ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Denumirile românești simbolice sunt epurate de politicienii UDMR aflați la cârma instituțiilor locale din Transilvania, cu acceptul tacit al autorităților centrale. Cel mai recent și răsunător caz este cel al Pieței Memorandumului din Târgu Mureș, care va fi rebotezată cu numele unui medic maghiar, Gecse Dániel.
 
Memorandumul a fost cel mai însemnat gest juridic și politic al reprezentanților majorității românești din Transilvania sfârșitului de secol XIX, deplângând politicile imperiale de maghiarizare forțată și lipsa unui tratament egal pentru toate națiunile conlocuitoare din Austro-Ungaria. Simbol al rezistenței și tenacității poporului român, documentul înaintat împăratului Franz Joseph de la Viena a fost ignorat de acesta, trimis apoi Parlamentului din Budapesta, care l-a respins la rândul său. Singurele consecințe notabile au fost condamnarea la închisoare politică a fruntașilor români, după ce petiția intitulată „Memorandum” a fost publicată și distribuită masiv în presa de limba română a vremii, dar și tradusă în limbi de circulație internațională și distribuită peste hotare, pentru a sensibiliza opinia publică europeană asupra situației românilor ardeleni.

La data de 28 mai 1892, exact în urmă cu 129 de ani, liderii românilor din Transilvania îi cereau împăratului Austro-Ungariei, Franz Josef, drepturi etnice egale pentru populația română cu ale populației maghiare, încetarea persecuțiilor și a încercărilor de maghiarizare, informează Flux24.ro, citat de Buletin de Carei. 

Unii sunt „mai egali” decât ceilalți, în funcție de etnie…

Zi de „glorie” în Consiliul local Târgu-Mureș. Biserica Reformată (de limbă maghiară, n.r.) a reușit, în urma unei solicitări intempestive, să schimbe arbitrar, pe criterii etnice, denumirea unei piețe cu semnificații istorice profunde pentru români. „Piața Memorandumului” s-a aprobat să devină „Piața Gecse Dániel”. Acestea sunt preocupările consilierilor UDMR pentru municipiul Târgu-Mureș!

Au votat pentru această manevră, evident, consilierii locali ai UDMR, totodată cei reprezentând POL și au fost împotrivă consilierii locali ai PMP, PNL (cu excepția lui György Alexandru, care nu a participat la vot) Pro România și PSD (cu excepția lui Sergiu Papuc, care nu a participat la vot). Deci, cu 13 voturi pentru și 8 împotrivă, o piață al cărei nume a fost stabilit în 1986 și care, până acum, nu a deranjat pe nimeni, a fost schimbată de interesele și la presiunile etnice ale celor care conduc azi Primăria și compun majoritatea în Consiliul local Târgu-Mureș.
 
O schimbare cu reverberații epidemiologice

Dániel Gecse (n. 7 martie 1768, Crișeni – d. 23 mai 1824, Pesta) a fost un medic, epidemiolog și filantrop târgumureșean. Începând din 1817, el a fost medic-șef al orașului Târgu Mureș și a vindecat gratuit săracii la Institutul de Caritate înființat de el. În 1807 guvernul l-a trimis în comitatul Hunedoara pentru a opri epidemia de holeră, iar în 1813, în contextul epidemiologic din Țara Românească, a fost delegat la Brașov, apoi în 1814 la Făgăraș. Totodată, Gecse a fost o personalitate marcantă a comunității reformate târgumureșene din secolul al XIX-lea, relevă versiunea română a WikiPedia. 

Nici în alte localități din Transilvania unde liderii UDMR se află la conducere situația nu e diferită, forțându-se maghiarizarea cu acordul tacit al autorităților statului român, mai notează Buletin de Carei.
 
 
Istoria Memorandumului românilor din Transilvania

„Memorandumul a reprezentat o petiție semnată de liderii românilor din Transilvania și adresată în 1892 împăratului austro-ungar Franz Joseph. Acesta prezenta consecințele instaurării dualismului austro-ungar și cuprindea principalele revendicări ale românilor transilvăneni, printre care se număra recunoașterea drepturilor politice și confesionale. Totodată, Memorandumul se dorea a fi un semn de protest față politica de maghiarizare practicată de autorități împotriva românilor din Ardeal și față de persecuțiile la care erau supuși aceștia, cuprinzând o analiză bine documentată a situației economice, politice, sociale și culturale a românilor transilvăneni de la formarea dualismului austro-ungar în februarie 1867. A fost al treilea moment major de manifestare al ardelenilor față de tendințele evidente de deznaționalizare promovate de autoritățile maghiare, după Supplex Libellus Valachorum (1791) și pronunciamentul de la Blaj din mai 1868. Memorandumul a marcat apogeul luptei de emancipare a românilor din Transilvania din secolul al XIX-lea, aducând problema românească în conștiința europeană”, se specifică în Enciclopedia României. 
 

