ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Istoria care se desfășoară sub ochii noștri este dominată de conflictul ireconciliabil dintre cei care își iubesc Neamul și Tradiția - „nativiștii”- și cei care doresc să reducă toate neamurile la disoluție, lipsă de identitate și lipsă de  rădăcini, „globaliștii”.

Fără îndoială, cele spuse reprezintă o reducere la esențial și o simplificare necesară înțelegerii mai limpezi a situației în care trăim.

Ca ideologie, „globalismul” folosește filozofia „societății deschise”.

Conceptul de „societate deschisă” și teoretizarea sa au fost făcute de către Karl Popper, un filozof austro-evreu. Lucrarea de bază și care cuprinde filozofia „societății deschise” este „Societatea Deschisă și Adversarii ei”, publicată la Londra în 1945.

Este o lucrare vastă, documentată, scrisă de un om cu minte ascuțită, o lucrare „revoluționară” și care se aseamănă în multe feluri, nu prin concluzii, dar prin scopul final, cu lucrarea lui Karl Marx, „Capitalul”.

În linii mari, lucrarea lui Karl Popper caută să acrediteze câteva idei esențiale. El este un adversar feroce al „istoricismului”. Prin „istoricism”, el înțelege dezvoltarea popoarelor și societăților pe temeiul moștenirii istorice, progresului din generație în generație. Fiind împotriva „istoricismului”, Karl Popper este implicit împotriva a tot ce el înseamnă: tradiție, credință, identitate și mândrie de Neam. Toate acestea, Karl Popper le consideră stări care pot genera „totalitarism”. În susținerea acestei abordări, hai să-i zicem, cu totul noi, el introduce termenul de „posibilă falsificare”. Adică, el spune că orice condiție, considerată reală și stabilă, în esență poate fi un fals și poate fi falsificată. Concluzia acestei încercări de demonstrație este afirmarea că toate stările, toate credințele și toate concepțiile sunt relative și pot fi înlocuite. De fapt, Karl Popper chiar asta susține, înlocuirea tuturor trăsăturilor care definesc starea de om și persoană și creare unui „om nou”. În acest context, cuvinte aspre și amenințătoare are Karl Popper pentru „teism”. Spunea el, „teismul este mai periculos decât a admite un eșec, căci dă impresia că a atins o explicație finală”. Deci a crede în Dumnezeu, după Karl Popper, este un pericol social, cel mai grav, căci stă antitetic, fundamental opus, relativismului absolut propovăduit de el. Dar încă mai vehement este Karl Popper în ce privește „religia organizată”, mai simplu spus, Biserica. Aceasta ar trebui „izolată” cu vehemență, în opinia austriacului-evreu. (În Rusia bolșevică am văzut cum s-a făcut și prin ce mijloace această „izolare”!)

Redusă la esențial, lucrarea lui Karl Popper propovăduiește un relativism absolut, înlăturarea tuturor moștenirilor istorice (până și amintirea lor), divizarea cât mai profundă a comunităților, iar aceasta el numește „democrație liberală”. Dar Karl Popper stabilește o limită privind „libertățile”, el spune că „nu poate fi acceptată toleranța pentru intolerant”. Aici este marele „caveat”, avertisment care ar trebui să ne facă să luăm mare aminte. Ce este și cine definește „intoleranța”. Căci limpede rezultă că în „societatea deschisă”, Biserica, identitatea națională, familia sunt considerate  stări „intolerante”. Un prim avertisement despre ce înseamnă această nouă ideologie ne este oferit de „cazul” poetului Ezra Pound.

Ezra Pound, unul dintre cei mai remarcabili poeți americani de la sfârșitul veacului al XIX-lea și din veacul al XX-lea, a fost profund afectat de milioanele de morți din Primul Război Mondial. El a învinuit de această conflagrație ordinea statală din acea vreme și sistemul „cămătăriei”. În ce privește caracterul său, este de amintit că, atunci când l-a cunoscut la Paris, Ernest Hemingway l-a caracterizat pe Ezra Pound „cel mai bun om pe care l-am cunoscut”. În aceste condiții, între 1924 și 1945 el a fost redactorul emisiunilor de radio din Italia adresate lumii anglo-saxone. Ezra Pound nu a ascuns sentimentele lui pozitive pentru Mussolini. În 1945, el a fost arestat de către Poliția SUA și anchetat cu o sălbăticie teribilă. Câteva săptămâni el a fost ținut într-o cușcă, în aer liber, în căldura din sudul Italiei din toiul verii. (Deci practicile Guantanamo nu sunt inovații, sunt experiență veche.) Atunci, Ezra Pound a „căzut”, a acceptat să admită tot ce îi cereau anchetatorii să spună. În concluzie, a fost declarat nebun și ținut, până în 1958, într-un ospiciu, fără drept de a fi vizitat, de a citi sau scrie și ținut într-o celulă în care era observat tot timpul de către doisprezece „psihologi”. Un sistem de exterminare. Abia în 1958 a fost eliberat, la insistențele lui Ernest Hamingway, proaspăt laureat al Premiului Nobel, și a putut  să revină în Italia, unde a și murit. Era un prim avertisment despre „libertățile” „societății deschise”.

