ACTUALIZARE 16:14 Cortegiul funerar cu sicriul Reginei-Mamă Elena a ajuns la Curtea de Argeș, unde va avea loc, sâmbătă, ceremonia de reînhumare în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.

ACTUALIZARE 11:45 Cortegiul funerar a plecat spre Palatul Elisabeta. În prezența membrilor familiei, aici va avea loc o slujbă religioasă. Sicriul cu osemintele Reginei-Mamă a fost depus la Palatul Elisabeta, în Sala Regilor, unde Familia Regală se va reculege la catafalc. Patriarhul Daniel, însoțit de un sobor de preoți, va spune o rugăciune în memoria Reginei Elena. Patriarhul României a semnat în cartea de condoleanțe.

ACTUALIZARE 11:00 Aeronava care a adus în România sicriul cu rămășițele pământești ale Reginei-mamă Elena din Elveția a aterizat pe Aeroportul Internațional Otopeni vineri, la ora 11.00. La ceremonialul organizat pe Aeroportul Otopeni participă și premierul Viorica Dăncilă,  împreună cu Mihai Fifor, și Ludovic Orban, dar și ministrul Culturii, Daniel Breaz și cel de Finanțe, Eugen Teodorovici. Biserica Ortodoxă Română este reprezentată de Mitropoliții Nifon și Iosif, alături de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul.

Știrea inițială

 
Osemintele Reginei Mamă Elena vor fi aduse vineri în țară pentru a fi reînhumate, sâmbătă, în necropola regală de la Curtea de Argeș, alături de fiul ei, Regele Mihai, Familia Regală anunțând doliu pentru zilele de 18, 19 și 20 octombrie. Televiziunea Română, partener media exclusiv al evenimentului, va transmite totul în direct, începând cu 10:45, într-o ediție specială dedicată Reginei Mamă Elena.

Potrivit unui comunicat al Casei Regale, o aeronavă a Forțelor Aeriene Române va repatria sicriul Reginei Elena vineri, la ora 11:00, pe Aeroportul Internațional Otopeni.

La aeroport va avea loc un ceremonial militar și religios, la care vor fi prezenți Custodele Coroanei Române, Margareta, membri ai Familiei Regale, reprezentanți ai instituțiilor statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai Corpului Diplomatic și ai altor confesiuni și religii din România. Publicul nu va avea acces la ceremonie.

La ora 11:45, cortegiul funerar va pleca de la aeroport spre Palatul Elisabeta, unde sicriul va fi depus în Sala Regilor, între orele 12,00 - 12,45. Familia Regală se va ruga la catafalc. La acest moment publicul va avea acces în fața palatului.

În intervalul orar 12:45 - 16:00, cortegiul funerar se va deplasa către Curtea de Argeș, pe ruta Chitila (ora 13:00), Titu (ora 13:45), Găești (ora 14:10), Topoloveni (ora 14:40), prin centrul municipiului Pitești (intrare în oraș la ora 15:05) și prin centrul municipiului Curtea de Argeș (intrare în oraș la ora 16:00), precizează sursa citată.

Cortegiul funerar nu se va opri de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localități.

Sicriul Reginei Elena va fi depus în Catedrala istorică Arhiepiscopală și Regală vineri, la ora 16,45.

Începând cu ora 17:15, publicul se va putea închina și reculege la catafalc.

Și sâmbătă, de la ora 8:00 la ora 10:00, va continua pelerinajul la catafalcul Reginei Elena.

Casa Regală precizează că nu vor putea fi depuse flori în catedrală, în jurul catafalcului. „Florile vor fi așezate în scuarul din fața Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale (de la intrarea în mănăstire). Majestatea Sa Margareta îi roagă pe toți cei care doresc să aducă o floare, un buchet sau o coroană să aleagă doar flori albe, pentru a simboliza seninătatea și bunătatea Reginei-Mamă.

În aceeași zi, la ora 12:00, va fi oficiată slujba de înmormântare, în Catedrala istorică Arhiepiscopală și Regală. Publicul va avea acces în parcul catedralei.

La ora 12:40, sicriul, purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă „Mihai Viteazul”, va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală unde, la ora 13,00, va avea loc ceremonia de reînhumare. Publicul va avea acces pe platforma din fața Noii Catedrale.

O carte de condoleanțe a fost deschisă încă de vinerea trecută la Palatul Elisabeta și va fi la dispoziția publicului până luni. Condoleanțele pot fi transmise și online prin mesaje la www.romaniaregala.ro.

Regina Elena a murit la Lausanne, pe 29 noiembrie 1982, timp în care România se afla sub dictatura comunistă.

Ea a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne.