Comisia de politică externă din Senat îi cere lui Meleșcanu să comunice dacă îl mai păstrează ambasador pe Maior
Comisia de politică externă a Senatului a trimis o scrisoare ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, în care îi solicită să spună în ce măsură mai este utilă intereselor României menținerea lui George Maior în postul de ambasador al României în Statele Unite, a anunțat luni președintele acestui for, senatorul Cristian Dumitrescu.
„După întâlnirea cu George Maior, ambasadorul României în SUA, care a fost prezent săptămâna trecută la invitația comisiei pentru a prezenta anumite puncte de vedere și răspunsurile în legătură cu activitatea domniei sale și mai ales cu activitatea din ultima perioadă, am formulat o scrisoare. Și această scrisoare am adresat-o ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, nu este publică (...).
În aceasta am făcut o argumentație. Ea a fost realizată pe baza unui raport făcut de un raportor - dl Călin Popescu-Tăriceanu și adoptat de comisie cu 6 voturi 'pentru' și 4 abțineri. Ceea ce pot să vă spun este fraza finală a acestei scrisori, la care am atașat raportul domnului ambasador George Maior și stenograma discuțiilor care au avut loc cu acest prilej: Comisia de politică externă a Senatului se așteaptă ca la nivelul MAE să aibă loc o analiză menită a stabili măsura în care menținerea mandatului de ambasador în SUA a domului George Maior se mai identifică și mai este utilă interesului român și Parteneriatului strategic româno-american. Aceasta este poziția comisiei în urma audierii și care reprezintă atribuțiile pe care le are comisia în materia respectivă. Sunt alte organe ale statului care au decizia în acest moment”, a precizat Dumitrescu, la Parlament.
Ambasadorul în SUA, George Maior, a fost audiat săptămâna trecută, în Comisia pentru politică externă a Senatului, pentru a da explicații cu privire la declarațiile legate de scrisoarea lui Rudolph Giuliani, avocatul președintelui Donald Trump. La audiere a fost prezent și șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a criticat dur activitatea lui Maior ca ambsador în SUA și a anunțat că va transmite o scrisoare către MAE pentru retragerea acestuia din funcția de ambasador al României în SUA.
Pe același subiect

CNA oprește campania de dezinformare a populației privind vaccinurile după ce ActiveNews și alte sute de români au demonstrat că este ILEGALĂ. Într-o primă fază membrii CNA și-au arătat incompetența crasă la capitolul legalitate. Juriștii i-au trezit

Sfântul Munte Athos transmite: DEMISTIFICÂND VACCINUL PENTRU COVID. „Este o abordare greșită să intervii asupra 100% din populație pentru o ipotetică protecție a 1% din ea” - Monahul Pavel Aghioritul, doctor în biologie moleculară și biomedicină

Dr Virgil Păunescu, descoperitorul vaccinului românesc, despre vaccinurile anti-Covid: prin ARNm poate fi introdusă în organism orice informație de natură să-l modifice la nivel celular. Poate aduce beneficii dar și pericole, care merg până la extincție

Profesorul Vasile Astărăstoae explică de ce NU se va vaccina: Aceasta e o boală nouă. Sunt semne de întrebare privind vaccinurile, mai ales cu privire la efectele pe termen lung. Toate au aprobare CONDIȚIONATĂ

Biden L-a ras pe Dumnezeu din identitatea națiunii americane și de pe site-ul Casei Albe și revocă toate decretele conservatoare ale lui Trump. A început cu LGBT, revenirea în OMS și Tratatul de la Paris, blocarea Zidului și eliminarea Comisiei 1776

Trump: „Mișcarea noastră este de abia la început - The best is yet to come”. Biden - o inaugurare cât o imensă înmormântare
Recomandările noastre

Mihai Eminescu – Promotor al Unirii. La 24 ianuarie 1882, aniversând Unirea Principatelor Române, Eminescu fonda societatea naționalistă "CARPAȚII”. ActiveArt 10

INTERVIU Dr. Virgiliu Gheorghe: „Un sistem imunitar puternic este cea mai bună soluție pentru a face față virusului. Să nu fim pesimiști!” „Dacă s-ar trata boala de la început, nu ar mai muri oamenii de COVID-19.” (III)
Persoane: George Maior Teodor Meleşcanu
Locații: București
Subiecte: Parteneriat România - SUA
Organizații: Ministerul Afacerilor Externe Senatul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)