Consiliul Superior al Magistraturii contestă la Ministerul Justiției ”legitimitatea Guvernului demis” de a iniția legea salarizării
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, marți 2 iunie, un punct de vedere către Ministerul Justiției, pe tema proiectului de lege privind legea salarizării, propus de ministrul interimar Dragoș Pîslaru. CSM critică dur noua grilă de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice.
CSM susține că „proiectul de lege a fost inițiat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor constituționale și legale vizând legitimitatea Guvernului demis de a iniția proiecte de lege” . Potrivit CSM, „proiectul de lege nesocotește grav independența financiară a magistraților și subminează rolul de putere în stat care revine autorității judecătorești”, scrie Gândul.
De asemenea, magistrații susțin că proiectul legii salarizării „este în vădită contradicție cu Legea fundamentală și statutul magistraților”.
„CSM a atras ferm atenția asupra următoarelor vicii de neconstituționalitate ale proiectului de lege, detaliate pe larg în atașamentul la prezentul comunicat, respectiv:
proiectul de lege a fost inițiat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor constituționale și legale vizând legitimitatea Guvernului demis de a iniția proiecte de lege;
includerea magistraților în proiectul de lege constituie o încălcare flagrantă a Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care, la art. 205 alin. (2) teza a II-a, prevede că „salarizarea judecătorilor și a procurorilor se stabilește prin legea specială privind salarizarea și alte drepturi salariale în domeniul justiției.”
independența justiției, consacrată expres de Constituția României, republicată, presupune și existența unor garanții financiare adecvate și stabile pentru judecători și procurori, context în care salarizarea magistraților nu reprezintă doar expresia politicii statului în domeniul resurselor umane din Autoritatea judecătorească, ci, în principal, trebuie să asigure o garanție veritabilă pentru independența justiției.
în flagrantă contradicție cu exigențele care decurg din documentele internaționale și din jurisprudența Curții Constituționale, proiectul de lege nesocotește grav independența financiară a magistraților și subminează rolul de putere în stat care revine autorității judecătorești.
reglementarea referitoare la „diferența salarială tranzitorie” este ambiguă și lipsită de previzibilitate, contrar cerințelor de calitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României, republicată.
Proiectul de Lege privind salarizarea pentru personalul plătit din fonduri publice este în vădită contradicție cu Legea fundamentală și statutul magistraților, astfel că nu poate fi promovat în forma propusă, iar singura opțiune normativă conformă cu cadrul legislativ actual este aceea în care salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială, cu respectarea exigențelor impuse de principiul independenței justiției”, se arată în comunicatul instituției.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ucrainenii au vrut să arunce în aer tot Portul Constanța cu o jumătate din oraș cu tot. Ziarist veteran: Iată de ce și cum
Col. (r) STS Daniela Tobă: Drona de la Galați, o mizerabilă făcătură pentru bani a ucrainenilor și a ”băieților cu ochi senini”. Miruță și Țoiu au fost puși la curent, Nicușor habar n-a avut!
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Audiere bombă în Senatul SUA: Senatorul Ron Johnson și dr. Aseem Malhotra dezvăluie legătura dintre vaccinurile COVID și CANCER - S-au descoperit peste 8 milioane de pagini ascunse de CDC: ”Au știut de miocardită și au ascuns-o!”
Experta care a dezvăluit farsa vaccinurilor Covid și minciuna Pfizer - sinucidere și boală misterioasă. Christine Cotton a lăsat un mesaj de adio în care avertizează că serul Pfizer administrat oamenilor NU A FOST NICIODATĂ cel testat în studiile clinice
Vlad Cubreacov despre cine se poate afla în spatele scandalului din Mitropolia Basarabiei și de ce a izbucnit chiar acum. Agenții Moscovei de la Chișinău și București
Recomandările noastre
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
ActiveNews dă în judecată ONG-ul platformei ”România Imună” și Administrația Prezidențială a României după ”Raportul” mincinos despre ”dezinformare” prezentat azi la Cotroceni, în care site nostru apare drept ”cap de afiș”. AJUNGE!
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Persoane: Dragoș Pâslaru
Subiecte: Legea salarizarii
Organizații: CSM Ministerul Justiției
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)