Comisia de anchetă a achizițiilor efectuate în sectorul sanitar pe timpul stării de urgență a fost APROBATĂ în plenul Camerei Deputaților. PNL și UDMR au votat împotrivă

Comisia Parlamentară de anchetă privind achizițiile publice efectuate în sectorul sanitar pe timpul stării de urgență și de alertă pe teritoriul României a fost aprobată, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, potrivit Evenimentul Zilei.
În plen s-au înregistrat 207 de voturi „pentru”, 82 „împotrivă”, o abținere, iar 10 deputați nu au votat.
George Simion, inițiatorul Comisiei, a precizat că acest grup solicită aprobarea înființării, la nivelul Camerei Deputaților, a unei comisii de anchetă privind investigarea achizițiilor publice în sectorul sanitar realizate în timpul stărilor de urgență și de alertă pe teritoriul României, de către Ministerul Sănătății, direcțiile de sănătate publică și alte instituții din subordinea MS, potrivit EVZ.
Camera va fi formată din 15 membri și va fi condusă de un birou, compus din președinte, vicepreședinte și un secretar.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic Prima pagină Știri
Persoane: Florin Cîțu George Simion
Locații: București
Subiecte: Stare de alertă Stare de urgență
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)