Dintre obiceiurile românești, cel care a ajuns aproape să se identifice cu sărbătoarea Crăciunului este colindul. În Ajunul Crăciunului, cete de colindători merg la casele oamenilor cântând ”Bună dimineața la Moș Ajun”. Dacă gazda le deschide, copiii primesc nuci, covrigi, colaci, mere sau bani.

 

Preotul Liviu Petcu explică pe site-ul Doxologia cine a scris colindele și de ce românii au cea mai variată și mai frumoasă colecție de colinde. Colindele sunt cântece de întâmpinare, de binețe, de bun venit adresate lui Hristos, cântece de leagăn aduse pruncului Iisus, fiind de o rară noblețe, bunătate și gingășie izvorâtă din sufletul candid al românului unit în iubire cu Dumnezeu și cu semenii, se spune în articol.

„Tradițiile colindelor s-au păstrat de pe vremea romanilor, care, la începutul lui ianuarie, dădeau acele petreceri păgâne, așa-numitele calendae. Filologii sunt cu toții de acord în privința etimologiei cuvântului: latinescul calendae, nume dat sărbătorilor păgâne de Anul Nou, când romanii lansau cordiale urări de fericire, belșug, bunăstare și noroc prietenilor lor, cu ocazia anului care începea. În timpul Calendelor lui Januariu, copiii romanilor umblau din casă în casă și cântau imne. Istoricii și cercetătorii în domeniu susțin că această datină latină a trecut mai apoi, nu numai la români ci și la celelalte nații romanice, precum și la slavi”.

Potrivit sursei citate, „în primele secole creștine, Crăciunul se sărbătorea nu la 25 decembrie, ci odată cu Boboteaza, în perioada Calendelor lui Januarie, când în toată lumea traco-romană aveau loc obiceiuri păgâne, spectacole augurale și alaiuri cu măști, la care poporul participa”. 

Dar, ne explică părintele Petcu, profitând de faptul că poporul își sărbătorea zeii, creștinii și-au făcut și ei un mod de sărbătoare – a Nașterii Mântuitorului, cu caracter creștin. „Însă nu s-a produs un melanj între colinde și aceste sărbători păgâne, creștinii ținând cu sfințenie dintotdeauna la cântecele lor rituale și la rugăciuni. Deci este exclusă o origine a colindelor în Calendele lui Januarie. Ceea ce poate fi de presupus că au împrumutat creștinii de la obiceiul calendelor ar fi doar umblatul în ceată de la o casă la alta, deși avem și aici ca model venirea magilor ghidați de steaua luminoasă, apoi ne putem lesne gândi că umblatul din casă-n casă poate simboliza pelerinajul Fecioarei Maria, cu Dreptul Iosif și pruncul Iisus în Egipt sau întreaga viață a Mântuitorului care a fost un continuu pelerinaj, căci Domnul singur mărturisește că vulpile au vizuini, dar Fiului Omului nu are unde să-și plece capul (Mt. 8, 20; Lc. 9, 58)”.

Motivația principală a colindelor a fost și trebuie să rămână Nașterea Domnului, pe care o cântă textele de colindă. La acestea, mai adăugăm că, frumoasele noastre colinde noastre religioase nu pomenesc vreun zeu păgân sau vreun personaj mitologic dintre cei care erau sărbătoriți în ianuarie, deci nu putem nutri presupunerea sau credința că la origine colindele au fost cântece păgâne. Doar numele (de colinde) mai amintește de vremea calendelor, arată preotul Liviu Petcu.