Un vânt puternic care făcea frigul să fie și mai aspru. O zi în care nu ai fi ieșit din casă dacă nu ai fi fost nevoit să mergi la serviciu sau să ieși din casă pentru vreo urgență. Într-o zi ca aceasta am pornit la drum împreună cu părintele Bogdan Aurel Teleanu, paroh al Bisericii Sfântul Pantelimon - Foișorul de foc și alături de Silviu Constantin Nedelcu, doctor în teologie, bibliotecar în cadrul Serviciului Bibliografie Națională al Bibliotecii Academiei Române și colaborator Lumina Cuvântului.  Acest drum care ne conducea spre rugăciune, un drum pe care trebuia să mergem ca să aducem alinare unor suflete adormite.  După un drum tipic primei ore în București, am ajuns la Cimitirul Sfânta Vineri din București. Aici avea să se săvârșească slujba parastasului pentru profesorul și  teologul Teodor M. Popescu. 

După ce străbatem cimitirul, pe alocuri picurându-ne roua căzută nehotărâtă din cer, nu ploua nici prea tare dar nici deloc, ajungem unde într-o margine a cimitirului parcă demult uitată, ca și cum ai zice că oamenii care merită uitați stau mai la margine, precum odinioară erau marginalizați din societate leproșii. La această margine și-au găsit odihna veșnică preotul profesor Ion Popescu, preotul Petre Vintilescu iar alături se află mormântul lui pentru profesorul și  teologul Teodor M. Popescu, parcă aceștia găsind loc de veci împreună ca să discute în veșnicie despre Dumnezeu. 

Dacă nu aș fi știut un detaliu înainte de a ajunge la mormintele acestor adormiți, aș fi zis că cineva se îngrijește de mormintele acestor mari teologi. Detaliul care probabil ar rămâne un secret dacă nu l-aș mărturisi și care poate nu aș fi crezut dacă nu aș fi văzut fotografiile. Înainte de această zi de 4 aprilie, Silviu Constantin Nedelcu a trebuit să aducă o jertfă prin muncă și sudoare. Mormintele lor erau acoperite de buruieni, parcă demult uitate și părăsite. Sincer când am văzut pozele i-am mărturisit lui Silviu aceste cuvinte: "Dacă așa arată mormintele unor mari profesori și teologi, atunci pe mormântul meu vor crește tufișuri și ciulini". Cel mai probabil Silviu mă va mustra pentru că am menționat acest detaliu. Dar între a rămâne fapta nemărturisită și mustrare, aleg cu siguranță mustrarea pentru că fapta bună trebuie să iasă la suprafață. Însă rămâne durerea că aceste morminte și probabil și ale altora, sunt neîngrijite și uitate.

În liniștea adâncă a cimitirului aveau să se înalțe rugăciuni pentru odihna sufletelor celor menționați și a celor împreună cu dânșii. Părintele Bogdan Aurel Teleanu a săvârșit slujba parastasului cu solemnitate, pomenind pe cei adormiți. Doar trei suflete la căpătâiul acelor morminte. În acest an s-au împlinit 50 de ani de la adormirea lui Teodor M. Popescu. Nici un eveniment nu a marcat acest lucru. Probabil ar fi rămas mut dacă nu aș fi fost acolo prezent și astfel să vă aduc fotografii ca drept mărturie. 

Teodor M. Popescu s-a născut pe data 9 iunie în anul 1893, în Boteni, județul Dâmbovița. A urmat studiile teologice, seminar și facultate dar a avut o întrerupere în timpul Primului Război Mondial, acolo unde a fost nevoit să participe ca sublocotenent. A urmat apoi mai multe cursuri academice din străinătate, cum ar fi Atena, Leipzig, Paris și Sorbona. Între anii 1925 - 1926 a fost profesor de Istorie bisericească universală din cadrul Facultății de Teologie din Chișinău iar apoi profesor al Facultății de Teologie din București între anii 1927 - 1948. Între anii 1948 - 1959 a fost profesor la Institutul Teologic Universitar din București și a predat următoarele cursuri: suplinitor al catedrei de Patrologie și Istoria dogmelor, Istoria Bisericii Române. De menționat este faptul că a fost și decan al facultății între anii 1942 - 1944.  Din anul 1959, viața profesorului și teologului Teodor M. Popescu se schimbă, întrucât a fost arestat în luna martie a anului menționat. Este condamnat de către Tribunalul militar București la 15 ani de închisoare, pus sub acuzația de "activitate intensă împotriva clasei muncitoare și a mișcării revoluționare". Teodor M. Popescu îți execută pedeapsa la Aiud iar acesta este grațiat în anul 1963. Acesta a desfășurat o bogată activitate la catedră dar și științifică, prin faptul că a publicat numeroase articole, recenzii, studii, note, cronici, predici, toate acestea fiind redactate după o critică documentare a surselor dar și cu o claritate caracteristică acestuia. Teodor M. Popescu a adormit la data de 4 aprilie 1973, în București.