Concertul tradițional de colinde „Răsăritul cel de Sus” va fi transmis în această seară pe Trinitas TV și online inclusiv AICI, la ActiveNews, de ziua onomastică a Patriarhului Daniel

Concertul tradițional de colinde „Răsăritul cel de Sus” al Patriarhiei Române nu va mai avea loc anul acesta la Palatul Patriarhiei în prezența publicului, din cauza condițiilor neplăcute ale plandemiei. ActiveNews vă invită să îl vedeți și ascultați la noi, AICI, începând cu ora 20.00:
Concertul care a fost înregistrat în prealabil va fi difuzat la Trinitas TV, joi, de la ora 20:00, marcând ziua onomastică a Patriarhului Daniel, scrie Basilica.ro.
Concertul va fi transmis și pe rețelele de socializare ale Centrului de Presă Basilica.
Vor performa grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale și corala Cantus Domini.
Din repertoriu fac parte colinde tradiționale, cu mesaj filantropic, și piese interpretate în primă audiție.
Cu o activitate de peste 20 de ani, Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale este unul dintre cele mai apreciate coruri din România, fiind implicat în dezvoltarea și promovarea muzicii bizantine pe teritoriul țării noastre.
Tronos a fost înființat în anul 1997 la inițiativa părintelui Arhidiacon Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale din București.
Numele a fost dat grupului de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2007.
Corul bărbătesc Cantus Domini a fost înființat în anul 2013. Fondatorul și dirijorul lui este Arhidiaconul Ștefan Constantin Răzvan, profesor de muzică la Seminarul Teologic Ortodox din București.
Pentru rezultatele obținute, Patriarhul Daniel i-a premiat în anul 2018 pe membrii corului, apreciindu-le activitatea ca fiind „o mărturisire a credinței în formă artistică, o susținere a rugăciunii și, în același timp, leagă spațiul sacru cu timpul sacru, dar și generațiile între ele, într-o comuniune mărturisitoare”.
De-a lungul existenței sale, corul a participat la mai multe competiții internaționale în Rusia, Grecia, Egipt, Statele Unite ale Americii, precum și în România.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Locații: București
Subiecte: Colinde
Organizații: Grupul Psaltic Tronos Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)