Coincidenţă cu exodul refugiaţilor?Comisia Europeană: România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile Schengen

Comisia Europeană a anunţat joi că România şi Bulgaria îndeplinesc criteriile tehnice pentru aderarea la Spaţiul Schengen, dar decizia admiterii celor două state în zona de liberă circulaţie este de natură politică.
Bulgaria şi România îndeplinesc criteriile pentru admiterea în Schengen, dar decizia nu aparţine Comisiei Europene, a declarat Natasha Bertaud, purtătorul de cuvânt al Executivului comunitar.
"Nu este o decizie care să fie luată de Comisia Europeană, este o decizie politică ce trebuie luată de Consiliul Uniunii Europene şi de Consiliul European", a spus Natasha Bertaud, conform site-ului Novinite.com, citat de Hotnews.
Anunţul Comisiei Europene vine în contextul în care aceasta i-a propus României o cotă obligatorie de peste 6.300 de refugiați, deşi ţara noastră nu este parte a Spaţiului Schengen.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, privind obligaţia României de a primi imigranţi, că, dacă UE cere "solidaritate" şi impune astfel de cerinţe, trebuie să ofere ţării noastre şi drepturile care i se cuvin.
„România trebuie să fie o țară europeană și să fie solidară cu tot ceea ce se întâmplă în Europa. Solidaritate înseamnă drepturi și obligații – avem aceleași obligații cu celelalte țări, trebuie să avem și aceleași drepturi și iată că acuma poate se constată ce nedreptate s-a făcut României cu Schengenul și dacă suntem solidari la obligații, suntem solidari și la drepturi și tocmai țările care acum ne cer să fim solidari în problema refugiaților sunt țările care ne-au tot amânat cu Schengenul”, explicat Victor Ponta.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)