Crin Antonescu prevestește finalul PNL: Vor avea soarta țărăniștilor

Crin Antonescu spune că bătălia este deja pierdută pentru liberali și că el nu va vota la aceste alegeri partidul al cărui președinte a fost. Mai mult, acesta susține că există riscul ca PNL să aibă chiar soarta țărăniștilor, care nu au mai fost relevanți politic după ce au fost la guvernare, informează Știripesurse.
Aflat la Bruxelles, Crin Antonescu a vorbit, într-un interviu pentru Hotnews.ro, despre cei pe care îi consideră responsabili pentru scorul partidului și despre ceea ce crede că sunt greșeli de strategie în promovarea candidatului liberal în campania prezidențială.
Șansele lui Nicolae Ciucă de a intra în turul 2 sunt pur teoretice, crede Antonescu:
„Mai sunt câteva zile până la alegeri. Or, eu am spus lucruri care deja nu se mai pot schimba. Ca, teoretic, ar putea interveni lebede negre sau alte păsări, că ar putea fi scoși 12 candidați de pe buletine, nu știu”.
Antonescu crede că PNL va nu va obține mai mult de 15% la alegerile parlamentare, în funcție de mobilizarea membrilor de partid, precizând că s-ar fi putut ajunge la 30% cu o altă strategie.
„Eu cred că partidul ar fi avut și oamenii, și ideile, și capacitatea de conducere a unor campanii electorale care să-l ducă la 30% și să se bată cu șanse bune la președinția României. Nu cred că se va întâmpla acest lucru. Mă aștept la un scor de 15% la parlamentare, în funcție de gradul de mobilizare. Și mă tem ca problema candidatului prezidențial în turul II deja nu prea se mai pune.
Apropos de ceea ce spun reprezentanții partidului aflați în campanie, e de remarcat ceva destul de trist: cred că au ajuns, pur și simplu, să vorbească între ei. Parcă ar fi cu spatele la cetățeni. Mie, cetățean, nu poți să-mi dai ca argument să votez un om sau un partid doar convingerea ta că el va câștiga.
Or, ei vorbesc la televizor doar ca să se audă unii pe alții și pentru a semna în fața colegilor o condică de prezență la televizor. E valabil pentru toate partidele, nu doar pentru PNL.
Dar eu cred că PNL riscă foarte mult prin această campanie incoerentă, lipsită de identitate, în care, în anumite momente, prilejuiește chiar situații jenante”, a spus Antonescu.
„În legătură cu imaginea acestui general care, într-adevăr, ca idee, ar fi fost o șansă bună din punct de vedere electoral, noi am avut în campanie următoarele construcții: nu Ciucă generalul, ci Ciucă scriitorul. Or, el n-a scris vreun tratat de geopolitică, despre arta războiului, despre sistemul de securitate și apărarea României, ci un fel de „Amintiri din copilărie” care au avut darul de a câștiga un cititor încântat, scriitorul Mircea Dinescu, dar atât.
De la Ciucă scriitorul s-a trecut la Ciucă bunelul, care poate să fie o chestiune foarte simpatică, foarte tandră, dar care se potrivește puțin cu imaginea generalului.
După aceea, la un moment al campaniei electorale, s-a încercat aplicare de proteze: Proteza „Nicușor Dan”, într-un moment cam jenant de împingere, alături de alți contracandidați, la ușa primarului general, pentru favoruri electorale.
Apoi, Proteza „Bolojan”. Cât poate fi de credibil PNL când nici măcar azi nu are o decizie oficială cu privire la eventuala poziție de premier a lui Bolojan, când în ultimii 5 ani a desemnat 3 premieri și niciodată nu l-a luat în calcul și când însăși această protezare apare după ce un alt contracandidat, doamna Elena Lasconi, a invocat această posibilitate.
După ce s-a terminat și cu operațiunea „Proteze”, s-a trecut la operațiunea „Ciucă în luptă cu urmașii comunismului. Ciucă fiind singurul candidat major care a fost membru al Partidului Comunist. Și nici nu mai contează, tema e oricum ridicol de inactuală”, a arătat Antonescu.
Pentru eventualul eșec al partidului la aceste alegeri, fostul lider al PNL îi consideră vinovați pe Nicolae Ciucă, Lucian Bode, Rareș Bogdan, Dan Motreanu și Gheorghe Flutur, care „au conceput această strategie”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Dezvăluiri Eveniment Politic Prima pagină Știri
Persoane: Crin Antonescu Nicolae Ciucă
Locații: România
Subiecte: Alegeri Anulate
Organizații: PNL
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)