ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Tupeul lui lui Cristi Tabără m-a frapat și în același timp m-a pus pe ganduri legat de societatea în care trăim. Un om care a fost scăpat de justiție a doua oară doar fiindcă victima sa nu a fost crezută și el avea spate politic și mafioțesc, un om care lingea flecurile criminalului Plahotniuc in Moldova, vine și înjura peste jumătate de Românie suveranistă în fiecare zi gratuit. (VIDEO cu Vladimirii KGB I și II mai sus și mai jos)

Și nu se rezumă doar la asta ci ne mai dă și lecții de moralitate, ba chiar amenință în stânga și dreapta când i se pune în fată trecutul său.

Dar asta ridica o problemă foarte serioasă din societatea în care trăim. 

În urmă cu mai bine de 15 ani, o fată de 12 ani l-a acuzat pe Tabără de un comportament sexual abuziv. A povestit că acesta ar fi atins-o în zone intime. A urmat o anchetă, iar în 2011 procurorii au decis să închidă dosarul.

Familia fetei a contestat decizia, iar Tribunalul București a desființat-o și a cerut ca ancheta să fie reluată și completată. Au urmat noi audieri și confruntări. În 2012, dosarul a fost închis din nou, procurorii considerând că nu existau suficiente probe.”, scrie revoltat un utilizator Facebook, după ce Cristian Tabără l-a amenințat și apoi l-a blocat pentru că îl întreba despre acest caz uitat. În contextul Cazului Avramescu poate e bine să ne aducem aminte:

Remember: MApN a trimis poliției dosarul lui Cristian Tabără

Reprezentantii Ministerului Apararii Nationale au trimis politistilor Sectiei 9 motivele pentru care Cristian Tabara, suspectat de agresarea sexuala a unei minore, a fost lasat la vatra inainte de vreme. Acesta ar fi fost depistat cu sidromul Cushing, o afectiune rara care poate genera un comportament sexual agresiv.

Deschisa in mijlocul verii anului trecut, ancheta legata de numele omului de televiziune a facut un nou pas, dupa ce la dosarul instrumentat de politistii Sectiei 9 a fost depus un document oficial, semnat de medicii MApN.

Din acesta reiese ca, la nici doua luni dupa ce a fost chemat sa-si satisfaca stagiul militar, Cristian Tabara a fost trimis acasa, fiind diagnosticat cu sindromul Cushing, o boala grava care conduce la obezitate si impotenta.

Autoritatile au avut nevoie de acest act in conditiile in care, potrivit specialistilor, persoanele care sufera de Cushing pot avea manifestari sexuale agresive.

Cristian Tabara e acuzat ca ar fi abuzat sexual de fiica Alinei Bodnaru, fosta sa iubita (cu care se căsătorise religios la o biserica anglicană din Marea Britanie, potrivit acesteia - n.n.). Fetita, Alexandra, care la momentul comiterii presupusei fapte avea 12 ani, s-a dus singura la Sectia 9 si a povestit ca, intr-o noapte, Tabara a intrat in camera ei si a atins-o in zonele intime.

„Cu fiecare proba care ajunge la dosar, speranta ca adevarul va iesi la lumina creste. Spun asta pentru ca sunt sigura ca, atunci cand a povestit politistilor ce i-a facut Tabara, copilul meu nu a mintit”, ne-a declarat Alina Bodnaru.

Remember: Fetița abuzată de Cristi Tabără: „Mi-a băgat mâna în chiloței” (FOTO) 

Adolescenta care il acuza pe Cristian Tabara de tentativa de viol a acordat interviuri pentru mai multe publicatii in care a povestit cu lux de amanunte modul in care Cristi Tabara i-ar fi facut avansuri si declaratii de dragoste, pentru a o convinge sa intretina relatii sexuale cu el.

Mama si tatal Alexandrei confirma declaratiile fiicei lor si spun ca acest incident a fost motivul pentru care Cristi Tabara a fost dat afara de la PRO TV. Jurnalistul neaga in continuare acuzatiile si le interpreteaza ca pe o razunare din partea fostei iubite, izbucnita intr-un moment in care se pregateste de nunta.

„Ce păcat că ai pantalonii pe tine!"

Alexandra B. a povestit ca tentativa de viol s-a petrecut in august, anul trecut, in casa lui Cristi Tabara, in timp ce mama ei se afla in birou, iar ea si jurnalistul urmareau un film la televizor.

"După ce am ajuns la el, mama a intrat în birou pentru a scrie ceva la laptop, iar eu și Cristi ne-am așezat pe canapeaua din living pentru a ne uita la un film. La un moment dat, am simțit cum începe să mă mângâie pe sâni. Și-a coborât mâna spre zona mea intimă și mi-a spus: «Ce păcat că ai pantalonii pe tine!». Speriată, m-am ridicat și am încercat să plec, dar atunci m-a oprit și mi-a zis să-mi ridic tricoul. Pentru că m-am blocat și nu știam cum să reacționez, mi-a ridicat el tricoul și a început să mă sărute pe sâni. N-am putut să spun nimic, m-am blocat... ", a povestit Alexandra pentru Libertatea.

Adolescenta spune ca in aceeasi seara, dupa ce mama ei a adormit, Tabara a venit in camera ei si a incercat sa o molesteze din nou.

"Eu dormeam îmbrăcată într-un tricou mai lung, pe canapea. La un moment dat, m-am trezit să mă duc la baie. Când am ieșit de la toaletă, Cristi mă aștepta pe canapea. Mi-a băgat mâna în chiloței. Mi-a spus că mă iubește și apoi mi-a zis să mă așez la el în poală. Bineînțeles că am refuzat, iar Cristi m-a tras spre el și a încercat să-mi dea chiloții jos. Am ripostat și atunci a început să mă mângâie din nou pe sâni, după care s-a ridicat și a plecat", a mai spus Alexandra. (Integral la Bihoreanul)