ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cristela-Elena Georgescu evocă azi pe Facebook un moment emoționat legat de Sfânta Filofteia

„Vlahuță spunea: „Mila este toată Scriptura.”

Astăzi o cinstim pe Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș, copila de numai 12 ani pentru care fapta bună și dărnicia erau fire, nu efort. De la mama ei a învățat ceea ce mulți dintre noi descoperim abia târziu: să vadă nevoia și să nu treacă pe lângă ea, să întindă mâna înainte să fie rugată, să fie sprijinul cuiva, oricât de mică era ea însăși.

La fel ca Sfântul Nicolae cinstit ieri, pruncuța Filofteia ne arată că milostenia este chipul concret al iubirii: nu a strâns pentru sine, ci a dăruit neîncetat.

Acum un an, într-o zi grea la Curtea de Apel București, am primit o mângâiere pe care n-o pot uita. Sfânta Filofteia a intrat în casa noastră pictată de mâna unei fetițe de 10 ani, Ana. Ea și surioara ei, Nina, au venit din Timișoara la București împreună cu mama lor și ne-au dăruit icoana. Două copilării purtând în brațe o copilă-sfântă… Sfinții găsesc mereu căi simple și curate ca să ajungă la noi.

Viața Sfintei Filofteia rămâne pentru mine o comoară: o fetiță rămasă fără mama, dar care, datorită celor primite de la ea, și-a păstrat vie legătura cu Dumnezeu prin fapta bună și nu s-a simțit singură în încercări.

Și atunci mă întreb: nu acesta este, de fapt, darul cel mare pe care îl putem face copiilor noștri? Să-i împrietenim cu un sfânt. Măcar cu unul. Noi putem fi sau nu lângă ei, dar prietenia cu un sfânt rămâne. Ei, sfinții, rămân. Le țin sus sufletul. Le șoptesc curaj. Îi ocrotesc.

Mama este primul duhovnic al copilului. Prin ea trece prima punte către Cer. Un copil care știe să vorbească cu un sfânt nu va mai fi niciodată singur — nici în suferință, nici în bucurie. Pentru mine, viața a transformat aceste cuvinte în certitudine.

Iar icoana Anei, realizată și adusă cu atâta emoție și curăție împreună cu surioara și cu mama ei, rămâne pentru mine mărturia cea mai limpede că lumea copiilor și lumea sfinților comunică tainic. Sfinții răspund repede rugăciunilor copiilor.

Așa să ne ajute Sfânta Filofteia, să creștem copii care știu unde să-și odihnească sufletul când le va fi greu!”, încheie soția lui Călin Georgescu prezentând mai multe imagini foto despre evocarea sa: