ascultă articolul

Victor Roncea: Domnule profesor, mi-ați promis în dialogul nostru trecut o „revoluție" în care să reexaminați radical ierarhiile (literare) ale României...

Constantin Barbu: Dragă Victor, ar fi ușor să facem o revoluție dar nu ai contra cui, cu cine și pentru cine. Apoi, vezi bine, de câteva decenii România este condusă de tot felul de caricaturi aproximative. Unii chiar vorbeau de un „proiect de țară" care cică avea doar vreo 20 de pagini! Așa că este bine să bem apă rece și să vorbim doar în puține cuvinte despre probleme pe care le cunoaștem oarecum destul de bine.

Dacă ne referim la literatură și scriitori, atunci am putea fi jucători într-o sferă permisă. Uniunea Scriitorilor, autodistrusă sub veșnicul critic minor Manolescu (un plagiator superficial), face figura unei doamne în vârstă pe care o violează câțiva derbedei.

O mafie comică, timp de 20 de ani condusă de fostul meu prieten din tinerețe, inginerul Chifu, a transformat Uniunea Scriitorilor și instituțiile sale (reviste, premii, „turniruri") în afaceri particulare cu circuit închis.

Se aleg șapte personaje, șase sunt în juriu, unul este premiant. Și astfel trec anii.

Au transformat numele mari ale poeziei române - Eminescu, Blaga, Arghezi - în afaceri culturale care vor să aibă valoare simbolică. Dacă la unul dintre marile premii tai de pe listă scriitorii conexați de serviciile secrete române și poeții netalentați ei nu mai rămân nici un sfert de nume.

V.R.: Dar nu credeți că în toate țările europene și asiatice e la fel? Că coreeni, ca să zic așa, mai ales cei din nord, au și ei blandienele și cărtăreștii lor, iar cei din sud lighenele și preșurile lor?

C.B.: Desigur, poți spune că toate țările au în scriitori tot felul de agenți de influență și de „acoperiți". Nu mă pricep. Dar totuși: cred că a produce ierarhii pe bază de conexiuni „paraliterare" este ceva incorect, chiar revoltător. Nu vorbesc mai mult pentru că îmi conserv energia și știu că vorbesc în zadar. Oricum, rețeaua este saturată.

Au pătruns prin viol chiar în manuale și otrăvesc mintea tinerei generații în cărțile de literatură din clasa a V-a până în clasa a XII-a (apoi, la filologie). Și ei și stăpânii lor sunt violatori în grup de minți.

Ce caută Blandiana și Cărtărescu în toate manualele de literatură? Blandiana are un festival în care sunt smintiți elevii că ea ar fi și dizidentă și vreo poetă de valoare. N-a fost dizidentă niciodată (și asta nu are nici o atingere cu literatura de valoare) ci a fost o influențăriță a regimurilor. A fost muza lui Gogu (Rădulescu), prefațând o carte stupidă a soției acestui arogant analfabet al regimului comunist. În Germania a luat Premiul Herder, la pat (dacă va contesta informația voi descrie cu amănunte ceea ce mi-a povestit Adrian Marino de la masculul alfa al premiului, un fost subofițer Waffen SS). Blandiana mizează pe faptul că n-a semnat documente, așa cum mi-a povestit Eugen Simion că a făcut și el: lucra dar nu dădea nimic scris de mână.

Cărtărescu, un plagiator semidoct, l-a înlocuit pe „agentul de influență" Marin Sorescu în anul 1996. Sorin Alexandrescu, în prefața la Mircea Eliade. Jurnalul portughez, scrie foarte clar cum Bucureștiul i-a dat indicații să facă pentru Cărtărescu ce se făcea pentru Marin Sorescu.

De curând, Matei Vișniec a ajuns chiar „Teatrul Matei Vișniec" așa cum Ana Blandiana are „Casă Memorială” la Comana deși încă mișcă. Dar pentru care fapte?

Ar fi bine, dragă Victor, să ne oprim azi la această scurtă „revoluție".

