Victor Roncea: Știu că sunteți excedat de câteva proiecte complicate, dar grele, frumoase și speciale în același timp, însă v-aș ruga să faceți câteva confesiuni despre câteva dintre cărțile dumneavoastră de poeme. Aș vrea să știu câteva lucruri despre Cele zece elegii care sfârșesc poezia, o carte tradusă în mai multe limbi și cu un mare premiu internațional primit în Italia pentru versiunea italiană. Cât și despre următoarele zece cărți de poeme, cele din Iluminările noi.

Constantin Barbu: Cele zece elegii care sfârșesc poezia este o carte de poeme care a apărut în versiunea italiană a doamnei Irina Lupu, la Rediviva Edizioni din Milano, cu titlul Le dieci elegie che finiscono la poesia. Cartea a orimit Premio Accademico Internazionale di Letteratura Contemporanea Lucius Annaeus Seneca, la cea de-a VII-a ediție din anul 2023, beneficiind de prima clasificare la secțiunea internațională de poezie. Președintele premiului este domnul Acad. Dr. Massimo Massa, iar președintele comisiei Prof. Pasquale Panella. Premierea a avut loc în 14 octombrie 2022 în monumentalul Castello Normanno Svevo din Bari. Juriul a însoțit această premiere cu un elogiu care m-a bucurat nespus: „E una silloge di alta qualità poetica, dall'impianto lessicale ben accurato. Il poeta usa immagini di rilevante originalità. La scrittura presenta una notevole capacità immaginifica e una spinta esistenziale all'espressione. Poesia nuda, profonda e molto filosofica, surrealista nello stile e piena di pathos, che ci porta a riflettere sulla vita. Un libro degno di encomio, poiché insieme all'ispirazione e all'accuratezza stilistica, l'Autore, con grande eleganza e con una profonda ricerca, ha saputo comporre i suoi versi, rompere gli schemi del passato."

14 octombrie, Sala delle Scudierie del Castello Normanno-Svevo di Sannicandro din Bari

Diploma și medalia „au stil".

V.R.: Cartea știu că a mai fost tradusă în franceză, germană, spaniolă, rusă, suedeză și am înțeles că așteptați ediția mongolă. Mi-ați spus că ați avut mare noroc cu traduceri absolut admirabile.

Haideți să cităm din versiunea italiană ultima elegie, cea de-a zecea.

„Decima elegia

chiuderò il libro così potrai volare

chi inghiottirà il libro

deve fargli prima un

buco

per cui passare

se non può

venire il liocorno

con il suo corno

dove tiene in cima

un vecchio verso: il verso

più antico dell'universo

e non è di nessuno

io, gettato su una cometa

nella sua assenza

viaggerò indietro

entro dietro di me

quando non si scriveva

nessun taraverso

io solo mi suicido

per la più veloce decapitazione

lei è la decapitazione in vuoto

sacrificando l'immaginazione

chi aveva una maestria

ora è semplice sorpasso

quando l'angelo

è più una bestia

che non si trova

scrivo solo

alla luce della lampada numero 5

e solo quando

la luce dentro

e fuori

e la lingua romena

beve il mio sangue

e lecca il sale

dal mio fallo

allora il volto salta in mille pezzi

e viola i punti cardinali

pensando che mi chiamo "costantin"

ma non è morte

prima della vita

più dolce della parusia

e nessuna terra più gialla

di vermi

che mangiano il mio cervello

merda da cento secoli

e si mettono negli scaffali

al posto dei pensieri

tu me lo ricordi

che

"la vacuità è uguale a te"

come colui che decapita il vuoto

è lo stesso del vuoto decapitato

la nonparlata è sempre silenziosa

in un delirio violento

e dare fuoco alla raccolta di designazioni

in diecimila direzioni alla volta

i confini di dio

mi tagliano la carta

e la cerchio

ci sarà mandala del sole

il manoscritto

e tra mille anni

sarà il palinsesto

io scriverò sopra la tua firma con un bacio

secco

riscriverò segni sopra le insegne

e fine senza fine

- niente

nient’altro che illuminazione

in cui dante vaga

come tra profonde rovine

guardo come risale su luna

cadaveri gialli

con una singola ala

tenendo in bocca

dadi di pietra

io rimango in patria

e aspetto con estasi

per rompere il vuoto dal vuoto

è una maestria per errore

sono già stato re senza un regno

sopra

tutti gli oggetti immaginari

allora erano tempi

in cui le comete cadevano

in tutti e tre tempi contemporaneamente

e l'universo si trascriveva

in dieci fogli

se vedrai

una freccia nel vuoto

non aver paura

lasciala vederla

se c'è di qualche luce

se dio

applaudirà l'universo

con una mano sola

tieni gli occhi chiusi

fino a quando

si cambia la luce

e distruggi in un istante

i chiliocosmi

nel momento che dura

diecimila migliaia

perché non sono tutte coperte

non aver paura

ci sarà una terra

chi crede

che ha-un segreto

non aver paura :

sono le immaginari –

guardali bere dall'ambrosia

dall'altra parte

poi

che introversione inesistibile

volando con tutti gli angeli in una volta

lasciando nella rovina

nera

la memoria succhiata- dei eoni

non aver paura

tu voli nella mia mente

e la mia mente

non è la mia

neanche la tua bocca è la tua

e né il verso

noi siamo solo azzurezze

che avvolgono le illuminazioni

giriamo il fulmine

fioriamo la rosa

mangiamo il verso dal vuoto

e dipingiamo tutte

le collezioni di vuoto

fino a dicembre

vengono da te

i chiliocosmi neri

e ti chiedo un suono

dalla nonparlata

non darli nulla

dei diecimila momenti

meglio lasciare in rovina

la tua illuminazione nella padronanza

che dio passi

attraverso il vuoto se può

quando non ha alcuna dote

tu sei un sacrificio

con tutti i doni

l'universo finisce invano

con il verso

"profumo di tiglio

è nel contempo nei tre.”

