„Linu-i lin ca dalbe flori/ Pe ferestre de-nchisori/ Dalbe, dalbe flori”. Colindul fredonat, murmurat, la zăbrelele celulelor închisorilor comuniste, era îngânat ca un cântec de leagăn. Pentru cei aflați în temnițele comuniste de Sărbătoarea Nașterii Domnului, colindul se împletea cu suferința, lacrimile și dorul de cei dragi, dar era și dătător de speranță.

Scrise în închisoare de poetul Radu Gyr, colindele au aceeași bucurie a Nașterii Domnului, dar cuprind și toată amărăciunea și durerea celor care sufereau după gratii pentru convingerile lor religioase. 

Întreaga literatură din închisorile comuniste, care include și colindele, rămâne  un fenomen unic în istoria culturii românești.  Pentru că pentru mulți deținuți politici, poezia a fost leac în fața suferințelor, dătătoare de speranță în clipele de cumpănă și salvatoare pentru cei deznădăjduiți.

Ziarul Lumina redă un episod mai puțin știut, din anii ´70, când aceste colinde scrise într-o perioadă tristă din viața poetului Radu Gyr au dat naștere și la o situație oarecum amuzantă. La Facultatea de Teologie din București, la o serbare de Crăciun la care au participat profesorii și alte personalități, au fost invitați și Monica și Demostene Popa, fiica și ginerele lui Radu Gyr, în calitate de membri ai coralei Patriarhiei. Băiețelul lor, Radu Popa (în prezent compozitor, profesor și dirijor al Filarmonicii "Banatul"), avea doar câțiva ani. La vremea cuvenită, a ieșit în fața auditoriului, s-a înclinat și a spus: „Voi recita un colind de bunicul Radu Gyr!”... Invitații, în frunte cu Patriarhul Justinian Marina, au avut un moment de încremenire absolută, întrucât numele și opera poetului aveau interdicție. Dar nimeni n-a făcut vreun gest de oprire a micuțului recitator, care s-a transformat astfel într-un curajos purtător al mesajului celui oprimat. Audiența s-a bucurat în taină de această reușită, la fel și membrii familiei lui Radu Gyr.

Radu Gyr

Colind ceresc

Cerul și-a deschis soborul

– Lerui, Doamne, Ler –

au pornit cu plugușorul

îngerii prin cer.

 

Merg cu pluguri de oglindă

și de giuvaer,

toți luceferii colindă

– Lerui, Doamne, Ler –

 

Vântul suflă cu lumină

– Lerui, Doamne, Ler –

în buhai de lună plină

legănat în ger.

Pentru heruvimi cu glugă

albă de oier

sub ferești colinde’ndrugă,

– Lerui, Doamne, Ler –

 

N-au venit cu grâu la poartă,

ci au rupt din cer

stele mari ca să le’mpartă,

– Lerui, Doamne, Ler –

 

Si’n Gustar de roade grele,

– Lerui, Doamne, Ler –

va fi câmpul cer de stele

tolănit sub cer…

 

Numai tu aștepți în tindă,

– Lerui, Doamne, Ler –

suflete fără colindă,

și fără Prier.

Nici un cântec alb nu vine

fâlfâind pe cer

cu o stea și pentru tine,

– Lerui, Doamne, Ler –