Cum vă place? El/ ea este primul arbitru transgender din Anglia: „Oamenii vor fi puțin șocați când voi alerga pe teren”

Un arbitru transgender a arbitrat duminică un meci de fotbal în Anglia, eveniment salutat de presa britanică drept o premieră majoră, dar ironizat de unele voci pe rețelele de socializare, scrie tabloidul Sunday Mirror.
„Oamenii vor fi puțin șocați când voi alerga pe teren", a declarat Lucy Clark, de 46 de ani, cunoscut în trecut ca Nick. „Dar eu sunt aceeași persoană. Doar că acum arăt diferit”, a spus Lucy Clark, arbitr semi-profesionist, de profesie șofer de taxi din Surrey, care este căsătorit și are trei copii.
Ea/el a spus că a încercat să se sinucidă de mai multe ori pentru că s-a simțit mereu o femeie prinsă într-un corp de bărbat.
Clark a făcut tratament cu hormoni timp de trei ani, urmând ca anul viitor să facă o intervenție chirurgicală de schimbare de sex.
Deocamdată, în urma deciziei sale, va arbitra meciurile femeilor, dar speră să se întoarcă la meciurile bărbaților, unde Nick a arbitrat din etapa a șaptea până la cea de-a zecea a fotbalului englez.
„Cu jucătorii pot să mă descurc. Pot să dau fără probleme cartonașe roșii sau galbene. Este vorba însă de suporteri, pentru că acolo pot apărea problemele”, a mai spus Lucy.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)