Coreea de Sud, cu 77% din populație COMPLET vaccinată, își îndeamnă cetățenii să se înțepe cu A TREIA doză, după ce a crescut rata infectărilor printre cei vaccinați cu DOUĂ doze
Guvernul din Coreea de Sud i-a îndemnat miercuri pe cetățeni să-și facă doze „booster” de „vaccin” Covid, în condițiile unei creșteri a numărului de vârstnici care se infectează și se îmbolnăvesc după vaccinarea Covid, ceea ce a dus la un nivel record de cazuri grave și critice, relatează Agerpres.
Potrivit guvernanților, se pare că salvarea de dezastrul provocat de doza a doua este doza a treia de ser experimental Covid.
Numărul cazurilor de îmbolnăvire gravă a crescut de la o medie de 350 în octombrie la 460 miercuri, în peste 82% din cazuri fiind vorba de pacienți cu vârsta de cel puțin 60 de ani, conform datelor oficiale.
Rata de infectare după vaccinare a crescut constant în ultimele săptămâni, mai ales în rândul vârstnicilor, în condițiile în care protecția atribuită „vaccinului” Covid scade cu timpul, iar la această categorie de vârstă sistemul imunitar este mai slab. Până la urmă, nu e vinovat doar vaccinul experimental, ci și pacientul „expirat”, ne informează propaganda oficială.
În Coreea de Sud, 640.232 de oameni au fost vaccinați cu doze booster de la începutul acestui program, luna trecută, în principal cu seruri de la Pfizer/BioNTech și ModeRNA, bazate pe tehnologia ARN mesager.
Coreea de Sud a început în noiembrie o relaxare treptată a restricțiilor covidiene, pe fondul vaccinării „cu schema completă” a aproape 90% din populația adultă, sau 77% din totalul celor 52 de milioane de locuitori.
Marți au fost raportate 2425 de cazuri noi de contaminare, bilanțul total de la debutul pandemiei ajungând la 385.831 de infectări și 3012 decese.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Vedeta Digi24 Ionela Năstase a aflat întâmplător că are cancer. ”A fost mișto 2021. M-am vaccinat (de trei ori, chiar), nu am facut Covid și asta-i mare realizare, nu?”
Nu ne dictează Institutul ”Elie Wiesel” ce avem voie să cântăm în bisericile ortodoxe și cine sunt sfinții și mărturisitorii ortodocși ai neamului românesc!
Părintele Teologos de la Sfântul Munte Athos dezvăluie secretele din spatele EDUCAȚIEI SEXUALE impuse în școlile din România. Planul satanist care a fost elaborat acum exact 100 de ani - VIDEO
Ioan-Aurel Pop interzice conferința ”Covid-19 & Convergența bio-digitală” la care urma să participe geneticiana de renume mondial Alexandra Henrion-Caude: ”Nu trebuie să tolerăm așa ceva”. Rogobete a făcut plângere la Parchet contra medicilor organizatori
AVEM O ȚARĂ SFÂNTĂ! Replica Patriarhiei față de un val de ură anti-creștină și anti-Catedrală. În apărarea minunatului grup Tronos Junior! Adevărul Bisericii demască gazeta de perete a Institutului "Elie Wiesel" - G4media
Lovitura de Stat din România face pui în UE
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Locații: Coreea de Sud
Subiecte: a treia doză infectați după vaccinare minciuna ca politică de stat vaccin COVID-19 vaccinare perpetuă
Organizații: Guvernul Coreei de Sud
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)