ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Fă-mi-te numai ureche, ca s-auzi, bătrân pământ:
Sus, în leagăn prins de stele, gângurește Pruncul Sfânt.” Astfel sună versurile unui colind mai puțin cunoscut, readus la viață de același minunat cor psaltic Tronos al Patriarhiei Române, inclus pe CD-ul ”Colinde-Mihai Bucă și Tronos”, în anul 2016.
 
 
Lucrul mai puțin știut este că autorul acestui colind intitulat ”Oaspeți cu azur în gene” este Nichifor Crainic. Și pe care l-a compus în timp ce se afla sub mască, pribeag în țara sa, ascuns la Mănăstirea Brâncoveanu Sâmbăta de Sus, în luna decembrie 1944, sub ocrotirea Părintelui Arsenie Boca, potrivit site-ul Mărturisitorii.

Părintele Dumitru Stăniloae, care era redactor la „Telegraful Român” și care știa de situația mentorului său (unii profesori l-au turnat pe Pr. Stăniloae că știa de Crainic și nu l-a denunțat, de unde i s-a tras în 1946 destituirea din funcția de rector și alungarea din Sibiu), l-a publicat în acest ziar al Mitropoliei Ardealului, apărând în numărul festiv din 25 decembrie 1944 (nr. 123-126), sub pseudonimul Victor Mărginaș. De asemenea, Părintele Arsenie Boca a armonizat acest colind.

Descoperirea a fost făcută de teologul-cercetător Florin Duțu, care a publicat și următorul text semnat de Nichifor Crainic: „Fiind în preajma Crăciunului, am scris un Colind și l-am trimis la ziarul sibian Telegraful român. S-a tipărit în numărul festiv sub pseudonimul Victor Mărginaș, care nu însemna altceva decât Nichifor Crainic. Nu știam atunci că îmi luam adio de la publicistică pentru 20 de ani.” (Nichifor Crainic, Pribeag în țara mea – sub mască, Ed. Floare Albă de Colț, București, 2015, p. 47)”.
 
Oaspeți cu azur în gene

de Nichifor Crainic

Oaspeți cu azur în gene și zăpadă pe opinci
Se iviră la fereastră cu colinde și tilinci.

Cântec legănat și fraged – Înfloriri de ghiocei –
Umbre mari țineau isonul albăstrind pe după ei.

Se părea că-n zvon de aripi și miros de tămâier
În colindă mi se-ngână pui de om cu pui de cer.

Și cântară, și urară și plecară ca un dor,
Strălucea un puf de înger, risipit pe urma lor.

Și era o pace alba ca ninsoarea, și era
O sfială ce din stele până-n inimi tremura.

Bacii lepădară grija: astăzi lupii țin ajun,
Porumbeii nu visează vânt de uliu căpcăun.

Și zavozii și dulăii să mai lărmuie se tem,
Boii rumegă cu botu-n ieslea de la Betleem.

Fă-mi-te numai ureche, ca s-auzi, bătrân pământ:
Sus, în leagăn prins de stele, gângurește Pruncul Sfânt.