V.R.: De acord. Ca să ne întoarcem la lucruri extrem de serioase vă voi ruga să îmi spuneți câteva cuvinte despre volumul IV din Supracartea fără de ce intitulat Ștergerea semnelor. Eliberarea de semne.

C.B.: Nu creau să spun prea multe cuvinte despre Ștergerea semnelor. Eliberarea de semne fiindcă sunt superstițios și foarte respectuos față de cuvânt. Ce pot să-ți spun este că au trecut mai mult de 1000 de zile de când nu m-am uitat pe acest volum. Urmând un sfat al lui Noica pe care marele meu maestru îl numea „buna întârziere". Apoi, acolo eu tratez lucruri extrem de complicate, într-un limbaj hiperspecializat și nou. Limbaj care „nu dă bine" într-un interviu.

Am vrut să schițez o versiune radicală despre xenocifre și swagrame încercând să distrug ceea ce se va numi swacuitate. În joc este mereu epekeina, pertransversanța (un cuvânt învățat de la „kantianul" Eminescu), în orizontul a ceea voi numi taraism extatic.

După cum vezi, nu ți-am spus nimic despre acest nou volum...

Dar îți ofer imaginea copertei acestui volum IV, o copertă care mie îmi place foarte mult și se datorează prietenului meu Orlando Duinea:

Vreau să spun că de culegerea celor peste 50 de caiete-manuscris în care se află Supracartea fără de ce s-a ocupat doamna Mona Dragnei, un IT-ist de elită și foarte cutezător. Fără dumneaei nu puteam să am culegerea acestor 50 de caiete-manuscris.

V.R.: Știu că săptămânal publicați câte zece volume de versuri, din mai multe mari proiecte poetice. Ce ați publicat săptămâna aceasta și de ce publicați atât de mult, dacă îmi permiteți?

C.B.: Dragă Victor, noi fiind prieteni adevărați, îți „permit" orice întrebare... Trebuie să-ți spun că am câteva sute de cărți scrise și nepublicate. Cunoscând netrebnicia națională, nu mizez deloc și niciodată pe vreo editare postumă. Și mai e ceva mult mai important: eu am bucuria Cărții. În această săptămână am publicat zece volume de poeme, din Iluminările din floare.

Cele zece volume din Iluminările din floare sunt scrise în continuarea celorlalte 50 de volume de poeme, imaginate câte zece în fiecare mare carte. Îmi face o plăcere deosebită să le reamintesc:

Cartea schimbată la față se compune și se descompune prin următoarele zece volume:

Volumul 1 - versul periculos din mierea neagră
Volumul 2 - versuri de sinucidere
Volumul 3 - beau scribii
Volumul 4 - anul secret
Volumul 5 - un obscur palimpsest
Volumul 6 - se sparge cuvîntul
Volumul 7 - meteoritul cu meningea
Volumul 8 - steaua îmi trece prin creier pîna-n ea însăși
Volumul 9 - nihiliștii îmi tăiau venele cu sunetul
Volumul 10 - îmbătrînisem cu cerneala-n scheme

Cartea genială se alcătuiește din:
Volumul 11 - mierea ta neagră
Volumul 12 - fă-mi semne în vid
Volumul 13 - manuscrisele fără stea
Volumul 14 - eu am nevroză
Volumul 15 - moartea pe margini
Volumul 16 - sînt în metavers
Volumul 17 - muribunzii dau un spectacol
Volumul 18 - magia neagră în eon
Volumul 19 - oul cu coaja de vid
Volumul 20 - poezeaua descompusă

Continuăm cu Cartea zburătoare-ntr-o aripă care se compune și se descompune prin zece volume care au următoarele titluri:
Volumul 21 - ce să fac cu o clipă în vid
Volumul 22 - eu putrezeam într-un poezem
Volumul 23 - cuvîntul următor
Volumul 24 - să aprind chibritul în laniakea
Volumul 25 - să-mi spargi frumos craniul deasupra vidului
Volumul 26 - un pericol sărac
Volumul 27 - limba îmi va fi imaginară
Volumul 28 - regina așteaptă un timp nou
Volumul 29 - matrioșka de zgomote
Volumul 30 - cu steaua-n vid

