Îmi amintesc cu câtă smerenie veneau la școală părinții mei. Eu eram ”indisciplinat” - istoria vieții mele.
 
Dar eram al naibii de bun la carte și aveau nevoie toți de mine pentru olimpiade. Ai mei știau lucrurile astea, însă n-ar fi îndrăznit vreodată să contrazică vreun profesor care mă critica, nici măcar pe domnul învățător. Aveam și note de 4, aveam și nota scăzută, mai mereu, la purtare. Dar nici prin cap nu le trecea alor mei să conteste justețea calificativelor. Deși erau profesori universitari, adică, chipurile, pe o treaptă superioară a sistemului de învățământ.
 
Oricum, niciodată nu mi-au spus, nici când se întorceau beșteliți, din cauza mea, acasă, că profesoara de chimie sau nu știu care alta ar fi greșit în privința mea. Nu - eu eram vinovat mereu și, chiar dacă mă revoltam, așa trebuia să fie.
 
Distrugerea învățământului pornește de la lipsa respectului față de profesori.
Acum, orice tiriplici care a vândut căcat de colo-colo și e om de afaceri și orice parlamentar care și-a cumpărat locul eligibil vin și fac tarantele în cancelarie că loazele lor au fost greșit evaluate!