Comunitatea românească din Odesa avertizează că ar putea rămâne fără niciun liceu cu predare în limba română după un an
Membrii comunității românești din regiunea Odesa trag un semnal de alarmă: clasele liceale cu predare în limba română sunt în pericol de a fi desființate, informează Bucovina Press. Asociația „Basarabia” din regiunea Odesa, sprijinită de Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română, a transmis o scrisoare deschisă liderilor de la Kiev, București și Chișinău, solicitând intervenția lor urgentă.
Potrivit reprezentanților comunității, în urma reformei educaționale din Ucraina, românii din regiunea Odesa riscă să nu mai aibă niciun liceu cu predare în limba română începând din 2027. „Dacă nu se găsește o soluție pentru românii din regiunea Odesa, un elev dintr-un sat cu vorbitori de limbă română ar trebui să parcurgă aproximativ 900–950 de kilometri până la cel mai apropiat liceu din regiunea Cernăuți. Comunitatea românească nu poate fi lăsată fără nici măcar un liceu în sudul Ucrainei”, a declarat Anatol Popescu pentru Radio Cernăuți.
În documentul trimis autorităților celor trei state, postat pe Facebook, semnatarii atrag atenția că, de exemplu, Școala Medie de Cultură Generală din Utkonosivka (cunoscută istoric ca Erdec-Burnu și I. Gh. Duca), una dintre cele mai vechi instituții de învățământ cu predare în limba română din sudul Basarabiei, riscă să fie retrogradată de la nivel de liceu la cel de gimnaziu. Potrivit autorilor, cazul ilustrează o problemă mai amplă, privind degradarea învățământului în limba română în întreaga regiune.
Un grup de 360 de părinți și cadre didactice s-a adresat pe 1 decembrie Consiliului sătesc Sofian, fondatorul Școlii din Utkonosivka și Avocatului Poporului din Ucraina, Dmytro Lubineț pentru a salva liceul din localitate.
Detalii la Bucovina Press
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)