Colegiul Medicilor le impune lucrătorilor din domeniul sanitar să completeze un chestionar tendențios prin care să-și dovedească obediența față de vaccinarea universală sau să-și demaște „conspiraționismul”

Colegiul Medicilor îi supune pe lucrătorii din sănătate unui chestionar tendențios, cu accente sadice, prin care aceștia să își demonstreze obediența față de politica pandemiei sau, dimpotrivă, să fie depistați ca dizidenți. Potrivit surselor ActiveNews, chestionarul în cauză le este impus doctorilor de către președintele Colegiului Medicilor, prof. dr. Daniel Coriu.
Dar să vedem ce întrebări cuprinde respectivul document:
Din capul locului, medicii sunt întrebați dacă s-au vaccinat sau vor să o facă, ori dacă au fost infectați cu noul coronavirus. Apoi, sunt rugați să bifeze afirmațiile pe care le consideră adevărate dintr-o listă în care se găsesc puncte de vedere pro și contra „vaccinurilor” Covid, astfel încât respondentul să fie prins dacă crede în noua religie politico-medicală sau, dimpotrivă, e un „conspiraționist”. - Nu excludem ca unii angajați, cei mai oportuniști sau mai temători, să bifeze numai afirmațiile pe care cred ei că și le dorește „intervievatorul”.
La punctul 5, medicii sunt întrebați care cred ei că ar trebui să fie abordarea în privința protecției personalului medical care interacționează cu pacienții. Răspunsurile încep cu vaccinarea obligatorie, trec prin testarea periodică pe cheltuiala proprie sau pe cheltuiala statului și se încheie cu varianta de a nu se lua nici o măsură suplimentară.
Următoarele două întrebări dau pe față adevăratul scop al chestionarului, pentru că se vede clar că sunt scrise de pe poziții vacciniste bigote și nu dau nici o variantă de răspuns alternativ, astfel încât un medic care nu „crede” în injectarea cu serurile experimentale Covid nici nu are ce răspuns să bifeze. Astfel, întrebarea 6 conține posibile sugestii pentru „a crește gradul de vaccinare în rândul cadrelor medicale”, iar întrebarea 7 reia aceeași preocupare, dar având în vedere un alt public-țintă, care și el trebuie vaccinat: populația generală. Răspunsurile variază de la diferite metode de persuasiune (nu le putem numi „informare obiectivă”), până la oferirea de beneficii/facilități vaccinaților, respectiv impunerea de restricții nevaccinaților.
Vă lăsăm să citiți și să vă faceți singuri o idee despre gradul de totalitarism atins în formularea acestor întrebări adresate cadrelor medicale, cât și despre scopul pentru care le sunt întinse spre completare de către Colegiul Medicilor.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)