Cum învârte IGSU milioanele de euro pentru refugiații ucraineni
Constanța este județul care a decontat cei mai mulți bani pentru refugiații din Ucraina, după București-Ilfov, conform informațiilor transmise de IGSU pentru Info Sud-Est referitoare la sumele decontate, relatează Bună Ziua Brașov.
Din cele 70 de primării din județul Constanța, 32 au în evidență persoane fizice care au depus cereri pentru decontarea cheltuielilor legate de hrănirea și cazarea de urgență.
Astfel, Constanța a decontat până la 31 octombrie, prin 500 de facturi, 13 milioane de euro, din care 9,9 milioane au ajuns la persoane fizice și 3,1 milioane la persoane juridice.
Maramureș, Brașov, Suceava, Cluj, Sibiu și Iași sunt, în această ordine, următoarele județe după Constanța, din prisma sumelor de bani decontate pentru cazarea și hrana refugiaților ucraineni, cu peste 2 milioane de euro fiecare.
Conform unei analize, județul Brașov a decontat 25.438.008 lei până la data de 31 octombrie pentru cheltuielile cu cazarea și hrana refugiaților și se află pe locul IV la nivel național în acest top.
La polul opus se află preponderent județele din sudul țării, cum ar fi Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin, Teleorman, Ialomița, Buzău, Olt, Giurgiu, dar și Harghita și Covasna, fiecare decontând sub 200.000 de euro de la începutul războiului.
Decontările se fac prin Inspectoratele pentru Situații de Urgență județene. Nu există un buget prestabilit, iar cheltuielile sunt decontate în funcție de solicitările primite din partea operatorilor economici/ persoanelor juridice care au pus la dispoziție spații de cazare aprobate prin hotărârile comitetelor județene pentru situații de urgență.
Conform Info-sud-est, În România, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a transmis în mai multe rânduri că se așteaptă la noi valuri de refugiați în contextul prelungirii războiului.
Șeful DSU a mai afirmat, de asemenea, că următoarele valuri de refugiați vor fi mai vulnerabile, cu mai puține resurse materiale, deci posibilitatea ca ei să rămână în număr mai mare pe teritoriul României va fi ridicată.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
S-AU TREZIT OAMENII! Ce fac ”stăpânii lumii” când oamenii devin conștienți. Aflați AICI: 1 MINUT DE ADEVĂR - VIDEO
Furtuna Trump la Davos: Discurs Anti-Globalism în fieful WEF: Europa este de nerecunoscut din cauza imigrației. Energia verde, cea mai mare escrocherie a lumii. China vinde eoliene pentru proști. Ce a pățit Macron la ochi? Benzina în SUA: 2 lei litrul!
Ecuația Trump – Iran: De ce a eșuat Operațiunea Fulger
Gușă: Rețeaua securisto-masonico-homosexualistă devoalată de Cristian Rizea. Și totuși, de ce nimeni nu contestă?! - VIDEO
ÎNCEPE DIN NOU - The Times: Banca Angliei trebuie să se pregătească de o criză financiară provocată de Extratereștri
Analiștii avertizează: Cel mai mare colaps al forței de muncă din istorie cauzat de Inteligența Artificială – Situația din România și cele mai amenințate locuri de muncă. Roboți umanoizi la evenimentul CES 2026 - VIDEO
Recomandările noastre
Un colonel SRI prezintă la ActiveNews Adevărul despre Anularea Alegerilor și interzicerea lui Călin Georgescu - AUR a transmis Administrației SUA Raportul despre Lovitura de Stat din România. Noi dezbatem documentele - VIDEO EXCLUSIV
TRUMP surpă Noua Ordine Mondială - UE&ONU&OMS, venezueleanca ”prigonită” de SUA vine la Casa Albă iar ”suveraniștii de podcast” plâng de mila inuiților. Apropo, de unde vin inuiții? Povestea cu TORTUL: a cui Transilvanie e Groenlanda?
Zoe Dantes: Europa a devenit continentul care cere scuze istoriei. Uniune, fată, te-ai declarat profund îngrijorată de discursul lui Trump?
Previziunile lui Călin Georgescu - singurul geopolitician român care a spus încă din 2024 ce va face Trump cu Groenlanda. ”Apa va fi mai prețioasă decât petrolul” - WEF declară 2026 Anul Apei. ”Benzina, 1 leu” - Trump a făcut-o 2 lei litrul - VIDEO
Secțiuni: Dezvăluiri Prima pagină Social Știri
Persoane: Raed Arafat
Subiecte: Ajutoare refugiați Criza refugiați
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)