Concertul de colinde "Bucură-te, seară sfântă" cu Grupul Vocal Tradițional "Rădăcini"
Avem bucuria să vă prezentăm, integral, mai jos, concertul de colinde "Bucură-te, seară sfântă", realizat de Lumina Cuvântului și în cadrul căruia au interpretat:
Grupul Vocal Tradițional "Rădăcini", coordonat de către prof Ana Ramona
Urjan, cadru didactic al Colegiului Național de Artă "Dinu Lipatti" din
București, protospaltul Florin Ștefan și Georgiana Aurică. Membrii Grupului vocal tradițional "Rădăcini":
Ana Ramona Urjan (profesor) și elevii
Andreea Vișan (nai),
Karina Cobuleanu,
Andreea Oprea,
Daniel Firaru (viola),
Georgiana Aurică (foto). Îi felicităm din toată inima!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Camelia Șucu și-a adus o canapea fecală uriașă la MNAR în fața IEI ROMÂNIEI. Fotografia prezentată de criticul de artă Pavel Șușară a adunat zeci de comentarii: "Reprezentarea identitară a poporului român" e cam maro și răsucită
Panică la München: Europa tremură în fața Americii lui Trump
Aberația supremă: LAPTELE este RASIST!
UE adoptă o rezoluție care recunoaște bărbații care se identifică drept femei ca fiind femei cu drepturi depline. Rezoluția nu are efect pentru România. Mișcarea de Rezistență informează cum au votat europarlamentarii români
Marco Rubio: RESTABILIȚI SUVERANITATEA NAȚIONALĂ! Concluzia Zilei: Emisarul SUA a pus bomboana pe coliva UE
Recomandările noastre
KAUFLAND A MINȚIT CU HOMOSEXUALII! Realitatea e mult mai gravă și SE NUMEȘTE ceea ce făcea EPSTEIN: PEDOFILIE! Se urmărea atragerea COPIILOR DE LA 13 ANI! DOVEZILE DE LA ACCEPT ȘTERSE DE LGBT-IȘTI DE PE INTERNET - FOTO/VIDEO
CINE SUNT OAMENII SATANEI. Se va judeca tot: și responsabilitatea Președintelui de stat și a celor din Parlament! Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne). Predica Sf. Ioan Gură de Aur și a Arhim. Hariton de la Petru Vodă - VIDEO
Rubio, portavocea lui Trump la Munchen: Discursul care va zgudui "ordinea mondială" a globaliștilor UE și ONU. ACTUALIZARE - Concluzia lui Adrian Onciu: România trebuie să aleagă nu între SUA și UE, ci între patrioți și globaliștii fără niciun Dumnezeu
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
Persoane: Cornelius Florin Stoica
Locații: București
Subiecte: Colinde Colinde românești
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)