ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


CENTURA CARE FACE MINUNI
 
În vara anului 2002 a venit maica Teodora - Sfânta Elisabeta, pustnica din masivul Rarău-Giumalău, cu un dar la noi. Ne-a spus că are centura pe care a purtat-o Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț și că, dacă dorim ne-o dă și nouă să o purtăm, cât stă pe la noi. Cu uimire, cu bucurie și cu multă sfială, noi am spus da, cum să nu.  Și prima dată a purtat-o soția, apoi am purtat-o și eu. Atunci nu am realizat ce s-a întâmplat, dar maica ne-a făcut o mare favoare cu această centură. 

Apoi, am aflat de la unii creștini faptul că această centură a făcut minuni cu persoanele care au purtat-o. Așa am aflat de la prietenul nostru și frate întru Hristos Domnul, Rădăcină Sergiu, avocat din Bistrița. El povestește în una din cărțile mele cum că fata lui Cristina a purtat centura și a rămas însărcinată, după ce a mers ani buni pe la medici.

Și nu a fost singura. După ce maica Teodora a plecat, vestea despre centură s-a dus din gură în gură, cum se duce vestea despre un lucru sfânt. Nu am făcut reclamă, nu am chemat pe nimeni. Oamenii veneau singuri, cu durerea lor. Unul cu durere de mijloc de nu se putea ridica din pat, altul cu o boală despre care doctorii dădeau din umeri, o femeie care nu putea să nască. 

Îmi amintesc de o doamnă din Suceava. Venise la noi cu o legătură de plâns, nu de cuvinte. Purta în pântece un prunc despre care medicii spuseseră că nu va trăi. I-am dat centura Sfântului să o pună pe ea. A purtat-o o noapte întreagă, rugându-se cu Paraclisul Sfântului Ioan Iacob. Când s-a dus la control, doctorul s-a uitat lung la ecograf și i-a spus: „Doamnă, nu știu ce s-a întâmplat, dar copilul e bine." Copilul acela astăzi merge la școală.
 
Altădată, un tânăr călugăr, chinuit de ispite grele și de gânduri de a părăsi mănăstirea, a cerut centura. Sfântul Ioan Iacob, care a cunoscut și el pustia Iordanului și asprimea Hozevei timp de zece ani, știe ce înseamnă lupta. Tânărul a purtat-o trei zile, a ținut post și a făcut metanii. După trei zile a venit luminat la față și mi-a spus: „Părinte, mi-a luat gândul cu mâna."
 
Am înțeles atunci un lucru. Minunea cea mare nu este că trece durerea de spate sau că se dezleagă o neputință trupească. Minunea cea mare este că Sfântul te ia de mijloc, la propriu. Centura aceea sărăcăcioasă, de lână aspră, cum purtau călugării pe vremuri, te strânge nu ca să te doară, ci ca să te adune. Să te adune din risipirea ta. Sfântul Ioan Iacob, care în viața lui s-a strâns pe sine cu post, cu rugăciune, cu dor după Hristos, ne învață și pe noi să ne strângem inima.
 
De ce face minuni o simplă centură? Ne întreabă lumea de astăzi. Nu face centura minuni. Ci dragostea. Centura aceea a stat pe mijlocul unui om care L-a iubit pe Dumnezeu mai mult decât pe sine. A transpirat pe ea rugăciunea lui din peștera Sfânta Ana, lacrimile lui pentru neamul românesc, suspinul lui: „Doamne, întoarce-mă la Neamț". Și dragostea aceea a rămas impregnată în ea. Cum rămâne mirosul de tămâie în haina preotului mult după ce a ieșit din altar.

Sfântul nu a murit. Sfinții nu mor. Moaștele lui sunt la Hozeva, întregi și frumos mirositoare, dar el umblă. Umblă cu centura lui prin casele noastre, pe la paturile bolnavilor, pe la femeile care plâng că nu au prunci. Centura este păstrată bine și astăzi. Nu într-o raclă de aur, ci într-o cutie simplă de lemn, învelită într-o pânză curată. Și ori de câte ori o scoate, Părintele Varlaam îi spune Sfântului, cu sfială, ca și noi atunci, în 2002: „Sfinte Ioane, cum să nu te primim?". Și el vine. Întotdeauna vine.
 
Și sunt mai multe persoane care s-au folosit de minunile centurii. Pe multe nu le știu, pentru că maica Teodora a umblat mult prin țară cu ea înainte să ajungă la noi, și după aceea.
 
Pe doamna Rebreanu Floarea din Beclean pe care am cunoscut-o personal și a fost printre primele persoane care ne-a spus despre maica Teodora și   mi-a spus la telefon, cu lacrimi în glas, necazul ei. Băiatul ei era bolnav, cu probleme mari de sănătate, și umblase pe la doctori și pe la spitale fără prea mult folos. I-am spus ca la toți: să postească cât poate, să se spovedească, să facă rugăciune și să pună centura Sfântului pe băiat cu credință. Nu cu credință în centură, ci în Sfântul care a purtat-o. După o vreme m-a sunat iar. Alt glas. Glas de mamă liniștită. „Părinte, băiatul s-a vindecat. A purtat centura de la maica Teodora și s-a făcut bine". Nu mi-a spus cu ce medicamente, cu ce analize. Mi-a spus simplu: s-a vindecat.
 
La fel mi-a mărturisit și domnul Rogojan Vasile din Iacobeni. Om așezat, de munte, care nu aruncă vorbele în vânt. Soția lui a avut mari probleme de sănătate. Probleme despre care doctorii spuneau că sunt grele și de lungă durată. A purtat și ea centura Cuviosului Ioan. Și s-a vindecat. Mi-a spus-o cu acea smerenie a omului de la țară care știe că darul nu e de la el: „Părinte, s-a vindecat prin purtarea acestei centuri". Eu cred că s-a vindecat prin mila lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Ioan Iacob.

Și mai sunt. Câți or mai fi, numai Dumnezeu știe. Oameni care au venit, au luat binecuvântare, au purtat centura o zi, o noapte, trei zile, și au plecat cu ea înapoi. Nu toți se mai întorc să spună. Unii se rușinează, alții uită pe drum de unde li s-a tras ajutorul. Dar Sfântul nu uită. El îi scrie în pomelnicul lui de la Hozeva.
 
Astăzi, după atâția ani, vin oameni și mă întreabă: „Părinte, unde este centura pe care o purta Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea?"

Centura Sfintei Elisabeta, cu care maica Teodora a venit la noi se păstrează, după câte știu eu, la Mănăstirea Pojorâta, la Părintele Varlaam, duhovnicul Sfintei Cuvioase Elisabeta. Dar harul este același. Chiar dacă e centura Sfântului Cuvios Ioan Iacob, lucrarea este a lui Hristos. Sfinții nu se ceartă între ei cine a făcut minunea. Ei își dau mâna deasupra noastră.
 
Sfântul Ioan Iacob spunea într-o poezie de-a lui:
 
Din valea plângerii și de durere,
Din valea lui Iosafat,
Strig către Tine, Doamne, cu putere,
Să-mi dai un colț de rai neîntinat...
Iată, colțul lui de rai a devenit o centură. O centură care ne strânge mijlocul ca să nu ne mai risipim.
Har, pace și mântuire!
 
Doamne, ajută!