ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O companie din SUA a cumpărat Cramele Huși, unul dintre cei mai mari producători de vin din Moldova, ce are în portofoliu branduri ca Busuioaca de Bohotin, Dealurile Hușilor, Castelul Dintre Vii, Mihai Viteazul, Inima de Haiduc, Zghihara de Huși.
 
Compania, numită VinDacia Holdings, a fost deschisă în America cu intenția declarată de a cumpăra vinării din România. Vinul produs de la Cramele Huși va fi, prin urmare, introdus pe piața din SUA și Asia.
 
VinDacia a început deja să promoveze calitățile vinului românesc pe piața americană și cea asiatică, explicând potențialilor clienți că România produce vin de peste 4.000 de ani și că ocupă locul 6 în Europa și 13 la nivel mondial în privința producției de vin, scrie profit.ro.

Cramele Huși au intrat pe piață în anii comunismului, respectiv în 1954. Din 1994 au fost conduse de basarabeanul Serghei Bunescu, prin SC SPEED SRL. Societatea dispune de trei fabrici de vinificație, capacități de depozitare și mijloace de transport, cât și un colectiv de 200 de specialiști. În Cramele Huși sunt produse 20 sortimente de vinuri, din care opt rosii și 12 albe, vinuri care au obținut numeroase medalii și premii la concursurile de specialitate din țară și străinatate.

Podgoria orașului Huși cuprinde circa 3.000 hectare vie cu productie medie de 10.000 kg/ha. Produsele podgoriei au obținut, de-a lungul timpului, peste 100 de trofee-medalii și diplome de onoare la concursuri de vin – judetene, zonale și nationale.
Cele mai medaliate sunt Busuioaca de Bohotin, Feteasca Regala, Feteasca Alba, Muscat Ottonel și Feteasca Neagra etc.