ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Motto: „Greșalele în politică sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se-mpiedică dezvoltarea unei țări întregi și se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.”
(Mihai Eminescu, „Timpul”, 13 februarie 1882)

În data de 1 noiembrie 2020 vor avea loc alegeri prezidențiale în Republica Moldova. În pofida pandemiei de COVID-19 și a propagandei tot mai agresive atât din Est, cât și din Vest, rezultatul scrutinului de duminică este cât se poate de previzibil: peste două săptămâni va fi organizat turul 2, între „candidatul independent” Igor Dodon și liderul PAS, Maia Sandu. Cel puțin asta arată toate sondajele, indiferent cât de credibile sunt acestea, dar și starea de fapt din Republica Moldova. Prin urmare, alegerile prezidențiale din acest an sunt o reiterare a celor din 2016, când aceeași candidați au acces în turul 2 de scrutin. Singura diferență este că cei doi favoriți la fotoliul de șef al statului au mai multe schelete în dulap decât acum patru ani. Deși pozează în mari oponenți politici, Igor Dodon și Maia Sandu au fost aliați în vara anului trecut, când au format așa-numită „Alianță Kozak” (după numele și cu girul prim-vicepremierului rus de atunci – Dmitri Kozak – actualmente șeful Administrației prezidențiale de la Kremlin).
 
Chiar dacă alegerile par să fie lipsite de miză, pentru că în Republica Moldova șeful statului are atribuții limitate, forma de guvernământ fiind una parlamentară, nici măcar semi-prezidențială, totuși ele au o importanță pentru viitoarea reconfigurare politică și, mai ales, pentru comanditarii externi. Mai exact, Germania își dorește ca alegerile să fie câștigate de Maia Sandu, iar Rusia – de Igor Dodon. Nu în zadar, președintele Partidului Creștin-Democrat (CDU) din Germania, Annegret Kramp-Karrenbauer, și-a anunțat susținerea pentru liderul PAS, în timp ce eternul țar moscovit a spus că-l preferă pe Igor Dodon.

Aparent, cele două opțiuni (pro-Vest sau pro-Est) sunt diametral opuse, iar alegerile ar fi cruciale pentru determinarea vectorului de dezvoltare a Republicii Moldova. În realitate, însă, la Chișinău nu există nicio opțiune, pentru că nu există alternativă. Românii basarabeni sunt iarăși puși în situația să aleagă între două rele. Ambii favoriți au viziuni de stânga (chiar dacă unii analiști o plasează pe Maia Sandu pe dreapta eșichierului politic), sunt „stataliști” (deoarece se opun Unirii cu România) și au fost la guvernare atât separat, cât și împreună (pentru o perioadă de 5 luni).

Prin urmare, miza alegerilor este una strict geopolitică: cine va dicta la Chișinău – Rusia sau Germania? Dar nici măcar asta nu contează, pentru că Berlinul și Moscova se înțeleg de minune (au construit gazoductul Nord Stream 1 și 2, promovează aceeași politică anti-americană și filo-iraniană, au declanșat sau au admis agresiunea militară în Ucraina și anexarea Crimeei (formula Steinmeier), au destabilizat situația din Caucaz (războiul de 5 zile din Georgia și conflictul armeano-azer din Karabahul de Munte), au permis ascensiunea Turciei (UE a achitat 6 miliarde de euro autorităților de la Ankara pentru a-i ține pe imigranți, iar Rusia le-a vândut tehnică militară și le-a permis să atace rebelii din nordul Siriei), au convenit asupra federalizării Republicii Moldova (la Conferința de Securitate de la Munchen etc.).

În fond, nu știm cine va fi câștigătorul acestor alegeri, dar știm cine este marele perdant – România. Niciodată, în ultimii 30 de ani, Bucureștiul nu a fost mai absent și mai dezinteresat de situația politică din Republica Moldova. Pe de o parte, asta demonstrează maturitate, pentru că scrutinul de duminică nu este bătălia României, dar pe de altă parte, dovedește lașitate, pentru că basarabenii au fost lăsați în voia sorții. Mi se pare inadmisibil ca cele aproximativ 30 de procente de unioniști din Republica Moldova să nu fie reprezentați în Parlament și să nu aibă un candidat cu șanse la alegerile prezidențiale! Este de-a dreptul revoltător faptul că suntem nevoiți să alegem între stânga pro-rusă și cea așa-zis „pro-europeană”.
 
