Comunicat al societății civile creștine ca reacție la măsurile statului față de slujbele bisericești
Mai multe organizații ale societății civile creștine au semnat un comunicat în care reacționează față de noile măsuri impuse de autorități privind slujbele și activitățile sociale bisericești pe baza Ordonanțelor militare. Semnatarii atrag atenția că în aceste timpuri de restriște, în menținerea echilibrului social atât de necesar gestionării acestei situații dramatice, rolul Bisericii este esențial într-o țară majoritar ortodoxă. Din acest motiv, organizațiile semnatare solicită modificarea articolelor din Ordonanța Militară nr. 2/21.03.2020, prin care accesul credincioșilor la Sfânta Împărtășanie în lăcașurile Bisericii Ortodoxe Române a fost îngrădit, se spune în comunicat.
Acesta este comunicatul integral:
„În aceste zile de restriște pentru Neamul Românesc și pentru sufletul omenesc de pretutindeni, solidari cu frații noștri din țară sau din afara granițelor, fiind conștienți de menirea noastră ca reprezentanți ai societății civile și mădulare ale Bisericii Strămoșești, adresăm această chemare deopotrivă conducerii Statului Român și înalților ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
Întreaga creștinătate din România este tulburată și privește cu îngrijorare modul în care măsurile adoptate până acum de autorități afectează desfășurarea activității liturgice în biserici, aducând gravă atingere, în ultimă instanță, exercitării dreptului fundamental la libertatea de gândire, de conștiință și de religie, așa cum este el garantat în Constituție și de către Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
De-a lungul zbuciumatei istorii a neamului românesc, în nenumăratele momente de nenorocire și pericol, Biserica a reprezentat ultimul și cel mai sigur refugiu al poporului român, care a găsit aici alinare și totodată sursa tăriei de a rezista și a trece peste vicisitudini, dăinuind peste veacuri. Poate tocmai de aceea, de-a lungul vremii, Biserica a fost ținta atacurilor tuturor vrăjmașilor destinului românesc.
Tot astfel, și în această perioadă, vedem cum o anumită parte a mass-media, la unison cu voci civice care și-au făcut o profesiune de credință din atacarea Bisericii Ortodoxe Române, profitând de contexul psihologic colectiv generat de pandemia de coronavirus, au creat o atmosferă de presiune susținută. Au reușit astfel să determine din partea autorităților luarea unor măsuri de obstrucționare a vieții bisericești și împiedicarea participării creștinilor la slujbele Bisericii. Acest fapt este fără precedent în istoria noastră, nici măcar totalitarismul comunist nemergând până într-acolo.
Noi considerăm aceste măsuri ca neîntemeiate în raport cu situația reală. Ne aflăm în Postul Mare și ne apropiem tot mai mult de sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății. Cerem cu fermitate autorităților să manifeste discernământ și înțelepciune, renunțând la acele măsuri care obstrucționează activitatea liturgică și pastorală din biserici, și care nu fac decât să genereze tulburare și tensiuni. Românii s-au obișnuit să renunțe la multe, inclusiv la bunurile de strictă necesitate, dar lucrul la care nu au renunțat niciodată a fost credința lor strămoșească. O eventuală interzicere a accesului la sfintele slujbe este ultimul lucru care se mai poate impune societății românești.
Creștinii au nevoie de accesul la Sfintele Taine, la pacea harică pe care doar Biserica le-o poate oferi. Biserica Ortodoxă Română a constituit întotdeauna un partener viabil al statului român întru stabilitatea, ordinea și pacea socială. Astăzi, mai mult decât oricând, Biserica are nevoie să știe că fiii ei sunt prezenți și se poate bizui pe ei. Iar autoritățile de stat trebuie să înțeleagă că în menținerea echilibrului social atât de necesar gestionării acestei situații dramatice, rolul Bisericii este esențial într-o țară majoritar ortodoxă.
În aceste condiții, cerem autorităților în drept modificarea articolelor din Ordonanța Militară nr. 2/21.03.2020, prin care accesul credincioșilor la Sfânta Împărtășanie în lăcașurile Bisericii Ortodoxe Române a fost îngrădit.
Dumnezeu să binecuvânteze România și să ne ocrotească pe toți în aceste vremuri de restriște!”
Organizațiile cosemnatare ale acestui comunicat:
Grupul NOI
Asociația Noua Dreaptă
Comunitatea Identitară
Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mc. Gheorghe Purtătorul de Biruință
Fundația Ion Gavrilă Ogoranu
Asociația Gogu Puiu si Haiducii Dobrogei
Asociația Calea Neamului
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Claudia Marcu de la Național a publicat ce se va întâmpla cu barajele încă din luna ianuarie: Guvernul execută, din nou, ordinele Comisiei Europene. Se pregătește demolarea barajelor de pe râuri
Demență totală. Guvernul scoate din piață toate soiurile de legume, fructe și cereale românești
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
VIDEO: Iată Colindele lui Radu Gyr pe care le vrea Fritz interzise! Aparțin chiar părintelui spiritual al Filarmonicii Banatul, Remus Georgescu, Cetățean de Onoare al Timișoarei. Managerul și Directorul artistic al Filarmonicii au băgat capul în pământ
Mămăliga națională trebuie să explodeze acum! Mâine va fi prea târziu...
Al doilea mort în Dosarul Coldea: Denunțătorul Mihai Guțanu a murit după ce a ars în propria casă
Recomandările noastre
Nicușor Dan retrimite în Parlament legea pentru "combaterea extremismului" - "Unele articole pot fi interpretate abuziv"
Cum le-a furat Dominic Grinch Crăciunul timișorenilor. Institutul Elie Wiesel decretează: Colindele lui Radu Gyr și Remus Georgescu sunt ”FASCISTE”!
DECLARAȚIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. Statul Român către KIEV, 28 noiembrie 1991 - DOCUMENT
O zi mare pentru toți românii - VIDEO ÎN DIRECT: Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop la 11 ani de la prima petiție online în acest sens adresată Patriarhiei. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Secțiuni: Știri
Locații: România
Subiecte: Creștinism Pandemia Coronavirus, pneumonia din Wuhan Pandemie coronavirus Slujbă religioasă
Organizații: Asociația Calea Neamului Asociația „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei” Biserica Ortodoxă Română Frăția Ortodoxă Sfântul Gheorghe Fundația Ion Gavrilă Ogoranu
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)