Colegii de la Național: Jos labele de pe medicul Flavia Groșan!

Colegii de la ziarul Național, care au prezentat primii
„Și iată că au început! Medicul Flavia Groșan este acum ținta urii colegilor de breaslă, după ce aceasta a dezvăluit că protocoalele nu sunt chiar în regulă și că doctorii nu trebuie să fie niște roboți. Este o dovadă în plus că solidaritatea de breaslă funcționează doar când le mor pacienții, nu și atunci când oamenii sunt salvați”, scrie Claudia Marcu de la Național, jurnalista care a publicat prima despre doctorița Flavia Groșan.
UPDATE 19.03.2021 - Doctorița-Minune
Flavia Groșan a dezvăluit SCHEMA DE TRATAMENT cu care a salvat peste
1000 de români de COVID. ActiveNews vă recomandă rubrica noastră TERAPIE
și PREVENȚIE COVID
„Societatea românească s-a divizat din nou: cei care sunt de partea medicului Flavia Groșan și cei care sunt împotrivă. Reporterii de la aproape toate televiziunile s-au năpustit ieri ca vulturii la cabinetul din Oradea al medicului, în speranța că vor putea smulge o ciosvârtă de audiență, decredibilizând-o pe Flavia Groșan. Aceeași reporteri, probabil, în particular, cu o fărâmă de umanitate, și-au manifestat surprinderea văzând cât de mult o iubesc oamenii care veniseră la consult. Dar nu aceasta era știrea pe care o doreau redacțiile. Acest doctor trebuia pus la zid pentru că a îndrăznit să cutremure din temelii sistemul medical și toată psihoza țesută, pe bani grei, în jurul Covidului. În orice altă țară, medicul Flavia Groșan ar fi devenit erou, iar autoritățile i-ar fi cerut sprijinul în lupta grea dusă împotriva pandemiei. În România, se duc lupte pe toate fronturile pentru a distruge un astfel de medic.”
„Flavia Groșan nu a primit niciodată vreo reclamație sau vreo plângere de la pacienții pe care i-a tratat de-a lungul carierei, în schimb a fost reclamată de un medic oarecare de prin București, care s-a simțit lezat de afirmațiile acesteia.”
Integral la Național
Aceeași jurnalistă mai scrie azi despre „soluția” lui Gheorghiță în fața valului de reacții adverse și chiar decese în urma vaccinurilor:
„După apariția în ziarul Național a articolului care semnala problemele românilor ce sufereau de pe urma reacțiilor adverse severe post-vaccinare și erau nevoiți să-și ia concedii de odihnă mă așteptam ca băieții care se ocupă cu vaccinarea națională să găsească soluții. Mai ales că și medicii le-au spus că nu există nicio prevedere legislativă care să le permită eliberarea unui concediu medical pentru astfel de afecțiuni. Soluția găsită de colonelul Gheorghiță m-a blocat, efectiv. ”Pentru acest tip de vaccin (AstraZeneca n.r.), care este mai reactogen și are o frecvență mai mare a reacțiilor adverse, se poate avea în vedere o perioadă de pauză la domiciliu pentru a exista un control mai bun al stării generale. Nu toate persoanele care sunt vaccinate dezvoltă astfel de reacții adverse. Sunt raportate 10 reacții adverse semnificative la 1.000 de doze administrate”, a declarat dr.Valeriu Gheorghiță. Așa, deci. Dacă vă simțiți foarte rău, stați acasă! Nu contează dacă starea vi se va înrăutăți, nu contează dacă dați colțul, că oricum la ancheta ulterioară se va stabili că aveați o altă afecțiune, stați acasă! Bun, bun, stăm acasă, dar cine ne motivează absențele de la serviciu? Gheorghiță? Arafat? Voiculescu? Nici vorbă! Fiecare se descurcă cum poate, adică intră în concediu de odihnă forțat. Sau în repaus. Iar cei care nu își permit repausul lui Gheorghiță n-au decât să-și anuleze programările la vaccinare. Pentru că, să nu ne amăgim, nu doar AstraZeneca provoacă reacții adverse.”
Integral la Național
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)