Pe scurt, profilurile celor 8 candidați:

    • Igor Dodon este președintele în exercițiu, înaintat în 2016 din partea Partidului Socialiștilor (PSRM), dar care acum candidează ca „independent”. Deși se erijează în postura de politician creștin-ortodox, Dodon a admis ciuntirea crucii de pe drapelul de stat al Republicii Moldova în timpul vizitelor în statele musulmane, are relații amicale cu sultanul Erdogan (a acceptat reparația Președinției de către o companie turcească, în schimbul expulzării a 7 profesori turci, acuzați că erau adepții lui Fethullah Gülen) și s-a dus la biserică în pantaloni scurți. Totodată, el a fost acuzat de corupție (fiind filmat cum primește o sacoșă de la fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc și existând suspiciuni că PSRM este finanțat din Rusia), de divulgarea secretelor de stat, de încălcarea repetată a Constituției (motiv pentru care a fost suspendat de mai multe ori din funcție), de profanarea memoriei eroilor căzuți în războiul de la Nistru din 1992, de sechestrarea unui deputat, de tergiversarea eliberării piloților moldoveni ținuți ostatici de către talibanii afgani etc. Dodon are șanse să obțină între 35 și 40 la sută din voturi în primul tur.

    • Maia Sandu este candidatul PAS, fost premier și ministru al educației. Totuși, puțin cunosc că ea a fost subalterna lui Igor Dodon la Ministerul Economiei și Comerțului, în perioada guvernării comuniste. În perioada 2008– 2009 a fost consultant în cadrul Guvernului Republicii Moldova, pe vremea când prim-ministru era Zinaida Greceanîi de la Partidul Comuniștilor pe atunci, acum, de la partidul pro-rusului Igor Dodon, PSRM. Ulterior, a fost recomandată la Banca Mondială, unde a ajuns consiliera unuia dintre directorii executivi. În 2012 a devenit ministru al educației în Guvernul Filat, iar în 2014 și-a anunțat adeziunea la Partidul Liberal Democrat (PLDM), fapt pe care ulterior l-a negat cu vehemență.  În mandatul său ministerial, s-a remarcat doar prin procurarea camerelor video chinezești pentru BAC și optimizarea (recte: închiderea) mai multor școli. Maia Sandu a fost propusă prima dată la funcția de prim-ministru în 2015, de către liderul PLDM, Vlad Filat, dar ceilalți parteneri de coaliție (PL și PDM) au respins candidatura ei. În cele din urmă, ea a obținut fotoliul mult-râvnit după ce a făcut alianță cu PSRM în iunie 2019. Partidul Maiei Sandu a votat-o pe comunista Zinaida Greceanîi în funcția de Președinte al Parlamentului Republicii Moldova. În scurtul său mandat de premier, Sandu s-a remarcat prin dublarea cotei TVA pentru HoReCa, majorarea impozitelor, cedarea principalelor instituții ale statului în domeniul securității lui Igor Dodon (Ministerul Apărării, SIS, CNA), imixtiunea în justiție (a dat buzna la ședințele Consiliului Superior al Magistraturii, a amenințat mai mulți judecători și procurori cu demiterea) și în presă (a cerut demisia in-corpore a membrilor Consiliului Audiovizualului). În 10 septembrie 2019, în cadrul celui de-al doilea Congres extraordinar al formațiunii sale, Sandu declara că Unirea României cu Republica Moldova n-ar fi posibilă, pentru că „nu este real ca UE să permită unui stat membru să înghită un teritoriu”. Ca premier a fost consiliată de un promotor al "națiunii civice moldovenești” - Vladislav Kulminski. Conform rise.md, acesta mai este și unul dintre oamenii care a luat bani de la miliardarul american George Soros în anii 2013 – 2014. Banii au fost virați prin intermediul organizației germane, Institut für Europäische Politik, pentru studii despre regiunea transnistreană. Ea însăși a beneficiat de atenția Rețelei Soros. Ea apare ca Membră a Board-ului Fundației Soros – Moldova în 2007 cât și ca membră a Senatului Fundației într-un Raport al Fundației Soros – Moldova din 2009. Într-o emisiune TV de anul trecut fostul prim-ministru Iurie Leancă a făcut o declarație spectaculoasă. El a declarat ingenuu că a fost la George Soros acasă, la New York, de unde a plecat cu un milion de dolari pe care i-a dat la Educație unde era Maia Sandu. "Cu Maia Sandu nu am o problemă de comunicare. Am fost în aceeași echipă. Ne-am susținut și, în special, eu am susținut-o foarte mult în calitate ei de ministru al Educației. Și cu bani de la Soros, apropo. Când am fost la el în apartament, la New York, m-a întrebat: "Cu ce pot să ajut. Uite îți dau un milion de dolari". Am zis: hai pentru educație. Și o parte s-au dus pentru specialiști să ajute cu curriculara la Ministerul Educației, și o parte s-a dus pentru clase moderne pentru 11 sau 12 școli din Republica Moldova, selectate de către Fundația Soros", a spus Leancă, preamărind mai departe „opera filantropului” Soros în Moldova. La București sau Bruxelles, Maia Sandu nu a uitat să se pozeze cu conducerea USR.

