Cumpănașu despre raportul „Pistol” ținut secret în cazul Caracal: Pistol e în continuare șef la Investigații Criminale. A fost în concediu. Nu e de găsit

Alexandru Cumpănașu a declarat miercuri, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”, că documentul pe care nu a reușit să-l obțină până acum este raportul polițistului Constantin Pistol, cel care a vorbit ultimul, la telefon, cu Alexandra Măceșanu. El a mai anunțat că Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul crimelor de la Caracal, va fi audiat joi dimineață de către anchetatori, informează Mediafax.
„DIICOT văd că reacționează numai când vrea. Dacă cerem informații suntem în orb toți, dar dacă sunt criticați, iese și spune. Mama și tatăl Alexandrei au fost audiați la Parchetul Caracal pentru a da acest buletin. Să închidă dosarul. Oamenii au fost la Parchet și au spus – nu vă dăm niciun buletin. Au procedat prin șantaj la primele audieri, în sensul că atunci când au chemat-o prima oară pe mamă au spus – veniți să predați buletinul, dar li s-au spus vă prezentăm raportul de medicină legală. Au spus apoi că raportul nu îl avem. Mama a spus „m-ați anunțat că primesc raportul”. Au spus – ne pare rău, nu v-am spus asta. A anunțat procurorii că își înregistrează convorbirile și le-au spus doamna vreți să vă pun înregistrarea? Atunci mama a luat foc și a spus – păi bine ne șantajați, ne aduceți aici sub un fals pretext că ne dați un raport, ajung aici, nu mi-l arătați, dar vreți buletinul ca s-o declarați moartă. După care a venit citația. Am vrut să precizez lucru acesta, fiind sunați și anunțați verbal, nu în scris, a venit o citație care spune negru pe alb, cred că DIICOT se joacă cu vorbele. Când trimiți citație vă rugăm să vă prezentați și dacă nu veniți vă amendăm cu până la 5.000 lei. Eu iau de bun ce e scris, iar familia intr-adevăr a fost speriată, a fost amenințată în felul acesta”, a declarat Alexandru Cumpănașu, la emisiunea „Gândurile lui Cristoiu”.
Întrebat care este documentul pe care nu a reușit să îl desecretizeze în dosarul crimelor de la Caracal, acesta a replicat:
„Raportul domnului Pistol. Domnul Fifor spune că e o anchetă în derulare la Parchet și el nu are voie să se amestece. După cum vedeți, nici noi nu avem voie, nimeni nu are voie. Sursele spun că va fi finalizată această declarație în funcție de cum va fi finalizat și cazul. Asta spun sursele. Pistol e în continuare șef la Investigații Criminale. El a fost în concediu. Nu e de găsit. A fost găsit de procurori pentru că a fost readiat, la solicitarea mea. Această audiere a durat 5 ore, dar apoi a dispărut”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

AL PATRULEA DECES SUBIT LA SPITALUL SF. SPIRIDON DIN IASI. După trei medici a picat și un brancardier

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul

Dr. Răzvan Constantinescu: EPIDEMIA DE MORȚI SUBITE

Dr. Răzvan Constantinescu, la Realitatea Plus: Abia de acum vom vedea efectele catastrofale ale vaccinului anticovid - VIDEO

Valer Marian: Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (III). Verdict american ferm: alegeri neviciate, rapoarte secrete falsificate
Recomandările noastre

CNA nu a văzut INCITAREA LA CRIMĂ a candidatului PNL-UDMR-PSD Crin Antonescu de pe toate ecranele patriei iar BEC cenzurează un clip contra introducerii homosexualismului la grădiniță. ȚARA LUI FUNDU'N SUS. CÂT ÎI MAI LĂSĂM?

Senatorul Virgiliu George Vlăescu acuză: ”Ambasadorii din SUA și Israel trădează România, iar partidele de la putere sunt complice la subminarea democrației”. Antisemitimul inventat, folosit ca o ”o bâtă electorală” de aplaudacii lui Crin Antonescu

Politicieni care altădată ar fi fost jupuiți de vii în piața publică. ”Ce faci, fă, Românie? Aveai chef de niște inundații?”

ActiveNews a câștigat procesul cu MAE pentru adevărul despre Canalul Bâstroe. Ucraina a atentat la Delta Dunării și securitatea României cu sprijin de la București. Urmează să executăm MAE pentru divulgarea Notei Verbale de aprobare. SENTINȚĂ DEFINITIVĂ
Secțiuni: Știri
Subiecte: Alexandra, fata din Caracal Cazul Caracal
Organizații: DIICOT Ministerul Afacerilor Interne (MAI)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)