Crucea de pe Caraiman a trecut în administrarea MApN pentru a fi REABILITATĂ

Monumentul Eroilor–Cruce” de pe Masivul Caraiman a trecut în administrarea Ministerului Apărării Naționale.
Protocolul și procesul verbal prin care imobilul a trecut din domeniul public al Orașului Bușteni în domeniul public al statului și în administrarea M.Ap.N. au fost semnate luni, 14 martie.
Predarea s-a realizat în scopul reabilitării de către M.Ap.N. a monumentului reper al unității naționale, construit în memoria militarilor români căzuți în luptele primei conflagrații modiale.
Jertfa poporului român în această primă mare conflagrație a secolului XX se ridică la aproximativ 985.000 de oameni, răpuși pe câmpul de luptă, în spatele frontului, în spitale, din rândul răniților sau bolnavilor și în teritoriile ocupate de armatele Puterilor Centrale. Se adaugă cei 75.491 de invalizi de război, ca urmare a rănilor din cursul luptelor.
În semn de omagiu adus sacrificiului suprem al celor căzuți în războiul de reîntregire a neamului, M.Ap.N. își propune finalizarea lucrărilor în anul celebrării centenarului Marii Uniri.
Monumentul a fost construit între anii 1926 și 1928 pe Muntele Caraiman, la altitudinea de 2291 metri, pentru a cinsti memoria celor căzuți în Primul Război Mondial. La 14 septembrie 1928, a avut loc inaugurarea și sfințirea monumentului.
Crucea are o înălțime de 28 de metri și două brațe de câte șapte metri fiecare. Este executată din profile de oțel, fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 7,5 metri. În interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit inițial generatorul de energie electrică ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Locații: Busteni
Subiecte: Crucea de pe Caraiman
Organizații: Ministerul Apărării Naționale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)