De ce ne-ați abandonat? Noi nu v-am uitat! Mesaj emoționant al basarabenilor pentru politicienii români. Marșul pentru Basarabia are loc sâmbătă, la București

„De ce ne-ați abandonat?” este întrebarea pe care o adresează basarabeni de toate vârstele și diverse ocupații președintelui Klaus Iohannis, premierului Dacian Cioloș, liderilor de partid, deputaților și senatorilor din România, într-un videoclip emoționant.
„Domnule prim-ministru Dacian Cioloș, și eu sunt româncă! Cui m-ați lăsat?”, îl întreabă pe șeful Executivului de la București o bunică de la Chișinău.
Sub genericul „Noi nu v-am uitat!”, Platforma Unionistă Acțiunea 2012 îi îndeamnă pe toți bucureștenii, dar și pe românii din țară, care doresc unirea cu Republica Moldova, să participe la marșul „Luptă pentru Basarabia”, care se va desfășura sâmbătă, 22 octombrie, ora 14.00, cu plecare de la Hanul lui Manuc (Piața Unirii).
„Frații noștri de peste Prut au nevoie ca politicienii de la București să treacă de la vorbe la fapte în ceea ce privește destinul comun al României și al Republicii Moldova. Populația din Republica Moldova trebuie să primească un răspuns de la cel mai înalt nivel de conducere din România. Sâmbătă ieșim în stradă pentru a cere și a obține împreună acest răspuns!”, a declarat într-un comunicat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Subiecte: Unirea Basarabiei cu România
Organizații: Platforma unionista Actiunea 2012
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)