În timpul Referendumului pentru Familie din România, eveniment cu funcție de turnesol pentru orice persoană publică, Maia Sandu a declarat că nu va participa la Referendum pentru că îl consideră „o temă falsă”, inventată de Guvernul de la București cu scopul de a distrage atenția oamenilor de la alte abuzuri care se comit, conform Deschide.md. „Eu nu merg la acest Referendum, pentru că eu cred că este o problemă inventată pentru a distrage atenția de la alte subiecte care țin de statul de drept, de independența instituțiilor care luptă împotriva corupției și, în mare parte, este o metodă folosită ca cea de la Chișinău. Cred că într-o oarecare măsură Guvernul de la București se inspiră de la Guvernul de la Chișinău. Inventează o altă agendă pentru ca oamenii să uite că se comit abuzuri și lucruri mai puțin legale”, a declarat Maia Sandu precizând că ea va sta acasă pentru că „nu vrea să facă un joc”. Într-un mesaj de susținere a Maiei Sandu, cunoscuta activistă pentru drepturile homosexualilor Monica Macovei a afirmat că „Maia Sandu a convins comunitatea LGBT să o susțină. Aceasta a fost voința lor politică și fără legătură cu opțiunea sexuală”. În general, Maia Sandu s-a comportat ca un politician cu adevărat „pro-european”… Sandu ar putea obține între 25 și 30 la sută din voturi în primul tur.

    • Andrei Năstase este candidatul Platformei DA, fost deputat, ministru de interne și primar al Chișinăului (pentru câteva zile). El este finul de cununie al lui Victor Țopa, un controversat om de afaceri, condamnat la 10 ani de închisoare pentru șantaj și care a fugit în Germania. Năstase susține că se opune federalizării Republicii Moldova, dar a votat pentru revenirea Rusiei în APCE. Totuși, a fost criticat cel mai mult pentru activitatea sa de la Ministerul de Interne, unde a instalat un crucifix și a permis plecarea mai multor ofițeri, ceea ce a dus la creșterea criminalității. Andrei Năstase este cotat la 5-10% din sufragii.

    • Renato Usatîi este primarul orașului Bălți și liderul „Partidului Nostru”. Relațiile dubioase cu diferite grupări criminale din Rusia i-au adus faima de „băiat rău”. A fost vizat în mai multe dosare penale, unele dintre ele intentate chiar de procurorii ruși, motiv pentru care a fost dat în căutare internațională. Usatîi ar putea acumula între 5 și 10 la sută din voturi.

    • Violeta Ivanov este candidatul Partidului „Șor”, fost ministru al ecologiei și deputat comunist. Ulterior, ea a aderat la PDM, apoi la Partidul „Șor”. Ivanov este cotată în sondaje la circa 5%.

    • Octavian Țîcu este președintele Partidului Unității Naționale (PUN) și deputat neafiliat, după ce a acces în Parlament pe listele blocului ACUM (PAS și Platforma DA). Culmea este că, într-un editorial din 2018, el i-a numit pe membrii PUN ca fiind „unioniști oligarhici”. Țîcu ar putea obține între 2 și 4% din sufragii.

    • Dorin Chirtoacă este candidatul Blocului Electoral „Unirea”, președintele Partidului Liberal (PL) și fost primar al Chișinăului. El ar acumula sub 2 la sută din voturi.

    • Tudor Deliu este candidatul PLDM și fost deputat. El este preferat de mai puțin de 2 procente dintre respondenți.

Din această sumară prezentare a candidaților, putem observa că 3 dintre ei sunt pro-ruși (Dodon, Usatîi și Ivanov), 2 se declară „pro-europeni” (Sandu și Năstase), iar 3 susțin că sunt „unioniști” (Țîcu, Chirtoacă și Deliu). Numeric, s-ar părea că este anumită proporție între cele trei opțiuni (Est, Vest și Unire), dar ca pondere aceasta nu există. Or, candidații pretins „unioniști” nu au șanse, iar singurul „pro-european” cotat în sondaje a declarat că „Unirea de la 1918 a fost impusă”.

Prin urmare, nu contează cine va accede în turul 2 și nici cine va câștiga alegerile. Oricum, românii din Basarabia sunt sortiți să nu aibă un președinte al lor, care să-i reprezinte. Poate la următoarele alegeri…