Pentru o vreme, proiectul „societatea deschisă” a fost amânat. Era vremea „războiului rece” și toate resursele, inclusiv o propagandă dezlănțuită, erau folosite pentru a înfrânge țările răsăritene. După căderea acestora, proiectul a fost reluat cu furie. În fruntea lui,ca aplicant, se găsește evreul-maghiar Soros Gyorgy.

El a întemeiat „Fundația pentru o societate deschisă” în 1993. Acea fundație are birouri în 37 de țări și circa 15 miliarde de dolari americani s-au cheltuit pentru promovarea ideilor „societății deschise”. Este un proiect care pune în practică „filozofia” lui Popper și modul de acțiune, modus operandi, este de a înființa „Organizații Ne-Guvernamentale” „specializate” și „direcționate”. În prealabil, terenul a fost pregătit de intelectuali care s-au vândut pentru treizeci de arginți. Intelectuali care au deplâns „decăderea” Românilor, „înapoierea” lor, naționalismul lor (unul dintre ei, Horia Roman Patapievici, declarând direct că „Românii sunt buni doar ca să te piși pe ei”), declarând că Eminescu și Caragiale sunt „scheletele din dulapul Românilor”. Sunt intelectuali care au fost Iude și soarta lui o vor avea. Fiecare ONG are în grijă un proiect și o instituție. Ele mai ales promovează „drepturile” tuturor minorităților: sodomiții, etnia romă (țiganii), etc. Când se cere, ONG-urile aplică „militarizarea”, adică își cheamă în stradă membrii pentru a acționa în interesul „globalist”. Dar, în esență, organizațiile patronate de către „Fundația pentru o societate deschisă” militează pentru distrugerea Credinței, Tradiției, moștenirii istorice, împotriva „mormintelor strămoșilor” (pe care au crescut toate marile civilizații). Divizarea se face și printr-o cât mai amănunțită separare a oamenilor, tineri, adolescenți, maturi, femei, bărbați. O divizare care transformă persoana în individ, egoist morbid, fiecare este împotriva tuturor, realmente „câini turbați”. Iar acestora toate li se aplică principiul „tolerăm orice, dar nu intoleranța”. Evident, „intoleranța” este definită de promotorii „societății deschise”. Aici vedem fața hâdă și tenace a „șarpelui celui bătrân”, a negativității pure.

În condițiile în care tot și toate sunt declarate ca fiind „relative”, iată că unele nu mai sunt chiar așa de „relative” sau, parafrazându-l pe Orwell, „toate sunt relative, dar unele sunt mai relative ca altele”.

Spre exemplu, dacă cineva se îndoiește de acuratețea fenomenului „Holocaust”, îl „relativizează”, este trimis în închisoare, pus „la adăpost de furia poporului”. În Elveția, recent, s-a legiferat ca rezervele exprimate față de sodomie, „relativizarea” ei, să fie pedepsite cu închisoarea. Iată, deci, că principiul „tolerăm tot, dar nu intoleranța” este foarte selectiv și are dinți aprigi. În mai multe feluri, „tolerăm totul, dar nu intoleranța” este înlocuitorul  sloganului „luptei de clasă”, cel care a făcut cu putință lagărele și temnițele bolșevice.

Personal, cred că, în fapt, Karl Popper este Karl Marx al noii ideologii, Soros Gyorgy este „Leninul” ei, iar „comisarii” de la Bruxelles vestesc pe Stalin al vremi noastre. Să nu ne amăgim! Divizarea este calea prin care fiecare putem fi „luați”. Să ne amintim de spusele pastorului Martin Niemoeller, referitor la  teroarea Gestapo: „Întâi au venit și i-au luat pe socialiști / iar eu am tăcut,căci nu eram socialist / Apoi i-au luat pe sindicaliști / iar eu am tăcut, căci nu eram sindicalist / Apoi i-au luat pe evrei / iar eu am tăcut, căci nu eram evreu / Apoi m-au luat pe mine și, atunci, nu mai era nimeni care ar fi putut vorbi în apărarea mea”.

Vremi periculoase ne stau în față. O perioada de teroare de plumb, tip cheka, Gestapo și Guantanamo ne stă înainte. Mai avem încă putință să luptăm și să alegem între „globalism”, cu „societatea deschisă” și nativismul și dragostea de Credință, loc, Neam și Familie. Fiecare voce are importantă, fiecare gest are consecințe. Să ne aducem aminte că Domnul era gata să cruțe Sodoma, dacă în ea ar fi fost zece drepți. Să ne străduim să fim unul dintre acești „zece drepți”. Dumnezeu să aibă milă de noi toți!