Colegiul Medicilor, reacție după ce Avocatul Poporului a anunțat că monitorizează spitalele printr-un domeniu pentru prevenirea torturii

Colegiul Medicilor București a reacționat după ce Avocatul Poporului a transmis spitalelor din țară o înștiințare potrivit căreia acestea sunt monitorizate prin ”Domeniul pentru prevenirea torturii în locurile de detenție". Renate Weber, consideră că orice loc în care o persoană este "lipsită de libertate, de unde nu poate să plece prin voință proprie, este considerat loc de detenție".
Practic, Avocatul Poporului este nemulțumit de faptul că pacienții infectați cu COVID-19 nu pot părăsi spitalele în care sunt internați.
Potrivit Colegiului Medicilor București, „formularea aleasă de instituția Avocatul Poporului în notele atașate informării poate induce ideea că în spitale li se aplică sau există posibilitatea să li se aplice pacienților rele tratamente, tortură sau pedepse”.
Colegiul Medicilor București ține să reamintească faptul că decizia de internare a pacienților asimptomatici confirmați cu infecție cu SARS-CoV-2 se face în baza ordinelor Ministrului Sănătății și nu este o decizie a corpului medical din cadrul unității, în speță medicii, aceștia având prerogative legate efectiv de actul medical.
„Am luat notă de clarificările transmise de instituția Avocatul Poporului, potrivit cărora 'în accepțiunea legislației internaționale și interne, orice loc în care persoana este lipsită de libertate, de unde nu poate să plece prin voința proprie, este considerat loc de detenție, iar prin Mecanismul Național de Prevenire se urmărește respectarea drepturilor și demnității persoanelor aflate în acele locuri'. Mai mult, înțelegem că Avocatul Poporului, prin Domeniul privind prevenirea torturii în locurile de detenție 'are obligația să monitorizeze tratamentul aplicat oricărei persoane aflate în locurile de detenție, iar prin activitatea de monitorizare se dorește asigurarea că persoanelor internate le sunt respectate drepturile fundamentale, dar și demnitatea' ", arată reprezentanții Colegiului Medicilor.
Ei atrag atenția că „formularea aleasă de Avocatul Poporului în notele ce ar trebui afișate de spitale este, în cel mai bun caz, una nefericită. Menirea medicului este să îngrijească și să protejeze sănătatea pacienților săi și, după cum au arătat ultimele luni, o face cu dedicare până la sacrificiu, sacrificiu ce poate însemna chiar propria viață. Medicii sunt cei care luptă pentru sănătatea celor pe care îi îngrijesc, iar spitalele sunt locurile unde clipă de clipă se luptă pentru viață. A sugera, a lăsa impresia, a induce ideea chiar și dintr-o scăpare, că sunt centre de tortură sau rele tratamente este un derapaj grav, în accepțiunea noastră”.
În aceste condiții, Colegiul Medicilor din București îi solicită Avocatului Poporului să revină "asupra informării transmise, precum și modificarea formatului notelor destinate personalului medical, pacienților și aparținătorilor."
Reprezentanții Colegiului Medicilor țin să precizeze că „nu încearcă să limiteze în vreun fel o instituție a statului să își ducă la îndeplinire atribuțiile, cu atât mai mult cu cât vorbim despre o instituție care apără drepturile cetățenilor acestei țări. Considerăm, însă, tocmai în condițiile în care vorbim despre o instituție a statului, că mesajele pe care le transmite trebuie să fie clare, fără echivoc și fără risc de interpretări”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Locații: București
Organizații: Avocatul Poporului Colegiul Medicilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)