invano porterà

il vuoto forato

portandosi sul retro

se stesso

la tua stella ha il cervello all'esterno

non ha dio fatto dentro

tu conosci la strada

quando subito attraversi la padronanza

lo strano straniero

non può ingoiare il fiore di loto

con la luna insieme

ora hai preso tu le loro luci

non so niente

e non ti scrivo la lettera

l'abisso è troppo piccolo

l’apocalisse troppo dolce

e la morte - festa

io custodirò il tuo verso

ingoiando la pietra

con cui il nulla mi schiaccia

chiuderò il libro

Per farti volare

con tutte le ali del mondo

e per cantare di nuovo

come buddha non ha cantato

nessun sutra

fino a quando

la mia mano

ti porterà incessantemente una rosa in fiore

fino a quando

la mia mano fiorirà tanto

fino a quando

tu fiorirai

e tornerai

io resterò qui

sempre

da dovunque

da solo al tuo fianco

con il tuo verso in vuoto

e custodirò il tuo verso

ingoiando la pietra

con cui schiaccio il nulla

e aprirò il sopralibro

perché tu voli tra te stessa

con tutte le ali del mondo

improvvisamente

e solo tu a vedere

come l'ultimo verso vola il mio cervello"

Am zis să o citez chiar eu fiindcă mi s-a părut că sunteți prea timid și cu prea mult bun simț față de destinul propriilor cărți. Este adevărat că presa românească (online, tipărită, TV) nu vrea să preia niciodată știrile despre dumneavoastră. V-ați gândit de ce? Aveți vreo explicație?

C.B.: Dragă Victor, nu cred că este nevoie nici să mă gândesc și nici să îmi imaginez vreo explicație. Nici nu am nevoie de „presa românească" fiindcă nu mai există nici un fel de presă, toți sunt finanțați „din sursă". Scriitorii pe care „se mizează" (din interior și mai ales din exterior) au publicitate și premieri ca la sfârșit de carieră: sunt premii de fidelitate. Pentru mine, blandienele și cărtăreștii sunt poeți minori care „chinuie rău populația", vorba lui Arghezi. N-au nici talent și nu știu nici carte. Cei ce falsifică ierarhiile și intoxică mințile tinerei generații (chiar în manuale!) ar trebui să plătească.

Eu sunt un om liber și sunt un simplu european român filo-român. Am prieteni fideli și puternici și grație lor  am putut obține cele mai fulminante documente pentru istoria poporului român pentru mileniul care se întinde între secolul I î.e.n. până spre 1359. Era mileniul în care poporul român nu avea actele fundamentale ale continuității și strălucirii sale. Altfel nu aș fi avut energia de a tipări peste 1300 de volume din Monumenta Romaniae Historica, și bună parte din Biblioteca lui Eminescu (pe care o voi tipări cu toate cele 1240 de volume). Lucrez acum la un proiect pentru Mongolia și la un alt proiect pentru Suedia. De asemenea, voi tipări pentru onoarea și supremația religioasă a Tomisului, 365 de volume cu manuscrise în facsimil color, în latină, greacă, coptă, siriacă, arabă, armeană. Este vorba de Sinodul de la Niceea din anul 325 la care a participat Marcus, Mitropolitul Tomisului.

V.R.: Ca să vă mai înseninați puțin, vorbiți-mi despre alte zece volume noi de poeme, cele din Eliberările noi.

C.B.: Dragă Victor, aș putea zice că sunt chiar mai multe decât senin, nu atât din cauza luminării ci din cauza iluminării. Eu nu vreau să deranjez pe nimeni și nici nu am timp și nici nu are rost. Am vrut doar să înțeleg și am înțeles. Mie îmi este suficient. Știi bine că nu sunt modest niciodată. Opera mea, dacă pot vorbi astfel, este incomparabilă. Este bine în viața literară să nu te compari decât cu tine însuți. Și chiar nici cu tine. Într-o culturică debilă cum este astăzi culturica română, toți sunt supremi. Avem contabili și ingineri care scriu poezii și se mai ocupă și cu tot felul de inginerii literare. Există riscul ca Uniunea Scriitorilor să devină un modest bordel intelectual. Tot felul de „băieți" și „fete" violează cu multă energie Academia Română.

Eu însă sunt într-o formă bună și scriu poezii... Din simpatie pentru tine, iată cum arată o serie din cele zece coperți ale volumelor din Eliberările noi:

Eliberările noi sunt tipărite în zece volume. Iată titlurile volumelor:

Volumul 41 - cărticica e liberă

Volumul 42 - „oprește-te din operă"

Volumul 43 - versul mirosea a vers

Volumul 44 - dau un regat pentru stupa ta

Volumul 45 - zugravul între galaxii

Volumul 46 - sintaxa din fereastră

Volumul 47 - regina cu eon

Volumul 48 - cerneala s-a terminat

Volumul 49 - hemoragia de himere

Volumul 50 - metaversuitorul

Iată și celălalte patru din cele zece superbe coperți imaginate de Orlando Duinea de la Editura Revers, cu ilustrații din capodoperele lui Malevich.

V.R.: Îmi dau seama că este adevărat ceea ce-mi spuneți atât de des că a exista înseamnă a scrie. Și mai repetați des o propoziție: „dacă n-aș scrie nici n-aș ști ce să fac".

C.B.: Așa este.