Persecutați politic și condamnați la pușcărie pe criteriu etnic, pentru „instigare prin presă” și „atentat împotriva statului” maghiar

Inițial, guvernul de la Budapesta nu a luat nici o măsură împotriva memorandiștilor, pentru a nu periclita reînnoirea Tratatului de asociere a Regatului României la Tripla Alianță din 1883. După ce Tratatul secret cu Austro-Ungaria este prelungit pe 13 iulie 1892, autoritățile maghiare deschid acțiune juridică împotriva Comitetului Național Român și a altor fruntași ardeleni în mai 1893, sub acuzația de „atentat împotriva statului” maghiar. Procesul s-a desfășurat la Cluj, între 25 aprilie și 7 mai 1894 și s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntași memorandiști la o pedeapsă cumulată de 31 de ani și 18 luni de închisoare, mai arată Enciclopedia României.

Având în vedere că documentul a fost tipărit, tradus în mai multe limbi și răspândit, autorii au fost dați în judecată în luna mai a anului 1894, cu acuzația de „instigare prin presă”, relevă WikiPedia. Majoritatea inculpaților au fost condamnați la termene de închisoare de la două luni la cinci ani și, deși au fost eliberați din detenție prin amnistie regală în anul următor, rezultatul procesului a diminuat încrederea românilor în Casa de Habsburg și a contribuit la creșterea numărului susținătorilor unirii Transilvaniei cu Regatul României drept singura posibilitate de soluționare a situației lor.

Conținutul Memorandumului era următorul:

MEMORANDUL ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA, BANAT ȘI UNGARIA către
Majestatea Sa Imperială și Regală Apostolică Francisc Iosif I, Împărat al Austriei, Rege Apostolic al Ungariei, Rege al Boemiei, Dalmației, Croației, Slavoniei, Galiției, Lodomeriei și Iliriei, Arhiduce al Austriei, Mare Duce al Cracoviei, Duce al Lorenei, Duce al Salisburgului, Stiriei, Carintiei, Carneolei, Bucovinei, Silesiei, Superioare și Inferioare, Mare Principe al Transilvaniei, Margraf al Moraviei, Comite Princiar al Habsburgului și Tirolului etc. etc. etc.

MAJESTATEA VOASTRĂ IMPERIALĂ ȘI REGALĂ APOSTOLICĂ!

PREA GRAȚIOASE DOAMNE,

Reprezentanții Românilor din țările Coroanei Ungare a Majestății Voastre, întrunindu-se în zilele de 20 și 21 ianuarie 1892 în conferință la Sibiu au constatat că Românii sunt nemulțumiți cu situația politică creiată de sistemul de guvernământ inaugurat în anii 1866-1868 și cu întreaga desvoltare a vieții noastre publice de atunci și până acum, nu mai au, după tristele experiențe, pe care le-au făcut, nici o încredere în dieta dela Budapesta și în guvernul maghiar, și după lungi și mature cumpăniri, au căzut cu toții de acord, că e o chestiune de prudență patriotică, ca Românii să nu mai facă încercarea de a se folosi de dreptul lor de a alege deputați, ci să se considere ca nefiind reprezentați în dieta țării lor.

Din însărcinarea acelei conferințe, în care au fost reprezentați toți Românii din Cisleithania, ne prezentăm cu omagială supunere la treptele gloriosului Tron al Maiestății Voastre, ca să atragem părinteasca luare aminte a Majestății Voastre asupra primejdiilor ce rezultă pentru Patria comună din actuala politică de stat și să aducem la cunoștința Majestății Voastre faptele în urma cărora Românii, cei mai credincioși și mai răbdători dintre cetățenii Monarchiei, s-au văzut siliți a renunța, deocamdată, la exercitarea celor mai mari dintre drepturile, pe cari le au din îndurarea Maiestății Voastre, drept răsplată pentru jertfele de avere și de sânge, pe cari le-au adus întru gloria Casei Domnitoare și pentru Monarchie.

În anii 1866-1868, dorind o mai fericită conviețuire a popoarelor adunate sub ocrotirea Maiestății Voastre, V-ați îndurat preagrațios a consimți ca guvernarea Monarchiei să fie așezată pe bazele Dualismului.

