ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Soția liderului naționalist Călin Georgescu, câștigătorul detronat al alegerilor prezidențiale din 2024, doamna Cristela Georgescu, ne face o urare de dragoste creștinmească la început de post:

„A început de azi Postul Adormirii Maicii Domnului.

Popular este numit Postul Sfintei Marii sau Postul Sântămăriei.

O rugăm fierbinte pe Măicuța Domnului să ne acopere inimile cu sfintele ei rugăciuni și să ne întărească în credință, în nădejde si în dragoste pentru Hristos si pentru aproapele nostru de pretutindeni...

Vă dăruiesc o împuternicire (în fotografia de mai sus) și o rugăciune, pe care și eu le-am primit și le-am folosit. Dar din dar. Cu rugăciune și iubire.

***

Rugăciune către Maica Domnului la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Maica noastră cea dulce și milostivă, la începutul acestui post sfânt venim înaintea Ta cu inimi smerite și Te rugăm: acoperă-ne cu sfântul Tău acoperământ, ocrotește-ne de toate relele văzute și nevăzute și călăuzește-ne pașii pe calea mântuirii.

Învață-ne să postim nu doar cu trupul, ci și cu sufletul: să ne lepădăm de mânie, de judecata aproapelui, de mândrie și de toată patima. Dăruiește-ne inimă curată, răbdare, iubire și pace.

Fii mamă și ocrotitoare pentru familiile noastre, pentru copiii noștri, pentru bolnavi, pentru cei întristați, pentru cei ce caută mila lui Dumnezeu și pentru sufletele celor adormiți.

Prin sfintele Tale rugăciuni, du-ne la Fiul Tău, Domnul nostru Iisus Hristos, ca, la sfârșitul acestui post, să ne aflăm mai curați, mai smeriți, mai aproape de Dumnezeu și vrednici de bucuria Praznicului Adormirii Tale. Amin!”

Amin!