Eliberările sunt zece volume de poeme superbe pot să zic:
Volumul 31 - la mine-n lyră
Volumul 32 - silaba neagră
Volumul 33 - regele vidului era transparent
Volumul 34 - numai versuitorul
Volumul 35 - capul meu se biblia
Volumul 36 - „transcrie-mă în epopee"
Volumul 37 - să nu mai închizi cartea
Volumul 38 - la deznumărătoare
Volumul 39 - o cascadă pînă-n vid
Volumul 40 - regele regretă gîndul

Eliberările noi sunt tipărite în zece volume, fiind șocant-admirabile. Iată titlurile volumelor:
Volumul 41 - cărticica e liberă
Volumul 42 - „oprește-te din operă"
Volumul 43 - versul mirosea a vers
Volumul 44 - dau un regat pentru stupa ta
Volumul 45 - zugravul între galaxii
Volumul 46 - sintaxa din fereastră
Volumul 47 - regina cu eon
Volumul 48 - cerneala s-a terminat
Volumul 49 - hemoragia de himere
Volumul 50 – metaversuitorul

Despre Iluminările din floare azi îți vorbesc întâia oară. Precum toate celelalte 50 de volume de poeme sunt galaxii extatice ce apar, în felul lor, din magma imaginară a unei tinere femei superbe.
Volumul 51 – orgie în vid
Volumul 52 – roza neantului nentrerupt
Volumul 53 – fala crematoriului
Volumul 54 – treceau invizibilii unii printr-alții
Volumul 55 – nihilia de hîrtia
Volumul 56 – a negat privighetoarea
Volumul 57 – zgomotul atît de bogat
Volumul 58 – stupa, ce carte-n elixir
Volumul 59 – a uitat în haos stiletul
Volumul 60 – zeii găureau o foaie

V.R.: Obiceiul era să citați câte un poem din fiecare carte. Păstrăm obiceiul? Și aș vrea să vă întreb ceva încă de pe acum: câte volume ați proiectat pentru această carte mare? După care aș vrea să-l evocăm pe marele Edgar Papu, părintele protocronismului românesc.

C.B.: Proiectul meu mental s-ar compune din 100 de cărți, dar vom vedea. Sunt scrise volumele până la Caietul 72 și acum scriu volumele 91-99. Dar poezia este stăpână și poetul adevărat este un simplu cerșetor fragil... Cred că voi scrie cele 100 de cărți de poeme ale acestui proiect, fiindcă „muza" este o femeie superbă incomparabilă care nu mă lasă să nu termin această versiune mentală care mă depășește. Poetul nu are niciodată nici o putere. El are doar hârtie și un stilet negru. Nu știe nimeni cum se mișcă galaxiile într-o minte care nu știe nici măcar a cui minte este. Inima, fiind mai inteligentă, dă cadența. Ritmul semnelor. Dar mai bine să tăcem și să transcriem câte un poem din fiecare carte.

5004
„sînt suprafemeie –
să-mi scrii toate
cărțile cu poezeme
să nu mai rămînă
niciun cuvînt nescris

eu vreau doar
versul din cușca neagră
care-nspăimîntă vidul
dacă există pînă nu
există

să-mi scrii toate cărțile
eu sînt suprafemeie
și vreau să-nghiți
vidul pentru mine
că-n miez
ca și la mine
e epopeea
din care nu ieșim”

5105
trăgeam cu arcul în vid
pînă cînd te-am văzut
atunci deodată
cu totul altul
s-a prefăcut cuvîntul
„vid”

și cuvîntul vid
m-a-nconjurat :
așa erai de frumoasă
și așa vei fi în toate versurile

5228
pasărea în formă de carte
zbura pe dinafară
ca pe dinăuntru

numai eu o vedeam
pe dinafară și pe dinăuntru
că altcineva
n-avea cine
și nu țipam
și cu ochii o vedeam
și viața o terminam

