Comunele Berceni și Clinceni, precum și municipiul Constanța intră în carantină timp de 14 zile. Pelerinajul de Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor, ar putea fi zădărnicit

Comunele Berceni și Clinceni, de unde mulți locuitori pleacă, zilnic, la muncă spre București, au fost carantinate pentru două săptămâni începând de joi, 19 noiembrie, de la ora 22:00, printr-un ordin semnat de șeful DSU, Raed Arafat. Totodată, municipiul Constanța va intra în carantină timp de 14 zile începând de vineri, 20 noiembrie, de la ora 20:00, potrivit propunerii DSP Constanța, votate de CJSU Constanța sub conducerea prefectului Silviu-Iulian Coșa.
„Instituția Prefectului – Județul Ilfov informează cu privire la faptul că pentru comuna Berceni se instituie măsura de carantină zonală, în urma emiterii Ordinului șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de Stat dr. Raed ARAFAT.
Conform Ordinului șefului DSU cu nr. 4660013 din 18.11.2020 privind instituirea măsurii de carantinare zonală pentru comuna Berceni, cu satul aparținător Berceni, județul Ilfov, măsura se instituie începând cu data de 19.11.2020, ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile”, se arată pe pagina web a Prefecturii Ilfov, unde sunt prezentate măsurile impuse de Raed Arafat și modelul declarației pe propria răspundere.
Și pentru comuna Clinceni este prevăzută o măsură similară:
„Instituția Prefectului – Județul Ilfov informează cu privire la faptul că pentru comuna Clinceni se instituie măsura de carantină zonală, în urma emiterii Ordinului șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Secretar de Stat dr. Raed ARAFAT.
Conform Ordinului șefului DSU cu nr. 4660012 din 18.11.2020 privind instituirea măsurii de carantinare zonală pentru comuna Clinceni, cu satele aparținătoare Clinceni, Olteni și Ordoreanu, județul Ilfov, măsura se instituie începând cu data de 19.11.2020, ora 22:00, pentru o perioadă de 14 zile”, se mai arată pe pagina web a Prefecturii județului Ilfov, unde sunt prezentate măsurile impuse de Raed Arafat și modelul declarației pe propria răspundere.
În ceea ce privește municipiul Constanța, acesta va intra în carantină începând de vineri, 20 noiembrie, ora 20:00, potrivit hotărârii nr. 74 / 19.11.2020 a CJSU Constanța.
„Carantinarea municipiului Constanța a fost propusă și votată în CJSU, în urma unei analize de risc realizate de DSP Constanța, analiză avizată pozitiv și de Institutul Național de Sănătate Publică în data de 18 noiembrie a.c.
Măsura va fi luată ca urmare a depășirii ratei de incidență cumulată, peste pragul de 3/1.000 locuitori. În acest moment, indicele, în reședința de județ a ajuns la 9.11/1.000 locuitori. Mai precis, din populația totală de 313.088 de locuitori, până în acest moment au fost confirmate, în ultimele două săptămâni, 2.852 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.
Măsura se instituie prin ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, în baza hotărârii CJSU.
În propunerea formulată și votată de CJSU Constanța se arată că este strict interzisă intrarea/ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene și comunale.
De asemenea, circulația și staționarea în spații publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza Declarației pe proprie răspundere (modelul se regăsește la finalul comunicatului), legitimație de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.
Totodată, în arealul carantinat se propune instituirea unor măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona”, se arată pe pagina web a Prefecturii Constanța.
Veți putea consulta acolo detalii despre restricții, printre care și interzicerea circulației persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri în interiorul localității; se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepția celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare; se permite oficierea slujbelor de înmormântare, doar în exteriorul clădirilor, cu participarea a maximum 20 de persoane; se permite oficierea stărilor civile cu prezența a maximum 20 de persoane în exteriorul clădirilor, si respectiv 8 persoane în interiorul clădirii, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare; se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, prezente în spații publice închise și deschise. În intervalul orar 05.00-23.00, în interiorul zonei carantinate, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu unele excepții, printre care și deplasarea pentru participarea la slujbele religioase (litera L).
Cu toate acestea, pelerinajul la Peștera Sfântului Andrei, organizat anual pe 30 octombrie la mănăstirea din apropierea localității Ion Corvin din județul Constanța, nu va putea fi realizat din cauză că printre motivele de ieșire din zona carantinată (municipiul Constanța) nu sunt specificate și cele religioase. Arhiepiscopul Teodosie a anunțat recent că dacă acest pelerinaj va fi îngrădit de autorități se va adresa justiției. Sfântul Apostol Andrei, fratele Apostolului Petru, este considerat încreștinătorul strămoșilor românilor, iar praznicul lui este cea mai apropiată sărbătoare religioasă dinaintea Zilei Naționale 1 Decembrie, fiind la rândul său zi liberă de la stat.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: IPS Teodosie Raed Arafat
Locații: Constanţa județul Ilfov
Organizații: Arhiepiscopia Tomisului DSU Prefectura județului Constanța
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)