Crin Antonescu pășește pe teren minat. Ce mesaj i-ar transmite lui J.D Vance dacă l-ar critica pentru anularea alegerilor - VIDEO

Candidatul la președinție Crin Antonescu a explicat cum ar răspunde unei posibile critici din partea vicepreședintelui american J.D. Vance pe tema anulării alegerilor din România, în timpul unei eventuale vizite la Casa Albă, relatează Știripesurse.
Pus în fața unui scenariu ipotetic, la Antena 3 CNN, în care ar ajunge în Biroul Oval și s-ar confrunta cu critici din partea lui Vance, Antonescu a sugerat că, dacă vicepreședintele american ar insista pe acest subiect, ar putea să-i amintească de propriile probleme electorale din SUA: „Putem să discutăm despre chestiunea asta, mai discutăm ce s-a întâmplat la Capitoliu, acum vreo 5 ani, dacă sunt tot tulburări cu ocazia alegerilor".
Momentul la 1.24:00
Întrebat dacă i-ar reproșa lui Donald Trump implicarea unor persoane din anturajul său în alegerile din România, Antonescu a subliniat că ar aduce în discuție evenimentele de la Capitoliu doar „dacă insistă JD Vance. Numai așa".
Candidatul a adăugat că înțelege parteneriatul strategic cu SUA ca fiind bazat pe „construcție, încredere, inovație" și nu pe „control, cenzură asupra unui eveniment în legătură cu care guvernul român, autoritățile din România au dat toate explicațiile publice necesare".
Antonescu a afirmat că, dacă va fi ales președinte, prima sa vizită externă ar fi în Statele Unite, unde ar merge „ca președinte legitim al României după alegeri care au avut loc, care sunt legitime" pentru a discuta „despre viitorul nostru ca parteneri".
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Politic Prima pagină Știri
Persoane: Crin Antonescu J.D. Vance
Subiecte: Alegeri prezidențiale
Organizații: Administrația Trump (SUA) Antena 3
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (9)