Românii au întâmpinat cu îngrijorare această reformă radicală a sistemului de guvernare, deoarece pregătirile făcute pentru această nouă organizare, indicau înclinarea spre o politică internă greșită și primejdioasă.

Greșită și primejdioasă, zicem, fiindcă în viața de stat e greșală primejdioasă orice încercare spre o desvoltare retrogresivă, făcută prin răpirea drepturilor câștigate. În desvoltarea istorică a vieții statului nostru s-au cimentat în scurgerea secolelor drepturile deosebitelor popoare ce constituiesc Monarchia, iar desrobirea făcută după tristele evenimente dela 1848 aducea cu sine în mod firesc nu numai asigurarea acestor drepturi din partea statului ci totodată și aplicarea lor în viața practică, conform cuvintelor dreptății și egalității. Și era de prevăzut, că sub noul sistem de guvernare, exercitarea drepturilor câștigate ar fi aproape imposibilă.

Românii, popor iubitor de ordine, și plin de încredere în părinteasca priveghere a Majestății Voastre, au primit cu supunere noua stare de lucruri.

Prea curând însă au trebuit să se încredințeze că, în cercurile conducătoare, pretutindenea e încurajară tendința de a face, printr-o falsă aplicare a formelor constituționale, iluzorii drepturile sancționate de Majestatea Voastră din plină putere Monarchică.

În ciuda solemnelor promisiuni de a satisface toate naționalitățile, prin respectarea drepturilor odată câștigate, deodată cu noul sistem de guvernare s-a inaugurat în Regatul Ungar și dominațiunea de rasă, egemonia națională artificială.

Străduințele pentru asigurarea acestei egemonii naționale au predominat întreaga noastră viață constituțională în timpul ultimilor 25 de ani.

Această politică de stat e diametral opusă cu desvoltarea vieții noastre politice și istorice de peste o mie de ani, în contrazicere cu aspirațiunile politice tradiționale ale poporului Român și cu interesele lui de existență națională, opusă și cu cerințele organizațiunilor constituționale ale statelor moderne.

Istoria ne e martoră, că în viața milenară a statului nostru și în desvoltarea lui istorică relațiunile de popor cuceritor și cucerit, ca principiu de drept public, n-au existat niciodată, n-a existat deci nici dominațiune politică națională.

Toate frecușurile, cari au eșit la iveală în viața socială și în relațiunile vieții legislative a statului, se reduc la acțiunea pornită pe la anii 1790-1791 și la reacțiunea provocată de acea acțiune. Ea se prezintă ca o fază a luptei pentru existența și asigurarea națională la popoarele ce compun acest regat.

Poporul Român, atunci, ca în totdeauna, în baza dreptului său istoric milenar și în virtutea importanței ce i se cuvine, din punctul de vedere al numărul fiilor săi, al pozițiunii sale etnice și geografice, precum și a calităților sale, a nizuit spre validitarea drepturilor sale naționale.

Pașii făcuți în anii 1696, 1700, 1790 și 1791, atitudinea din 1848, precum și toate insistările de până la inaugurarea sistemului actual, sunt totatâtea dovezi, că a stăruit asupra acestor drepturi și că în toate manifestările aspirațiunilor lui a dominat ca idee fundamentală și ca țintă de realizare validitarea individualității sale naționale ca factor de stat. Dreptul istoric, întocmai ca dreptul public al Transilvaniei, legile fundamentale, "Pragmatica Sancțiune" asigură autonomia Transilvaniei într-o formă inatacabilă și poporul român, mai ales după proclamarea egalei îndreptățiri la 1848 și după desvoltarea făcută în anii 1863-1865 în dreptul public, avea în acest act prețios, suprema garanție pentru viața națională română pe viitor și aspirațiunile lui naționale culminau în această autonomie.

Contrar prevederilor politice dominante într-un șir de secole, autonomia a fost, prin uniune, nimicită, într-o formă nejustă, contrară dreptului public și drepturilor elementelor libere, cari constituesc Transilvania și fără considerare la pozițiunea etnică și geografică și la desvoltarea ei specifică, cari toate reclamă cu insistență această autonomie.

