Alegeri și judecăți, idei și decizii, toate depind de ceea ce numim „discernământ” ‒ capacitatea de a discerne adevărul de minciună și închipuirea de realitate. Într-un cuvânt, de a vedea lucrurile așa cum sunt. Pare simplu, dar nu e chiar așa. În chestiuni de nuanță ne putem înșela, pentru că uneori închipuirea mimează perfect realitatea, mai ales atunci când este și extrem de seducătoare.

 

Astfel că a discerne nu înseamnă neapărat a avea o minte sclipitoare, un exercițiu al rațiunii mai bun decât ceilalți, ci mai cu seamă puterea de a-ți stăpâni emoția, de a-ți înfrâna dorințele care îți parazitează rațiunea și voința. Așadar, discernământul este o facultate care ține mai degrabă de puterea de a cuprinde întreaga ființă umană într-o notă înțelegătoare, rațională.

Prea multe definiții, îmi veți spune, pentru o lume în care oamenii nu mai sunt dispuși să accepte nici una. Pentru că există televizor și internet, iar nu pentru că există școală, oamenii știu. Sunt convinși că știu, fără nici cea mai mică suspiciune că ar putea să greșească. Situație unică în istoria lumii, la nivel aproape planetar. Senzația asta că știi, sentimentul siguranței că ceea ce-ți servește media e adevăr garantat nu mai este pusă la îndoială de omul contemporan. Toți însă știu aceleași lucruri, reflectate de micul ecran și, dacă nu e întotdeauna vorba de același conținut, cel puțin sunt aceleași modalități de a înțelege lumea, de a emite judecăți, de a se raporta la realitate, de a trăi și a gândi.

Ne mirăm însă că, de treizeci de ani încoace, mergem din rău în mai rău, iar când credem că ne-am salvat, ni se sapă o groapă și mai mare. Alegerile noastre, politice și nu numai, să fie oare rodul discernământului? Dezbinările se înmulțesc, divorțurile abundă, oamenii nu se mai înțeleg. Și aceasta e tot o chestiune de discernământ?

Acum doi ani, la „Referendumul pentru Familie”, am fost surprinși să constatăm că mulți dintre cei care nu lipseau de la slujbele Bisericii nu au vrut să se alăture pentru a susține Familia. Oare ce gândeau? Ce le spunea mass-media: că votul este, de fapt, „pentru Dragnea”. Iată însă că Dragnea a intrat în pușcărie, iar ofensiva LGBT s-a dezlănțuit împotriva Familiei, și totuși aproape nimeni nu-și mai amintește de alegerea făcută atunci. De recunoașterea vreunei erori, de pocăință, nici nu se mai pune problema. Alții s-au opus Referedumului din cauză că i-ar fi discriminat pe homosexuali, care „vor și ei o familie iubitoare, ca noi, cei care suntem altfel decât ei”. În fine, aici discernământul nu mai e doar o chestiune de nuanță. Să nu mai realizezi cât de diferit este bărbatul de femeie, cât de potrivită este femeia, prin fire, ca să nască și să fie mamă, nu mai e doar o chestiune de lipsă a discernământului, ci mai curând o simptomatologie ce ar putea primi un diagnostic psihiatric.

Din păcate, până aici au ajuns oamenii, care știu. Cred și în Buddha, și în Hristos; în extratereștri, dar și în magie. Sunt mari apărători ai drepturilor animalelor, dar îi urăsc pe oameni, care le „asupresc”. Cred în încălzirea globală, dar sunt prizonierii culturii de consum. Au maniere, zâmbesc frumos, dar nu te-ar ajuta cu nimic ‒ ba, mai mult, sunt în stare să te reclame pentru vreo încălcare a regulilor comunitare. Mai nou, că nu porți mască când ieși din casă.

Așadar, mai poți avea discernământ în era informației mediatice? Atâta timp cât te expui mesajelor ei, cu siguranță, răspunsul este „nu”. Mi-e teamă însă că nici cei mai raționali oameni nu pot face față ofensivei informaționale, furtunii de năluciri care se revarsă peste lume. Și acesta este cel mai rău lucru pe care l-a suferit omenirea în ultimii 100 de ani, mai ales de când a apărut și internetul. Atâta timp cât fluxul de imagini și idei care pătrunde în mintea ta reflectă o realitate contrafăcută, de la un punct încolo, indiferent cât de rațional și de instruit ai fi, vei începe să creditezi tot mai mult ceea ce „vezi”. Este o cedare, o predare în fața acestor forțe persuasive, de care nu te mai poți apăra opunând un model de realitate complet diferit, care să reflecte Adevărul.

