Consilier USR: Ce s-ar fi construit dacă nu se construia Catedrala

Consilierul USR Dragoș Geamăna înșiră pe blogul său o lungă listă cu toate lucrurile care s-ar fi construit în România, dacă nu se construia Catedrala Națională.
Într-o notă ironică, Geamăna le arată tuturor celor care au contestat și atacat construirea Catedralei Mântuirii Neamului, că, în România de azi, cu liderii pe care îi avem, nu s-ar fi construit sau dotat nici un spital, așa cum nu s-ar fi construit sau dotat nici o școală și nu s-ar fi construit nici o autostradă. „Catedrala ne arata ce mici sunt cei care se străduiesc să ne învețe că nu putem, că n-avem cum, că suntem condamnați, că doar alții pot și noi nu suntem în stare”, scrie Dragoș Geamana.
Acesta este textul scris de Dragos Geamana
„CE S-AR FI CONSTRUIT DACA NU SE CONSTRUIA CATEDRALA?
Cu banii cheltuiți pe Catedrală s-ar fi construit jumătate de pod suspendat ca cel de la Basarab.
Cu banii cheltuiți pe Catedrală s-ar fi implementat 30% din Programul național de reeducare parentală.
Cu banii cheltuiți pentru Catedrală s-ar fi implementat programul de educație sexuală comprehensivă în 20% din grădinițele și creșele din România.
Cu banii cheltuiți pentru Catedrală s-ar fi construit în 18 ani un sfert de linie de metrou similar cu magistrala 5 Drumul Taberei.
Cu banii cheltuiți pentru Catedrală s-ar fi construi aproape un stadion care să stea pe jumătate gol la majoritatea meciurilor din campionatul de fotbal.
Cu banii cheltuiți pentru Catedrală politicienii aflați la butoanele țării și-ar mai fi construit cel puțin trei complexe turistice în Brazilia, Madagascar sau Costa Rica.
Cu banii cheltuiți pentru Catedrală Primăria Bucureștiului ar mai fi organizat și dotat încă cinci sau șase companii municipale.
Cu banii cheltuiți pentru Catedrală s-ar fi montat borduri în principalele orașe din țară. De trei ori... De trei ori mai mult decât ar fi costat în mod normal.
Ce s-ar fi făcut cu banii dacă nu era construită Catedrala?
Nu s-ar fi construit sau dotat nici un spital, nu s-ar fi construit sau dotat nici o școală, nu s-ar fi construit nici o autostradă.
Cu banii cheltuiți pe Catedrală, dacă nu ar fi fost construită Catedrala, s-ar fi făcut mai mult din prioritățile celor care guvernează astăzi România, nu din ceea ce ne dorim noi de pe margine.
Cu banii alocați pentru construirea Catedralei chiar s-a construit Catedrala despre care au vorbit în trecut: Carol I, Principe și Rege al României, Regele Ferdinand Întregitorul, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Ioan Slavici și mulți, mulți alți înaintași de vază ai neamului românesc.
Catedrala ne arată că România și românii încă sunt capabili de lucruri mărețe, în ciuda tuturor celor care, de 30 de ani se chinuie să ne bage în cap că suntem un neam de nimic, incapabil să se conducă singur și incapabil să își mai revină vreodată din mizeria în care ne-au trântit 40 de ani de dictatură comunistă și 30 de ani de "democrație originală".
Catedrala ne arata ce mici sunt cei care se străduiesc să ne învețe că nu putem, că n-avem cum, că suntem condamnați, că doar alții pot și noi nu suntem în stare.
Catedrala ne arată că suntem în stare de lucruri mari dacă am fi conduși de adevăratele elite ale națiunii. Dacă am fi conduși de cei care ne pot face să visăm, să sperăm, să lucrăm împreună și să ne bucurăm împreună”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)