Prin acest act, poporul român se simte vătămat în drepturile sale istorice și naționale, pentrucă: a) Uniunea s-a enunțat fără participarea românilor într-o formă corespunzătoare cu numărul lor și cu însemnătatea lor în această țară - s-a enunțat prin o dietă, care ca atare, își avea reprezentanții săi pe baza legilor electorale din anii 1790-1791 și a legilor din anul 1848, adecă a legilor din timpul întunecosului feudalism, relativ la care însuși Majestatea Voastră, V-ați îndurat a accentua în discursul de Tron dela 15 Iunie 1863 următoarele:

"Acea parte a Constituțiunii avitice a marelui Principat Transilvania, care privește compunerea Dietei, s-a schimbat în urma ștergerii stării excepționale a nobilimei, a robotelor și a prestațiilor urbariale și în urma stabilirii egalității de datorii și de drepturi civile pentru toate clasele locuitorilor țării, atât de esențial, încât o Dietă convocată pe baza Art. XI. al Legii din anul 1790-91, prin care ar fi exclusă cea mai mare parte a poporului dela exercitarea drepturilor civice politice în contra adevăratelor interese ale țării, nici nu ar putea să fie privită ca o adevărată reprezentațiune a poporațiunii întregi din toată țara, fără deosebire de stare, de naștere, de naționalitate și de religiune, care posedă autoritatea morală neapărat trebuincioasă, pentruca atât treburile din lăuntru ale Transilvaniei să le rezolve spre mulțumirea tuturor națiunilor conlocuitoare în ea, cât și în privința relațiunilor de drept public ale aceleia către întreaga Monarchie să aducă la îndeplinire intențiile noastre de părinte al țării de repețite ori respicata.

Iar, "Fiindcă uniunea Transilvaniei cu Ungaria, conclusă în anul 1848, nu s-a înființat niciodată cu deplină putere legală și de fapt îndată s-a desfăcut, am lăsat neatinse decisiunile Noastre dela 20 Octombrie 1860 și am ordonat numai restaurarea reprezentațiunii regnicolare a Transilvaniei."

b) Vătămat se simte, de altă parte poporul român prin această uniune, pentrucă prin acel act s-a lucrat la efectuirea unei fuziuni fără considerare a legilor ce garantează autonomia acestei țări.

Uniunea și inaugurarea ei prin Art. 43 al legii din 1868 sunt desconsiderarea fățișă a tuturor drepturilor poporului român ca element, care compune în absolută majoritate vechea Transilvanie, precum și a tuturor legilor fundamentale, cari asigură autonomia acestui principat, sunt înlăturarea totală a elementului român și o nedreptate atât din punct de vedere legislativ și juridic cât și din cel politic.

Ajungând, prin sistemul dualist și prin uniune puterea statului în mâinile elementului maghiar, acesta nesocotind interesele comune, a urmărit numai asigurarea egemoniei sale și unificarea națională maghiară, și toate legile create de atunci, cât și executarea lor, adeveresc mersul spre povârniș.

Drept ilustrare a acestui trist adevăr ne luăm voe a aprecia în linii generale, câteva din aceste legi, ca: Legea electorală, legea pentru egala îndreptățire a naționalităților, legile școlare, legea municipală, legea de presă și legile agrare.

În continuare memoriul demonstrează toate nedreptățile ce s-au făcut românilor prin legile indicate, cum și-au bătut joc de elementul românesc, atât pe teren politic, economic, cultural, cât și național. Prin descrierea Legii electorale memorandul demonstrează cum s-au răpit drepturile cetățenești și politice ale românilor. 90 la sută din alegătorii români au fost excluși dela dreptul de vot, pentru a putea fi majorați de ungurii în minoritate etnică.

Cu privire la prigoana bisericei și școlii românești - dupăce face o amănunțită descriere a actelor de guvernământ, cari stingheresc aceste instituții - declară:

"Majestatea Voastră! Românii și-au păstrat naționalitatea în cele mai grele timpuri și o vor păstra și în lupta cu actualul sistem de guvernământ. Lupta îi oprește însă în desvoltarea lor firească, îi umple de amărăciune și-i înstreinează din ce în ce mai mult de concetățenii lor maghiari, cari, seduși și preocupați de idealuri nerealizabile, au pierdut simțul comunității de interese, care leagă pe popoarele adunate sub ocrotirea Majestății Voastre și risipesc puterile statului în opintiri zadarnice pentru anularea a tot ce nu e maghiar în statul ungar. Din datorie cetățenească protestăm împotriva acestor opintiri, având conștiința că această datorie ne-am făcut-o în toate împrejurările și nu ni se poate imputa că am încurajat guvernul să meargă spre prăpastia spre care se apropie, că nu i-am atras atenția la timp asupra acestui mare pericol."

