşul Mare– judeţul Bistriţa Năsăud, Someşul Mic – judeţele Bihor şi Cluj, Crişul Repede (amonte s.h. Vadu Crişului) – judeţele Cluj şi Bihor, Crişul Negru (afluenţi curs superior şi mijlociu) –judeţul Bihor.
Ploile torenţiale și viiturile au făcut, ieri, prăpăd în trei județe din nord-vestul țării, unde hidrologii au emis și avertizări cod roșu de inundații. Potrivit celui mai recent bilanș, peste 500 de case şi aproape 2.000 de hectare de terenuri arabile au fost afectate de inundaţii în judeţul Sălaj, iar 53 de poduri au fost avariate, până în prezent mai multe persoane fiind evacuate din calea apelor, informează Evz.
În Maramureș, şase hectare de teren arabil, trei hectare de păşuni şi cinci podeţe au fost afectate de inundaţii, iar zece persoane au fost evacuate, în timp ce alte patru au fost salvate dintr-o rulotă surprinsă de ape.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Tucker Carlson zdrobește narațiunea mondială pro-Zelenski: Se vede pe fața lui de șobolan transpirat că nu el a aruncat în aer barajul de la Nova Kahovka. Băiatul în trening, cu ochii morți și neliniștiți, este singurul incapabil să arunce în aer barajul

ULTIMELE ZILE - un nou film documentar ”conspiraționist” realizat de autorii celebrului MOARTE SUBITĂ. Tradus în română la ActiveNews. VIDEO - FINAL DAYS

Vasile Bănescu pune o bombă cu ceas în Biserică

BOMBĂ! UE și OMS anunță un sistem global de certificate COVID pentru vaccinuri: ”Va contribui la facilitarea mobilității globale și la protejarea cetățenilor din întreaga lume împotriva amenințărilor actuale și viitoare”

TRĂDAREA MEDICILOR. Cuvântul Cititorului

Au pierdut Statele Unite controlul asupra Ucrainei?
Recomandările noastre

Dr. Geanina Hagimă: De ce merg luni, 12 iunie, la Cluj-Napoca, unde vă aștept și pe voi, dragi români. Îmi doresc să fiți prezenți în număr cât mai mare. Să dezbatem despre Marea Resetare, să găsim soluții! Dumnezeu este cu noi! VIDEO

Tucker Carlson: Dictatura Gândurilor - Ce faci dacă Regimul vrea să îți controleze Mintea

Tucker Carlson zdrobește narațiunea mondială pro-Zelenski: Se vede pe fața lui de șobolan transpirat că nu el a aruncat în aer barajul de la Nova Kahovka. Băiatul în trening, cu ochii morți și neliniștiți, este singurul incapabil să arunce în aer barajul

Cluj-Napoca, Luni, 12 iunie 2023, Ora 19.00 - Conferință ActiveNews - Starea de Libertatea: ROMÂNII VS MAREA RESETARE. De la informare obiectivă la atitudine civică. Între participați: Av. Florentin Țuca, Dr. Geanina Hagimă, Olivia Steer. VĂ AȘTEPTĂM!
Locații: Bistriţa Năsăud Maramures Satu Mare
Subiecte: Vreme extremă Vremea în România
Organizații: ANM
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)