5317
cînd a stricat gramatica universul negru
eu nu eram născut
de mama mea

era în anul în care
a nins
și îngerii n-au scris
nicio carte

5425
eliberat de carte-
mi aprind în minte
iarăși lampa numărul 5
– e lampa neantului
care mi-a jurat prietenie

am fost scrib
am fost scribul meu

5550
aveam lemn de lumină
la sicriu
și pîine de piatră la cap
vin era sîngele
din cadavru evaporat

n-aveam loc în cimitir
ci numai într-un vers
pe care bacovia încă
nu l-a scris

cele mai tari poezeme
le-a scris după moarte
bacovia
cînd credea în lemnul de lumină

5685
dumnezeiasca ta e
mare poetesă
și scrie-n craniul meu
pînă îl umple
de uraniu

eu simplu împărat
gust din uraniul
poetic
și fac din dușmanii barbari
inobiecte
care trec prin iluzii
pînă nu se mai văd

o, ely
sînt versuri
ca să nu mai atingem
pămîntul
unde am lăsat
pămînțenii
pradă morții
ce-i înverzește

5741
poezistul înviase în lada
cu versurile inexistibile
anterioare formei mentale

era o formă mentală
foarte tristă
că-mi dădea metastaza
dintr-o săracă străvedere

eu credeam că plouă
și nu ploua
tu credeai că răsare luna
și nu răsărea
noi credeam că existăm
și nu existam

scrierea credea că scrie
și nu scria

5880
ultimul poetist scrie
cu negru pe hîrtia neagră
poeme obscene ca din craniul negru
cel mai viu

ultimul poetist scrie negru
pînă nu mai contează
dacă se autodistruge „creația vidă”
zisă și cartea goală
pe care eu o iubeam
prin transcriere

5982
în timp ca-n netimp
eu recitam vajracchedika
și inspirîndu-te
în actul erotic incomparabil
tu eliberai
orchestra de cadavre
care deja zbura spre lună
urmînd degetul tău arătător

degetul tău era cel mai arătător deget

și eu zburam pe raza lui
uitînd pe pămînt
steagul versului
unde aveam manifestul
vieții întreg

V.R.: Ați primit, de curând, din câte știu, și un premiu cu totul deosebit, anume Mother Teresa Award for Humanity in Literature and the icon of Culture in International affairs...

C.B.: Am primit acest premiu care mă bucură mult și sincer fiindcă el vine de la un prieten veritabil, academicianul Jeton Kelmendi, Președinte IWA „Pjeter Bogdani", o fundație care are sediul principal la Bruxelles. Fiind un premiu care vine și de la Bruxelles îmi amintește cât eram de tânăr în 1992, când primeam Premiul Fundație Maurice Carême pentru cartea în manuscris L’uniVers et le vers... Am regăsit o fotografie când vorbeam în casa lui Erasmus, în ziua premierii. O fotografie de azi a sălii în care vorbeam atunci dă o imagine aproape neschimbată. Nostalgia, însă, e destul de tare și astăzi. Epoci și epoci...

V.R.: Domnule profesor, am vrut de mai multă vreme să vă adresez două întrebări capitale și vă rog să îmi răspundeți sincer și clar ce gândiți în aceste probleme. Prima este aceasta: ați tipărit peste 2500 de cărți, ceea ce ar însemna că sunteți scriitorul care a tipărit în lume cele mai multe cărți! Recunosc că sună straniu dar adevărul acesta este. De ce nu vorbiți clar despre această performanță culturală uluitoare, unică în lume? Pentru că pare incredibil. Chiar vreau să public aceste imagini cu cărțile dumneavoastră care se află la sediul Academiei Tomitane, în Arhiepiscopia Tomisului păstorită de fondatorul Academiei, IPS Teodosie, înaltul ierarh al BOR care a susținut financiar tipărirea acestor tezaure fundamentale pentru istoria României.

