ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Tragedie românească făcută de oaie”, sintetizează junalistul Cornel Nistorescu cel mai recent scandal care îl are în centru pe procurorul general al României, ultra-premiat de diverse asociații,  și care a culminat cu două decizii, trase dintr-un condei, ale președintelui Iohannis: decretul de pensionare a lui Augustin Lazăr și decorarea disidentului Iulius Filip, cel căruia Lazăr i-a refuzat eliberarea de la Aiud. „Ce dureri și ce tristeți mai mari pot veni peste un om care la sfîrșitul războiului său vede cum concetățenii săi se ridică în cinstea și în apărarea ticălosului și a torționarului său? Și cînd vede că destinatarii sacrificiului său nu știu decît să rîda și să se hăhăie?”, scrie Cornel Nistorescu referitor la disidentul Iulius Filip, omul „umilit, urmărit, degradat și marginalizat”, pentru care, deși „vremurile s-au schimbat, vremea lui tot nu vine”.

Publicăm mai jos textul integral din cotidianul.ro:

„Un om care îndură pușcăria mai mult pentru ceilalți și este chinuit numai pentru că gîndește altfel și refuză să cînte în cor‎ul umilinței își duce pedepsele la bun sfirșit dar nu scapă. Este umilit, urmărit, degradat și marginalizat.
 
Se schimbă vremurile, dar vremea lui tot nu vine. Rămîne marginalizat. Este recunoscut și onorat în altă țară. Iar la bătrînețe, într-o țară plină de ticăloși cu pieptul încărcat de decorații, el rămâne în aceeași căsuța modestă din care și-a dus lupta eroică. Și cînd o duce mai greu, cînd trupul său încercat de chinul celulelor începe să deconteze suferințele, ce află? Că țara visurilor sale de libertate și democrație este condusă de unii care i-au prelungit pușcăria! Unii oameni s-ar prapădi de infarct la o asemenea veste. El a supraviețuit și la asta, poate pentru a vedea pînă unde îl poate urmări blestemul. Ca sa afle că torționarul său a fost decorat pentru contribuția adusă la democrație și libertate. Ba, că a fost premiat la greu de cei care se dau luptători pentru libertate și democrație, niște caricaturi prețioase și fără caracter, care țipă că torționarul este nevinovat pentru că avea 29 de ani și nu știa ce face! Caricaturile aceste prețioase, toba de programe și limbaje n-au aflat că toate războaiele României au fost duse de juni în preajma a 20 de ani și știau ce fac și ca se duc la moarte și nu au schelălăit și n-au căutat motive să nu plece în linia întîi.
Și ce a mai fost silit să afle unul dintre puținii eroi ai Românei‎, scapat neterfelit ca prin minune? Ca procurorul său este pe-o mîna cu noua Securitate și cu cozile de topor ale acesteia. Și toți la un loc sunt pe-o mînă cu președintele țarii. Și ca se corcolesc unii pe alții și ei conduc țara după cum le vine. Și că președintele României l-a adus pe procuror în Capitală ca să-l apere. Și în loc sa îl demită și să ceară cercetarea faptelor sale a tras mîța de coadă ca să poată să îl scoată la pensie și sa plece torționarul acasă cu cea mai mare pensie acordată, vreodată, de statul român.
Să îți vezi țara condusă în același stil de oameni fara minte, împotriva cărora a‎i luptat și ai fost pedepsit, este mai dureros și mai trist decît dacă ai pierde pe cineva drag. Sau la fel. Este tragedia omului care află că a luptat degeaba, că a suferit degeaba, că a visat degeaba, că aceleași lepre au preluat puterea și se scaldă în bine, în vreme ce el se luptă cu bolile și este supus la umilința unei decorații de doi lei, mai neînsemnată decît a șoferilor și a secretarelor care au lucrat pentru marinari bețivi și pentru vameși corupți si curvari.
Ce dureri și ce tristeți mai mari pot veni peste un om care la sfîrșitul războiului său vede cum concetățenii săi se ridică în cinstea și în apărarea ticălosului și a torționarului său? Și cînd vede că destinatarii sacrificiului său nu știu decît să rîda și să se hăhăie?
Nu-i o tragedie să ai parte de toate acestea? În Romania, nu. Este doar nenoroc. La noi, nici tragediile nu sunt percepute și înțelese. Prin părțile noastre sunt admirate tunurile și țepele, nu sacrificiile pentru comunitate. Alea le săvârșesc proștii și soldații morți pentru țară.  Trăim într-un ținut în care nici eroii nu sunt recunoscuți și nu li se poarta numele prin vreme. Ce altceva decît nenoroc poate fi când prin naștere ești obligat să te întîlnești cu nesimțirea unei societăți care se pretinde credincioasă și morală, dar care se lasă păcălita si condusă numai de lichele și de proști‎ și nu vede mare lucru cînd  n-o doare pe ea?
Cu aprobarea pensionăr‎ii lui Augustin  Lazăr, președintele Klaus Iohannis și țara pe care o reprezintă au tîrît o tragedie a unui erou  spre un behait de oaie. Unul care se aude mereu prin Marginimea Sibiului și pe Dealul Cotrocenilor.