Cseke Attila anunță suspendări și concedieri în rândul personalului medical care refuză vaccinarea sau testarea din banii proprii

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a vorbit în cadrul unei emisiuni la Digi24, despre legea care presupune obligativitatea vaccinării pentru cadrele medicale. El a transmis personalului medical că, atât timp cât lucrează în sistemul medical, aceștia trebuie să fie un exemplu pentru ceilalți cetățeni și, prin urmare, trebuie să fie vaccinați, relatează Gândul.ro.
Totodată, ministrul interimar a afirmat că se vor aplica sancțiuni pentru cei care refuză vaccinarea sau testarea pe banii lor:
„Este vorba de acel proiect de lege pe care l-am elaborat la Ministerul Sănătății, care prevedea testarea obligatorie pentru personalul medical din unitățile sanitare publice și private, care nu au trecut prin boală și nici nu sunt vaccinați.
Acest proiect legislativ a fost pus în transparență decizională, din păcate, între timp Guvernul a devenit interimar și nu mai poate promova proiecte de lege. Atunci am convenit să înaintăm ca și inițiativă legislativă acest proiect de lege. Nu se poate pe acest subiect OUG, trebuie proiect de lege. Din punctul nostru de vedere, sistemul sanitar trebuie să dea și anumite mesaje. Sigur că e o anumită epuizare în sistem și este foarte greu, dar trebuie să dăm și un mesaj de corectitudine față de cei care s-au vaccinat. O parte însemnată, mai mult de 70% s-au vaccinat și trebuie să le dăm și lor un mesaj, că ei cred în știința medicală, în tehnologie și s-au purtat responsabil.
Față de forma inițială, am adăugat și personalul din Ministerul Sănătății, CNAS și din instituțiile subordonate. Lucrezi în sistemul sanitar, trebuie să fii un model, nu poți să fii altceva. Oamenii se uită la acest sistem, la promotorii acestui sistem. Trebuie să arătăm oamenilor care este soluția și soluția este vaccinarea.
Dacă nu ai trecut prin boală, nu ești vaccinat și nu te testezi, se suspendă raportul de muncă și după 30 de zile poate avea loc și încetarea raportului de muncă. Deja în Occident e promovată, am văzut modelul Italiei care a impus reguli stricte. Are peste 80% din populație vaccinată, dar cu toate acestea a impus restricții legate de obligativitatea vaccinării și a scos din sistemul medical peste 3.000 de asistenți medicali care nu au vrut să se vaccineze”, a declarat Cseke Attila.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Prima pagină Social Știri
Persoane: Cseke Attila
Subiecte: Vaccinarea obligatorie
Organizații: Ministerul Sănătății
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (8)