Motto: „Nu sunt turmentat, dar eu... Eu pentru cine votez?” (Ion Luca Caragiale, O scrisoare pierdută, 1884)

Așa cum anticipasem, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova se vor confrunta „candidatul independent” Igor Dodon și liderul PAS, Maia Sandu. Singura surpriză a scrutinului de duminica trecută este rezultatul obținut de primarul orașului Bălți, Renato Usatîi, care a acumulat aproape 17% din voturi. Faptul că Maia Sandu l-a depășit pe Igor Dodon nu este deloc surprinzător, ba chiar – înșelător. Și asta deoarece avansul obținut trebuie raportat la o prezență la vot destul de mică în Republica Moldova și destul de mare peste hotare. De aici și decalajul de aproximativ 3,5%, care oricum nu contează în al doilea tur, unde totul se ia de la zero.

Firește, Maia Sandu pornește cu prima șansă, doar că ea nu prea mai are de unde să-și majoreze scorul. Chiar dacă admitem că toți votanții foștilor săi contracandidați de „dreapta” o vor susține în al doilea tur, acest lucru nu-i garantează victoria. Liderul PAS a pierdut circa 61500 de voturi față de primul tur al alegerilor prezidențiale din 2016. Este adevărat că Dodon a înregistrat o scădere și mai drastică: de aproximativ 240 de mii de voturi, doar că o bună parte dintre acestea s-au dus la Renato Usatîi (care a obținut în jur de 230 de mii de voturi) și la Violeta Ivanov (circa 87 mii de voturi). De aceea, electoratul lui Usatîi este decisiv pentru determinarea viitorului președinte al Republicii Moldova, dar nu neapărat și liderul formațiunii „Partidul Nostru”. Maia Sandu nu ar trebui să-l ademenească și, cu atât mai puțin, să se umilească în fața lui. Din păcate, însă, anume asta face, pentru că este ahtiată de putere și nu are simțul demnității. Sandu a demonstrat că este incapabilă să-și respecte propriile angajamente și poate face alianță chiar cu cei pe care spune că îi detestă. Prin urmare, nu ar trebui să ne mire discuțiile pe care le-a inițiat cu Usatîi, tot așa cum nu ne-au surprins nici întrevederile pe care le-a avut cu Dodon în 2016 (și cu Usatîi, de altfel), când planifica debarcarea lui Plahotniuc.
 
În general, Maia Sandu este un politician imprevizibil. Ea una spune și alta face. Nu că Dodon ar fi mai breaz, dar măcar de la „liderul informal al socialiștilor” știi la ce să te aștepți. În programul electoral al PSRM scrie negru pe alb că formațiunea militează pentru federalizarea Republicii Moldova, conferirea statutului de „limbă de comunicare interetnică” pentru limba rusă, interzicerea unionismului și consolidarea „națiunii civice moldovenești”. Chiar dacă nu și-a onorat niciuna dintre promisiunile făcute (pentru că nu a avut majoritate în Parlament), Dodon rămâne un exponent al intereselor rusești. În schimb, PAS se declară „un partid de centru-dreapta, care împărtășește și promovează doctrina liberalismului social”, însă face parte din „familia popularilor (populiștilor) europeni”. Similar, Maia Sandu se declară „pro-europeană”, dar spune că „societatea nu trebuie dezbinată pe criterii geopolitice”; susține că luptă împotriva corupției, dar PAS este finanțat din surse dubioase și ea a beneficiat de deplasări achitate de controversata Fundație „Open Dialog”; consideră că „Unirea de la 1918 a fost impusă”, dar spune că ar vota pentru unire la un eventual referendum etc.

Scorul obținut de Maia Sandu în primul tur al scrutinului prezidențial este o victorie de etapă, datorată inclusiv unioniștilor, care au votat-o masiv nu pentru că o preferă, ci pentru că li s-a inoculat că doar ea are șanse să-l învingă pe Dodon. Dar o eventuală alianță cu liderul „Partidului Nostru” va demotiva o bună parte din acest electorat, voturile căruia ar putea să nu fie compensate de Usatîi.

De fapt, Sandu a mai picat un test al onestității și al consecvenței. După ce a spus că „Usatîi este din aceeași categorie cu Plahotniuc”, acum cere susținerea primarului de la Bălți. Deși anterior denunța o posibilă fraudare a alegerilor, iată că rezultatul primului tur o avantajează. Chiar dacă acum se erijează în postura de oponent al lui Dodon, anul trecut erau aliați. Și exemplele pot continua.
 
Chiar dacă Maia Sandu va obține multrâvnitul fotoliu de președinte, victoria nu-i va aparține, pentru că și-a luat angajamente interne pe care nu le va putea onora (să dizolve Parlamentul). Asta fără a pune la socoteală eventualele aranjamente externe, despre care, deocamdată, nu știm. În tot cazul, marele învingător al alegerilor de duminică este Rusia, care, prin vocea viceministrului său de externe, a spus că „va colabora cu oricine va deveni președinte al Republicii Moldova”.

Așadar, liderul PAS a înregistrat o „victorie à la Pirus”, iar românii basarabeni sunt puși în situația de a alege, încă o dată, între două rele.