Privitor la Legea de presă constată: că "în timp ce nici un ziar maghiar nu a fost sancționat pentru ura de rasă ce o provoacă încontin, pentru combaterea bunei înțelegeri și ațâțarea la ură între popoarele conlocuitoare din Monarchie, ziarele românești ca "Federațiunea", "Albina", "Observatorul", "Gazeta Transilvaniei", "Tribuna" și "Rumenische Revue" au fost condamnate de Tribunale și curțile cu jurații pentrucă au desaprobat procedurile ilegale și au combătut ațâțarea la ură a ziarelor maghiare. Ba a fost condamnat și un deputat român pentrucă a făcut o circulară către alegătorii lui. Într-un singur an au fost înscenate șapte procese de presă ziarelor românești, pentrucă au atras atențiunea celor în drept asupra gravei situații în care ajunge țara prin permanenta ațâțare la ură contra românilor. Nu a fost cruțat nici Generalul deputat Traian Doda, fiind condamnat la doi ani închisoare și o mie de galbeni amendă pentru un manifest electoral. Un procuror "regal" a declarat cu prilejul unui proces de presă că devotamentul față de împărat nu este patriotism și a insultat decorațiunea oferită de Maiestatea Voastră grănicerilor dela Năsăud, spunând că faptele pentru cari au primit această decorațiune sunt o pată rușinoasă, care nu se va șterge în veci de pe obrazul poporului valach."

În "Politica Agrară" memorandul descrie cum au fost jefuiți românii de către magnați de pământurile lor, apoi continuă:

"Majestatea Voastră! în cele două decenii, dela 1849 până la 1866 Românii au câștigat, în tocmai ca celelalte popoare asuprite ale Monarchiei, o serie de drepturi și de garantii pentru desvoltarea lor națională. Deși în tratatele dualiste s-a stabilit respectarea acestor drepturi și garantarea lor prin constituție, totuși experiența a produs în inima românilor convingerea, că elementele ridicate prin falșa aplicare a Constituției, în fruntea statului, nu respectă drepturile acordate de majestatea Voastră, ci din ambiție națională legiferează răpirea drepturilor acestora. Călcarea angajamentelor, ascunderea adevărului asupra relațiunilor interne, reaua credință în compunerea legilor și aplicarea lor, proclamarea arbitrarului și violului ca axiomă de stat, a devenit principiu de stat în Ungaria și legile făcute dau drept unei minorități gălăgioase să asuprească majoritatea compusă din elemente muncitoare și credincioase monarchiei."

În concluzie Memorandul subliniază: "Ori cât de indispensabilă trebue să pară pentru fiecare patriot o schimbare salutară, totuși românii în conferința lor, față cu turnura ce o iau evenimentele, se simt constrânși a face o dureroasă mărturisire, că și-au pierdut încrederea față de regimul maghiar și față de parlamentarismul lor. Românii cred că asanarea marelui rău arătat nu-o poate aștepta decât dela intervenția celuilalt factor suprem: Coroana, care reprezentând cele mai înalte interese de stat are menirea de a se intercala între cetățeni, atunci când statul ajunge într-o stare în care organismul său este amenințat să se destrame.

Pătrunși de dorul păcii, pe care de mult nu o mai avem, îngrijorați de soarta patriei și plini de încredere în înțelepciunea și părintrasca solicitudine a Majestății Voastre, Românii se mângăe cu speranța, că și de data aceasta, ca de atâtea ori, se va adeveri tradiționala lor credință că vindecarea relelor și împăciuirea inimilor numai dela Tron poate veni în cele din urmă, căci inimile sunt ale Monarchului și ele sunt plenitudinea puterii.

Ai Maiestății Voastre cei mai credincioși supuși: Comitetul Adunării generale a reprezentanților alegătorilor români din Transilvania și Ungaria ales pentru redactarea memorandului.

Sibiu, 26 martie 1892.

Dr. Ioan Rațiu președinte,

Gheorghe Pop de Băsești, vicepreședinte, Eugen Brote, vicepreședinte, Dr. Vasile Lucaciu, secretar general, Septimiu Albini secretar.

Comitetul se mai compune din următorii: Dr. D. P. Barcianu, Dr. Teodor Mihali, Vasile Ignat, Alexandru Filip, Ludovic Ciato, Patrichie Barbu, Dr. I. Tripon, Nicolae Cristea, Gavril Manu, Dimitri Comșa, Aurel Suciu, Dr. I Nichita, Mihai Veliciu, Gavril Lazăr, Dr. Iuliu Mera, Gherasim Domide, Dr. A. Popovici, Rubin Patița, Iuliu Coroianu și Vasile Rațiu.