Astfel, putem spune că cei ce au în mâini mass-media, noosfera omului modern, îi controlează acesuia imaginea despre lume, gândirea, mentalitățile, atitudinile și tot ceea ce el crede că i-a mai rămas personal și intangibil. Nu, omul modern nu mai are intimitate, nu mai are for interior, nu mai știe ce este neprihănirea unui suflet care să nu fie bântuit de imagini și dorințe străine. Discernământul, pentru o astfel de lume, nu mai poate fi altul decât cel validat mediatic. Dacă ești de acord cu ceea ce se spune, atunci ești un bun cetățean; dacă nu ești de acord, primești eticheta de „terorist” sau „dușman al statului”, un „înșelat” de fake-news, după cum este numit cam tot ce contrazice opinia publică oficială.

Facebook-ul e mult mai aproape de ceea ce însemna religia pentru omul de odinioară, căci internetul a devenit garantul adevărului și locul priveligiat unde oamenii preferă să trăiască. „Popa are el un interes, iar Evanghelia e depășită”, își spun cei mai mulți, ca să-și adoarmă conștiința. Cei prinși în această logică mediatică cu greu mai pot ajunge la discernământ, chiar de-ar fi dintre cei care se opun sistemului. Numai faptul că mass-media îți strecoară această neliniște în inimă, și e suficient pentru a te îndepărta pas cu pas de înțelegerea clară, luminoasă, a rațiunilor pe care le-a statornicit Domnul în lumea aceasta.

De fapt, aici este capcana: în a te încrede în propria ta minte, în a vehicula informații și a te situa undeva, unde crezi tu că ești „de partea adevărului”. Astfel, de pildă, mulți au fost înșelați să părăsească chiar Biserica, pentru că nu au fost de acord cu Sinodul de la Creta. Desigur, avem și cealaltă extremă, a celor care consideră un pericol pentru viața copilului Botezul prin scufundare, sau se tem să se împărtășească cu aceeași linguriță, pentru a nu se contamina. Și toți aceștia sunt convinși că au… discernământ.

De fapt, ce este discernământul? Discernământul înseamnă să-ți păstrezi pacea în mijlocul furtunii și, cu destoinicie, să îndrepți cârma către liman. Discernămânul înseamnă să mărturisești adevărul într-o lume în care tocmai adevărul pare cea mai mare minciună. Discernământul este acela prin care omul alege Calea lui Dumnezeu dintr-o mie de alte căi ce par să ducă acolo. Se poate să ai discernământ fără Dumnezeu? Se poate să dobândești discernământul doar ca pe o harismă personală? Dacă ar fi așa, atunci discernământul nu ar mai fi o virtute dumnezeiască ‒ poate cea mai înaltă ‒, ci doar o abilitate înnăscută, sau dobândită prin exercițiul rațiunii. Dar, nu. Discernământ înseamnă să-ți pui toată viața și gândurile în mâna lui Dumnnezeu și să cauți, și să aștepți clipă de clipă o luminare a minții curățite de păcat, prin care să poți desluși adevărul de minciună.

Așadar, dacă sisteme de înțelepciune sunt multe în lumea aceasta, discernământul, ca virtute duhovnicească, nu este altul decât rodul cugetării omului care a dobândit mintea lui Hristos cf. I Corinteni 2:16. Desigur, pentru omul contemporan, hrănit cu ideologiile anti-autoritare, chiar anarhiste, e greu să renunțe la voia proprie, la ceea ce el numește „liberul arbitru”, în favoarea ascultării de Dumnezeu. După cum e la fel de greu să renunțe la egoism și la orgoliul de-a se crede cineva, pentru a dobândi smerenia lui Hristos și a urma Crucii Lui.

Și iarăși ne vedem în fața unei alegeri cruciale în viața noastră, aceeași ca la începuturile creștinismului: ori calea lumii ‒ care astăzi înseamnă mass-media, opinia publică, televizor și internet ‒, ori calea mai îngustă, a lepădării de sine, a ascultării desăvârșite și a urmării cuvântului lui Hristos, care se va arăta în inima curățită de păcat. Nu a existat vreodată o alegere mai importantă pentru sufletul omului. Acum însă dihotomia celor două căi a ajuns atât de mare încât, în curând, oamenii se vor împărți între cei ce s-au făcut robi știrilor, nălucirilor fără de consistență, și cei liberi, care Îl vor mărturisi pe Hristos cu riscul de a-și pierde confortul, și chiar viața. Se pare că întunecarea minții, prin frica și teroarea răspândită de mass-media sub pretextul pandemiilor, ne va obliga mult mai repede decât ne închipuim să facem această alegere.

Cei care însă nu se vor pregăti din timp nu știm de vor mai găsi atunci puterea. Așadar, să căutăm în fiecare clipă să alegem să trăim cu Adevărul, pentru ca, în clipa încercării, „nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile” să nu ne mai poată despărți de El cf. Romani 8:38-39.