ACTUALIZARE 20:30 Ministrul Sănătății, Victor Costache, a postat joi seară pe pagina sa de Facebook o replică la acuzațiile apărute în presă, arătând că a întrebat Agenția Națională de Integritate dacă poate, legal, să profeseze în timpul său liber, instituția opinând că ministrul nu se află în situație de incompatibilitate. O opinie similară a emis și premierul Ludovic Orban, care a explicat că titularul portofoliului Sănătății va profesa ca medic doar în timpul liber, sâmbăta și duminica.
 
„Ca ministru am făcut toate demersurile legale pentru a mă convinge că în timpul meu liber pot profesa. Nu e un moft, ci o necesitate. Pot salva vieți, când nu sunt la minister. Fac acest lucru din pasiune, rupând din timpul alocat familiei mele. Și credeți-mă, e greu să aleg: să merg în sala de operații sau să stau alături de copiii mei. La Spitalul Polisano, așa cum am spus aseară la B1 TV, operațiile sunt pro bono, dar legea m-a obligat să semnez un contract de muncă. Jurnaliștii l-au prezentat, dar precizez că aveam nevoie de acest contract ca să profesez LEGAL în weekend, ca medic primar. Altfel, ar fi însemnat să fac operații în afara Legii.

Pentru a evita orice discuție, înainte de a prelua mandatul de ministru, am făcut demersuri la cea mai înaltă instituție a statului, abilitată în acest domeniu, Agenția Națională pentru Integritate. Vă citez din documentul primit de la ANI: ”din cele expuse de dumneavoastră și din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente, opinăm că funcția de membru în cadrul Guvernului simultan cu desfășurarea de activități medicale în baza unui contract individual de muncă, nu este de natură a genera o situație de incompatibilitatea din perspectiva legii 161/2003 cu modificările și completările ulterioare”.

Așadar, nu văd unde am greșit și ce anume mi se impută în faptul că mi-am propus să operez în continuare. Mi cere să-mi încetez activitatea de chirurg?! Puteam să fac un contract de voluntariat, dar legea nu permite spitalelor private să facă astfel de contracte cu medicii. Contractul meu este pe o sumă minimă, pentru un chirurg cu specializarea și calificările mele, fiind încadrat pe grilă ca medic primar. Operațiile în sine, care în mod normal se plătesc, am ales să nu fie remunerate în cazul meu.

Nu am ascuns niciodată acestă situație și am prezentat public faptul că operez în weekend, încă din data de 24 noiembrie 2019”, a scris Victor Costache, joi seară, pe pagina personală de social media.
 
ȘTIRE INIȚIALĂ: Schimbările propuse de Guvernul Orban în Sănătate îl au ca vârf de lance pe ministrul Sănătății. Victor Costache susține două legi privind coplata în sistemul privat care scot din ilegalitate practica furnizorilor privați de a primi bani în plus de la pacienți. De asemnea, spitalele și clinicile private vor putea accesa oricând fonduri bugetare cuprinse în programele de sănătate. 

Ziarul Libertatea dezvăluie că ministrul Sănătății, care este și medic, a încheiat un contract cu o clinică privată la trei zile după instalarea Guvernului Orban, fiind angajat cu salariu pentru 10 ore pe săptămână, în timpul său liber de la Minister.
 
Jurnaliștii de la Libertatea publică inclusiv contractul încheiat pe 7 noiembrie 2019 între „salariatul Costache Victor-Sebastian” și ”Angajator SC CLINICA POLISANO SRL”, pe un salariu de bază brut de 20.512 lei.  Dar și la spitalul Sanador din București.
 
Despre acest scandal, ministrul Victor Costache a afirmat, la un post de televiziune, că operează gratis, în timpul său liber, dar în contract scrie:
 ”Salariul de bază lunar brut este de 20.512 lei”. Contractul și actul adițional cu clinica Polisano Sibiu conțin obligații ale angajatului Costache, care intră în contradicție cu jurământul din Constituție și cu atribuțiile legale ale ministrului Costache. Dintre deciziile luate de ministrul cabinetului Orban, de la instalare și până azi, Libertatea a publicat deja unele prin care și-a favorizat angajatorul, respectându-și astfel contractul cu Polisano Sibiu, dar încălcându-și contractul cu cetățenii. 

Cu documente obținute din interiorul Ministerului Sănătății, Libertatea arată și cum, pe 18 noiembrie 2019, ministrul Costache a introdus de la calculatorul său trei clinici private, printre care și Polisano Sibiu, în modificarea unor Ordine de ministru care stabileau finanțarea pe bani publici a Acțiunilor Prioritare ATI și Cardio.

Întrebat într-o conferință de presă dacă nu este conflict de interese faptul că vine din mediul privat și propune legi care au impact direct asupra furnizorilor privați, ministrul Costache a precizat că predă la o universitate de stat din Sibiu și că în sistemul medical există alți medici care lucrează la privat și la stat în paralel. „De asemenea, „sistemul privat și de stat coexistă”, crede ministrul Sănătății.