Biblioteca din Academia Tomitana cu cele peste 2500 de cărți publicate de academicianul Constantin Barbu

C.B.: Dragă Victor, nu am vorbit din mai multe motive. Mie îmi place să tac. Îmi este și puțin rușine că având o culturică română care se autodistruge prin falsificare ierarhiilor, prin amatorism, jocuri necinstite și periculoase, analfabetism să vorbesc despre mine și despre munca mea. Cui vrei să mă adresez? Presa (televiziuni, ziare, site-uri etc.) s-a prefăcut că nu a aflat din ActiveNews aceste vești excepționale, deși site-ul vostru se află în toate revistele presei cu circuit închis. Este o rețea autodisolutivă saturată. Și ție pot să-ți spun cu sinceritate că nu mă interesează absolut deloc „mișcarea" literară din România, care mișcare nici nu există.

V.R: V-am întrebat de mai multe ori despre ce va însemna Supracartea fără de ce al cărei sens este unul absolut radical și nemaiîntâlnit până azi. De ce nu vorbiți clar despre această carte, carte pe care o veți tipări în cinci volume prevăzute de o scurtă carte prefațatoare și de o carte finală. Ca să înțeleagă cititorii mai bine cine sunteți vreau să-i dau cuvântul lui Edgar Papu care a comparat puterea cărților dumneavoastră de filosofie cu puterea cărților celui mai mare filosof al secolului XX, germanul Heidegger. Din câte am observat, azi, în cultură, nu e bine să aveți prea mult bun simț. Dar cum Dvs îl aveți voi reproduce eu cuvintele acestui mare om al Culturii Române adevărate, un al doilea Steinhardt, la fel, un evreu convertit la creștinism, care ne-a iubit ca pe sine însuși și, de asemenea, a pătimit în închisorile comuniste continuând să iubească poporul român și originile sale milenare, de la începuturile Europei.

Iată ce scrie Edgar Papu, într-o carte postumă:

„În actuala carte noi căutăm să combinăm o atare metodă de cercetare cu o alta, și anume aceea a esenței, în sensul unuia din cei mai de seamă filosofi ai veacului nostru, alături de Martin Heidegger, a lui Edmund Husserl. Acest filosof urmărește, presupunând a fi cunoscută și acceptată existența unui mare poet, esența fenomenului pe care acel poet îl cuprinde.

Desigur că urmând această cale, noi nu vom mai avea în față un Eminescu integral, în toate ramificațiile gândirii și soluțiilor sale filosofico-poetice. Esența va cuprinde cu totul altceva decât existența însăși sau faptul de a exista, pe care îl cunoaștem sub numele acelui Sein heideggerian. Aci trebuie să deschidem o mică paranteză, în care să arătăm că un filosof român, Constantin Barbu, a descoperit cu texte încă mai vechi, existența unui alt cuvânt intraductibil, de astă dată românesc (este vorba de cuvântul ins, care nu-și poate găsi echivalentul în altă limba decât în cea latină). Un asemenea cuvânt provine din latinescul ens care, de fapt, este un echivalent mai vechi al acelui Sein heideggerian, apărând astfel cu mult mai vechi, deși mai puțin cunoscut decât formula lui Heidegger.

Este una din rațiunile care, secondată de mulțimea și importanța persoanelor și motivelor filosofice românești din veacul nostru, ne îndeamnă să vedem perspectiva mare de deschidere a gândirii noastre, sub aspect cronologic european, ca cea de-a treia cale, după cea greacă și apoi după cea germană."

C.B.: Dragă Victor, vreau să țin încă secret esența din Supracartea fără de ce. Vrea prin Supracarte să demonstrez că omenirea a pierdut toate mileniile și secolele ei de existență și gândire, rătăcindu-se într-o eroare care ține de semn, gândire, lipsă de îndrăzneală smintitoare și de meditație care trebuie să depășească urgent codul tradițional. Cu bunul simț, am probleme. Îndemnat de tine voi face exerciții. Dar îți mărturisesc că atunci când voi publica, în formă definitivă, Supracartea fără de ce voi vorbi. Răbdare, mai sunt doar câteva sute de zile...